Viața, călătoriile și binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva

Ce minuni a făcut Sfânta Parascheva pentru Iași în cei aproape 400 de ani de când moaștele acesteia se află în oraș? „Ziarul de Iași” publică în aceste zile, pe lângă relatările tuturor evenimentelor care au loc, și un serial de articole în care vom evoca aspecte mai mult sau mai puțin știute despre Sfânta de la Iași. De la un scurt istoric al modului în care domnitorul Vasile Lupu cumpăra cu bani grei aceste valoroase moaște, la mijlocul anilor secolului al XVII-lea, la transformarea unei sărbători ortodoxe din 14 octombrie ce avea loc până la începutul anilor ’90 doar în curtea Mitropoliei la o sărbătoare a Iașului.

ADVERTISING

 Preluată de Primărie, aceasta a fost presărată de multe momente care au transformat-o în sărbătoarea cheie care este astăzi. Ne uităm la clipe precum cea în care fostul primar Constantin Simirad a anunțat că-l aduce pe Tutankamon la Iași ca să reinventeze sărbătoarea, până la analize incitante cu voci ale specialiștilor în marketing despre „brandul” Sfânta Parascheva, plus multe alte opinii și declarații interesante – toate acestea într-un serial de articole ce debutează astăzi.

Cu 900 de ani în urmă, cea care avea să fie venerată până în zilele noastre „trăia pe pământ” – după cum relatează scrierile bisericești. Mai mult decât o legendă, totul începe în prima jumătate a secolului al XI-lea, într-un sătuc de pe malul Mării Marmara situat la câțiva kilometri vest de Constantinopol. La vremea aceea, locul se numea Epivat(a). După căderea Constantinopolului, în 1453, turcii au redenumit capitala Bizanțului Istanbul, iar satul, Selimpașa.
Parascheva n-ar fi dus lipsă de nimic, spun izvoarele care consemnează viața ei. Dar un rând din Evanghelie citit la Sfânta Liturghie, „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), a făcut-o să urmeze fără ezitare chemarea Mântuitorului.

 Parascheva a renunțat la tot ce avea și a mers la mănăstire, apoi în Țara Sfântă, de unde s-a întors la Constantinopol și în cele din urmă în satul natal, unde după ani și ani nu o mai cunoștea nimeni. Așa a și fost îngropată când s-a săvârșit, la numai 27 de ani.

 Prima minune

Trupul Cuvioasei a fost aflat însă după un timp la fel cum fusese așezat în groapă, „neputred și plin de mireasmă”, atunci când sătenii au vrut să înmormânteze un marinar adus de ape la mal. La descoperirea cinstitelor moaște, a început o altă călătorie, de data asta nu doar pe la mai multe biserici, dar și către inimile oamenilor. Se pare că tot atunci ar fi fost canonizată, adică trecută în rândul sfinților, de Patriarhia ecumenică.

Prima mențiune a acestor întâmplări a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon (1145-1151), menționează Doxologia.ro. Mai multe scrieri și lucrări amintesc de viața ei și de minunile săvârșite ulterior – printre acestea numărându-se „Cazania” de la 1643 a Mitropolitului Varlaam al Moldovei și „Viața și petrecerile sfinților” de la sfârșitul secolului XVII a Mitropolitului Dosoftei. La acea vreme, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva era deja la Iași.

Până atunci, s-a aflat într-o biserică de la Epivat(a), de unde în jurul anului 1235 au fost duse la Veliko Tărnovo, pe atunci capitala celui de-al doilea Imperiu Bulgar (sau Țaratul Vlaho-Bulgar). În urma ei a rămas biserica pe care sătenii din Epivat(a) au ridicat-o pe locul unde au trăit ea și ceilalți membri ai familiei. Până la sfârșitul secolului trecut, biserica s-a năruit după dispariția de-a lungul vremii a localnicilor creștini, iar azi pe acel loc este un parc pentru copii.

O mănăstire nouă pentru racla cu moaște

Extinderea Imperiului Otoman a determinat mutarea moaștelor de la Tărnovo la Belgrad, la sfârșitul secolului al XIV-lea. Căderea orașului în mâinile turcilor în 1521 a însemnat întoarcerea raclei la Constantinopol, unde a stat în mai multe biserici – ultima dintre ele fiind „Sf. Gheorghe”, din cartierul Fanar.

De acolo, din Fanar, cinstitele moaște au fost aduse la Iași. Domnitorul Vasile Lupu a fost cel care le-a primit în semn de recunoștință de la membrii Sinodului din Constantinopol pentru că a plătit datoriile Patriarhiei ecumenice – aproximativ 2,5 milioane de aspri sau echivalentul 3 tone de argint.

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a sosit cu o corabie care a navigat pe Marea Neagră și apoi până la Galați, unde cronicarii au consemnat că a fost așteptată de voievod însuși, însoțit de Mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși. La Iași, racla a fost așezată în Biserica „Sf. Trei Ierarhi”, sfințită pe 6 mai 1639. De atunci, din vara anului 1641, sfintele moaște s-au aflat în biserica ctitorită de Vasile Lupu până la 1884, la doi ani după ce lăcașul a intrat în lucrări de refacere. Atunci a fost mutată racla în paraclis.

Doi ani mai târziu a fost demolat turnul clopotniță al Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi”, care a adăpostit primul orologiu public din Țările Române.

După încă doi ani, în a doua zi de Crăciun, moaștele au supraviețuit miraculos, neatinse, unui incendiu în care tot catafalcul din paraclis a ars mocnit, iar racla a avut serios de suferit. Abia după această întâmplare moaștele Sfintei Parascheva au fost mutate în Catedrala Mitropolitană, sfințită pe 23 aprilie 1887.

Ultimele călătorii în afara Iașului

Din Catedrala Mitropolitană, racla a fost scoasă în două rânduri pentru tot atâtea călătorii de durată. Prima oară în martie 1944, în timpul războiului, când a fost mutată la Mănăstirea Ciorogârla, lângă București, iar apoi în Catedrala Patriarhală din București, revenind la Iași spre sfârșitul acelui an, pe 26 noiembrie. A doua oară a fost în vremea secetei cumplite din 1947, când racla a fost purtată în toate județele Mitropoliei Moldovei de-a lungul întregii veri.

A mai existat o ieșire din Iași, de data aceasta de numai o zi și fără nicio oprire. S-a întâmplat pe 5 aprilie 2020, când Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a însoțit racla Ocrotitoarei Moldovei în județul Neamț, la Roman, Piatra Neamț, Mănăstirea Varatic, Mănăstirea Agapia și la Tg. Neamț, apoi la Pașcani, la Botoșani și la Hârlău. A fost mai curând „o călătorie de binecuvântare făcută de Cuvioasa în ținutul Moldovei, spre a încuraja și a mângâia poporul în lupta cu noua pandemie”, nota la acea vreme Doxologia.ro.