Drumul Sfintei Tecla spre credință și legătura tainică cu ziua de 24 septembrie

Calendarul ortodox îi pomenește la 24 septembrie pe Sfânta Mare Muceniță Tecla, cea întocmai cu Apostolii, și pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Viețile lor arată două drumuri diferite, dar unite prin credință, răbdare, rugăciune și dorința de a-L urma pe Hristos.

Pe 24 septembrie, credincioșii ortodocși își îndreaptă atenția către două figuri importante. Sfânta Tecla vine din primul secol creștin, din vremea Sfinților Apostoli Pavel și Barnaba, iar Sfântul Siluan Athonitul aparține epocii moderne, fiind legat de viața monahală de la Muntele Athos.

De aici începe firul unei istorii care trece prin orașe vechi, încercări grele, rugăciune neîncetată și multă smerenie. Nu sunt vieți ușoare, dar tocmai de aceea rămân ușor de reținut. Fiecare dintre cei doi a ales credința într-un moment care le-a schimbat complet destinul.

O alegere neașteptată schimbă totul

Sfânta Tecla s-a născut în primul secol creștin, în orașul Iconium, capitala Licaoniei. Venea dintr-o familie bogată de păgâni și, la 18 ani, era logodită cu Tamir, fiul guvernatorului orașului. Viața ei părea deja stabilită, după obiceiurile vremii.

Despre ea, Sfântul Metodie, Episcopul Patarelor, spunea că „era știutoare de filozofie și de arte frumoase și când vorbea cu putere și elocință, blândețe și ușurință, atrăgea pe toți prin farmecul cuvintelor sale”. Acest portret arată o tânără educată, atentă și cu o fire puternică. Întâlnirea cu predica apostolilor avea să îi schimbe însă tot parcursul.

Când Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba au ajuns în Iconium, au rămas în casa lui Onisifor și au început să vorbească despre Domnul Iisus Hristos. Tecla a aflat de ei și s-a apropiat de casa unde predicau. A stat trei zile la fereastră, ascultând cuvintele lor.

Acest lucru a avut urmări importante. Mama ei l-a acuzat pe Sfântul Apostol Pavel, iar acesta a fost arestat. Noaptea, Tecla a mers la închisoare, a dat un ban de aur paznicului și a intrat la Apostolul Pavel, care a botezat-o în numele lui Hristos.

După ce mama ei a aflat, a cerut ca apostolii să fie izgoniți din oraș, iar Tecla să fie arsă pe rug. În timp ce se ruga, ploaia a stins focul, iar ea a reușit să fugă. Mai apoi, a plecat împreună cu apostolii și a vestit credința creștină prin Listra, Derbe și până la Antiohia.

Un destin care nu se lasă uitat

Sfânta Mare Muceniță Tecla a trecut prin multe încercări în timpul misiunii sale. Totuși, potrivit tradiției, ea a trăit până la vârsta de 90 de ani, retrasă într-un munte de lângă Seleucia. Este numită întocmai cu Apostolii pentru râvna și dragostea ei față de Hristos.

„Următoare a lui Pavel și ucenică a lui, trăind apostolește, fericită Tecla, cu harul lui Hristos îmbrăcându-ți sufletul, cu vitejie ai stat împotriva răului; Muceniță a Domnului, roagă-te pentru noi, cea întocmai cu Apostolii.”

O chemare care nu se uită niciodată

Sfântul Cuvios Siluan Athonitul s-a născut în 1866, într-o familie modestă de țărani ruși. La botez a primit numele de Simeon. Familia era formată din părinți, cinci băieți și două fete.

Tatăl său, un om credincios și blând, i-a fost primul exemplu de viață creștină. Încă din copilărie, Simeon și-a dorit să-L caute pe Dumnezeu „în tot pământul”. Mai târziu, auzind despre viața sfântă și minunile lui Ioan Zăvorâtul, a înțeles această căutare altfel.

Tânărul Simeon și-a spus că „dacă există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul ca să-L găsesc.” La 19 ani, a simțit dorința să intre în viața monahală. Tatăl său i-a cerut însă să facă mai întâi armata.

După o perioadă de liniște, Simeon a trecut prin ispitele tinereții. Textul amintește că, într-o zi, a lovit un tânăr din sat atât de tare încât acesta abia a supraviețuit. În acea perioadă, prima lui chemare spre mănăstire a început să se stingă.

Totuși, într-o noapte, după un coșmar, a fost trezit de glasul blând al Maicii Domnului. Pentru el, acest moment a însemnat o a doua chemare, mai puternică decât prima. De atunci, a început să simtă rușine pentru trecutul său și să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu.

Pașii care duc spre un loc aparte

Simeon și-a făcut serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. A fost un soldat conștiincios și respectat de colegi. Gândul său rămânea însă la pocăință și la Sfântul Munte Athos.

