Târg de Lăsatul Secului
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui în curtea instituţiei "Târgul de lăsatu' secului", în perioada 15 - 19 noiembrie 2023, un eveniment organizat cu sprijinul Asociaţiei "Produs de Cluj", la care vor participa circa 40 de producători şi artizani locali din regiunile de Nord-Vest şi Centru ale României.
Potrivit unui comunicat al MADR, transmis vineri AGERPRES, târgul reprezintă o oportunitate pentru producătorii şi procesatorii români de a-şi promova produsele agroalimentare, dar şi un bun prilej de informare a consumatorilor cu privire la provenienţa şi modul de preparare al produselor.
"Îmi doresc ca prin acest tip de evenimente să promovăm producătorii şi fermierii români care depun eforturi pentru a depăşi cu bine provocările din această perioadă şi a ne asigura hrana. Viitorul agriculturii româneşti stă în măsurile de sprijin, programele guvernamentale şi în mâinile harnice ale fermierilor şi procesatorilor noştri! Fermierii şi producătorii români sunt recunoscuţi pentru priceperea, puterea de muncă şi tradiţia de a produce alimente gustoase, sănătoase şi de calitate! Să le arătăm fermierilor respectul nostru faţă de munca lor, cumpărând din România şi să mâncăm româneşte!", a declarat ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu.
Vizitatorii sunt aşteptaţi cu o gamă variată de produse înregistrate pe scheme de calitate naţionale şi sisteme de calitate europene, produse atestate tradiţional, produse care au dobândit dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultativă "produs montan", produse cu denumire protejată, produse certificate ecologic, preparate din carne, lapte, peşte, produse de panificaţie şi patiserie, legume, fructe proaspete şi procesate, băuturi spirtoase şi vin, miere, dulceţuri.
"Creşterea consumului de produse româneşti este o prioritate pentru MADR şi se poate realiza prin promovarea produselor agroalimentare româneşti şi prin valorificarea tradiţiilor gastronomice şi culinare autohtone, precum şi a obiceiurilor şi meşteşugurilor locale", susţin reprezentanţii MADR.
Asociaţia "Produs de Cluj" promovează, prin intermediul târgurilor naţionale şi internaţionale, de peste 10 ani, preparate alimentare realizate de mici întreprinzători locali, obţinute din materie primă provenită din microfermele proprii şi de la fermieri din zonă, punând în valoare brandurile regionale şi nu numai.
Potrivit MADR, la acest eveniment se vor regăsi peste 40 de produse atestate tradiţional din cele peste 750 produse înregistrate în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale din judeţele Botoşani, Braşov, Mureş, Sălaj, Ilfov şi Bucureşti şi aproximativ 50 de produse cu menţiune de calitate facultativă "produs montan" din cele peste 3.800 de produse înregistrate în Registrul Naţional al Produselor Montane din judeţele Cluj, Covasna, Ilfov şi Prahova.
Magiunul de prune Topoloveni - Indicaţie Geografică Protejată şi Telemeaua de Sibiu, două produse recunoscute la nivelul Uniunii Europene vor fi prezente la târg, acestea reprezentând branduri renumite ale României. Totodată, din regiunea Ardealului vor fi prezenţi meşteri artizani care vor expune costume populare şi păpuşi artizanale îmbrăcate în port tradiţional românesc, dar şi producători de cosmetice bio, lavandă şi produse din lavandă, cât şi decoraţiuni de sezon.
Târgul de lăsatu" secului va fi deschis în perioada 15-19 noiembrie 2023, între orele 9:00 - 19:00.
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei de marți, 16 iunie 2026
Horoscopul zilei de luni, 15 iunie 2026
Horoscop de weekend, 12-14 iunie 2026
Horoscopul zilei de joi, 11 iunie 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 10 iunie 2026
Horoscopul zilei de marți, 9 iunie 2026
Horoscopul zilei de luni, 8 iunie 2026
Horoscopul zilei de duminică, 7 iunie 2026
Horoscopul zilei de sâmbătă, 6 iunie 2026
Horoscopul zilei de vineri, 5 iunie 2026
Horoscopul zilei de joi, 4 iunie 2026
Amanții Puterii
Criză de bilete de tratament la Iași: 74 de locuri la 2.506 cereri
Iașul dă lovitura verii! Finalista de la Roland Garros vine la Iași Open!
Adevăratele războaie politice încep vineri!
Piața a ignorat gâlceava politică
Accident grav la Mircești, cu trei persoane implicate
5 trucuri simple care te ajută să fii mereu elegantă
Vești neașteptate despre vaccinul anti-COVID: ar putea reduce riscul de moarte cardiovasculară
Pedepse de până la 12 ani de închisoare pentru abuzatorii de minori
Vin banii! 85,5 milioane de euro pentru Operă și Cucuteni!
Alertă! Evaluarea Națională și Bacalaureatul, sub amenințarea protestelor profesorilor
Centura Bacăului, închisă complet din 15 iulie!
Peste 110 milioane de lei pentru victimele comunismului din Iași
Explozie de gaze urmată de incendiu într-o locuință din Iași
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Mașina pe firmă, dar condusă de soț, soție sau copil: Ce trebuie să știi din punct de vedere legal
Peste 15.000 de fermieri din Iași ar putea amâna ratele
Senzațional! Elevii de la Liceul de Informatică, printre cei mai buni tineri cercetători din lume
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară
Câștigătorii Concursului Național de Povești „Ion Creangă”
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
Iașul pregătește piloți de drone pentru firme și administrație
Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine la Iași, la Marșul Vieții
Un nou centru pentru vârstnici, la Miroslava
Ordin de începere a lucrărilor pe două tronsoane din autostrada Iașului!
IRO Iași elimină programările telefonice pentru mamografii
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
Moartea rezidentului de la Floreasca redeschide tema fentanylului
GALERIE FOTO -- Copiii au schimbat serbarea de final cu o șezătoare, la Școala Elite
Bolile de inimă ucid de trei ori mai mulți români decât cancerul!
Contradicții privind drona care a explodat în Republica Moldova
România atacă din nou Cartea Recordurilor
Declarație explozivă de la Moscova, în privința unirii Republicii Moldova cu România
Se schimbă modul de plată al angajaților din spitalele publice
Facilități pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, la 112
Începe Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Programul complet
Doamne, mai dă-mi timp… ,,O mamă cu scleroză multiplă progresivă are nevoie de 50.000 de euro pentru tratamentul care îi poate opri boala
Republica Moldova rămâne fără păduri!
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Iașul proprietarilor se stinge
Lifestyle
5 trucuri simple care te ajută să fii mereu elegantă
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Mașina pe firmă, dar condusă de soț, soție sau copil: Ce trebuie să știi din punct de vedere legal
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară
Secretul dulcețurilor perfecte: pasul pe care mulți îl sar
Cum alegi culoarea de păr potrivită pentru tenul și ochii tăi
Timp liber
Viața Stranie a unui Bilet Înaintea unui Meci Mare
Costul real al unui setup de gaming bun atunci când nu urmărești echipamente de lux