Sfinții Cosma și Damian. Tradiții în luna secerișului

* pe 1 iulie, Biserica îi pomenește pe Sfinții Cosma și Damian, cei din Roma, doctorii fără de arginți * în calendarul popular, ziua lor deschide Luna lui Cuptor, vremea secerișului, a grâului copt, a rugăciunilor pentru sănătate și a obiceiurilor legate de pâinea casei

În prima zi a lunii iulie, când vara intră în puterea ei deplină, Biserica îi pomenește pe Sfinții Mucenici Cosma și Damian, cei din Roma, cunoscuți drept doctorii fără de arginți. Ziua lor se așază, în calendarul popular, la începutul lunii lui Cuptor, vremea secerișului, a grâului copt și a rugăciunilor pentru sănătate, rod și liniște în gospodărie.

Potrivit sinaxarelor, Cosma și Damian au trăit în a doua parte a secolului al III-lea, într-o vreme în care creștinii erau priviți cu suspiciune și adesea persecutați. Au învățat medicina și au folosit-o nu pentru câștig, ci ca formă de slujire. Tradiția spune că vindecau bolnavii fără să primească bani, de aici și numele de „doctori fără de arginți”. Nu puneau preț pe suferință și nu transformau boala omului în câștig, ci legau tămăduirea trupului de credință, milă și ajutor.

În tradiția populară, ziua Sfinților Cosma și Damian era cunoscută și sub numele de Cosmandinul. Era una dintre primele sărbători ale lunii iulie și era ținută pentru sănătate, ferirea de boli și protecția celor care intrau în muncile grele ale verii. În satul românesc, omul nu despărțea credința de muncă. Înainte de a intra în lan, se gândea la sănătate. Înainte de a strânge grâul, se ruga să fie ferit de furtună, grindină, foc, boală și primejdii.

Cununa și buzduganul grâului

Iulie era numită Luna lui Cuptor pentru că acum căldura devenea apăsătoare, zilele erau lungi, iar câmpurile ajungeau la vremea coacerii. Prima săptămână din iulie era considerată, în calendarul popular, Săptămâna secerișului. Oamenii plecau la câmp de dimineață până seara, cu secera, cu apă, cu merinde și cu nădejdea că lanul va fi strâns înainte ca vremea să se schimbe.

Secerișul nu era o simplă muncă agricolă, ci una dintre cele mai importante lucrări ale anului. Grâul însemna pâine, hrană, siguranță și supraviețuire. O recoltă bună aducea liniște în casă, iar una pierdută putea însemna lipsuri și iarnă grea. Spicele erau strânse, legate în snopi, așezate în clăi și duse apoi la arie pentru treierat. Se lucra mult, dar cu rugăciune, cu grijă pentru lan și cu respect pentru pâinea care urma să iasă din grâu.

Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri de seceriș era cununa grâului. La sfârșitul lucrului, din cele mai frumoase spice se împletea o cunună, o cruce, un buzdugan sau un mănunchi ritual, după obiceiul locului. Nu era doar o podoabă, ci semnul că lanul fusese strâns și că pâinea casei intra sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Cununa era dusă acasă la gospodar, uneori în alai, cu strigături, cântec și voie bună. În unele sate, oamenii stropeau cu apă cununa și secerătorii, ca semn de belșug pentru anul următor. Gospodarul o primea, o stropea cu apă sfințită și o punea la loc de cinste. Apoi se întindea masa pentru secerători, o masă a mulțumirii pentru munca dusă la capăt. În unele locuri, spice din cunună erau duse la biserică, iar din prima făină se făceau prescuri.

Pomenirea Sfinților Cosma și Damian, la începutul lunii secerișului, unește două nevoi esențiale ale omului: sănătatea și pâinea. Omul bolnav nu poate munci, iar casa fără grâu nu are liniște. De aceea, ziua de 1 iulie vorbește despre vindecare, compasiune, muncă și recunoștință.

Maura ANGHEL