Cu puțin timp înainte de eliberare, a vrut să primească binecuvântarea Sfântului Ioan din Kronștadt. Nu l-a găsit, dar i-a lăsat o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon a simțit puterea rugăciunii sfântului.

După ce a ajuns acasă, a plecat spre Muntele Athos, numit și Grădina Maicii Domnului. Avea 26 de ani când a intrat în Mănăstirea rusească a Sfântului Mucenic Pantelimon, cunoscută și ca Russikon. Acolo a început viața monahală, cu rugăciune, slujbe, post, priveghere, mărturisire, muncă și ascultare.

Bucuria cea mai mare a găsit-o în rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Într-o seară, rugându-se înaintea icoanei Maicii Domnului, a primit rugăciunea inimii, care se rostea de la sine, fără încetare. Fiind lipsit de experiență, a povestit această trăire unui monah neexperimentat, iar de aici au început lupte sufletești grele.

După șase luni de frământări, într-o după-amiază, a mers la Vecernie în paraclisul Sfântului Ilie. Abia a șoptit „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” și a avut o vedenie. În dreapta ușilor împărătești, în locul icoanei Mântuitorului, L-a văzut pe Iisus Hristos Cel Viu.

Un cuvânt care schimbă totul

După această arătare, întreaga lui ființă s-a umplut de harul Duhului Sfânt. Câteva zile a trăit o mare bucurie sufletească. Apoi, cu timpul, harul simțit s-a retras, iar el a încercat să păstreze pacea lui Hristos.

A urmat o perioadă lungă, de 15 ani, cu alternanțe între momente de har și perioade de încercări sufletești. Într-o noapte de luptă lăuntrică, descurajat și cu inima grea, Siluan s-a rugat fierbinte. Atunci a auzit glasul Domnului: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”.

El a întrebat apoi: „Doamne, învață-mă ce să fac pentru ca sufletul meu să ajungă smerit”. Răspunsul primit în inimă a fost: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui.” Această frază a devenit una dintre cele mai cunoscute învățături ale Sfântului Siluan.

Din acel moment, Siluan a înțeles că lupta cu răul se duce în inima omului. A văzut mândria ca rădăcină a păcatului și ca stare care îl depărtează pe om de Dumnezeu. De atunci, s-a străduit să dobândească smerenia lui Hristos.

Încă 15 ani a mers pe această cale. Harul nu l-a mai părăsit ca înainte, iar el a început să înțeleagă mai adânc viața duhovnicească. În rugăciunea lui i-a cuprins și pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, trăind iubirea pentru „întreg Adamul”.

„Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre.”

O zi care aduce aminte de curaj și credință

Sfântul Siluan și-a așternut în scris experiențele interioare, necunoscute aproape cu totul de ceilalți monahi din jurul său. În această perioadă l-a descoperit Arhimandritul Sofronie Saharov, care i-a devenit ucenic și avea să îi publice însemnările. Prin aceste texte, învățătura lui Siluan despre smerenie și rugăciune a ajuns cunoscută multor credincioși.

Sfârșitul vieții sale a fost liniștit și smerit. După o suferință scurtă, de 8 zile, împărtășit cu Sfintele Taine și adâncit în rugăciune, s-a stins în noaptea de 24 septembrie 1938. În acel timp, în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Patriarhia Constantinopolului l-a trecut în rândul sfinților în 1987. O parte din moaștele sale se află la biserica paraclis universitar Sfântul Nicolae-Ghica, Rusă, din București. El este cinstit în ziua adormirii sale, la 24 septembrie.

„Locuitor al Athonului și împreună viețuitor cu îngerii, Siluan, te-ai dăruit cu totul lui Hristos, căci în pustia Muntelui Născătoarei de Dumnezeu ai odrăslit cu evlavie smerenia, mare dascăl al rugăciunii curate; lui Hristos Dumnezeu roagă-te să ne dăruiască nouă mare milă.”

• Sfânta Mare Muceniță Tecla este pomenită ca întocmai cu Apostolii, pentru râvna ei în propovăduirea lui Hristos.
• Sfântul Cuvios Siluan Athonitul este cinstit pentru viața sa monahală, rugăciunea inimii și învățătura despre smerenie.
• Tot în această zi este menționat și Sfântul Cuvios Coprie din chinovia Sfântului Cuvios Teodosie.

Viețile celor doi sfinți arată că drumul credinței poate trece prin încercări foarte diferite. Tecla a lăsat în urmă siguranța unei vieți obișnuite pentru a urma cuvântul apostolilor, iar Siluan a trecut prin lupte lăuntrice adânci până a ajuns la pacea smereniei. Pomenirea lor din 24 septembrie rămâne un prilej de aducere aminte a curajului, pocăinței și rugăciunii stăruitoare.