Aerul Iașului, o otravă invizibilă

* Iașul, în pericol: aerul poluat, monitorizat insuficient și ignorat de autorități * cetățenii inhalează zilnic poluare, autoritățile centralizează hârtii, Comisia Europeană amenință cu sancțiuni, iar rețeaua de monitorizare rămâne incompletă, cu date parțiale și riscuri necomunicate populației * orașul respiră pericol invizibil și, oficial, nimeni nu poate spune exact cât de mare este

Iașul, unul dintre cele mai mari centre urbane și universitare ale României, respiră un pericol invizibil, dar mortal: aerul. În timp ce orașe europene moderne investesc masiv în rețele performante de monitorizare și avertizare a cetățenilor, municipiul Iași se confruntă cu un paradox crunt: autoritățile numără panouri și laboratoare, dar cetățenii inhalează poluanți pentru care nu există date corecte și complete.

Problema nu este doar locală. Ea se încadrează într-un context național dramatic: România a fost trasă de urechi de Comisia Europeană încă din 2017 și a ajuns în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că rețeaua națională de monitorizare a calității aerului (RNMCA) nu îndeplinește cerințele minime privind numărul punctelor de prelevare și calitatea datelor colectate.

Rețeaua națională: mult zgomot, puțină protecție

În Iași există puncte de monitorizare incluse în RNMCA, dar cifrele sunt înșelătoare. La nivel național, rețeaua cuprinde 181 de stații fixe și 41 de laboratoare, însă distribuția echipamentelor nu garantează o acoperire reală a poluării. În multe zone urbane și periurbane, inclusiv în Iași, lipsesc analizoarele pentru particulele PM10 și PM2,5, pentru ozon sau pentru hidrocarburi aromatice policiclice, poluanți recunoscuți ca extrem de nocivi pentru sănătate.

Stațiile funcționează 24/7, însă echipamentele sunt vulnerabile: unele datează din 2004, altele au nevoie de mentenanță, revizii sau consumabile specifice. Orice întrerupere în funcționarea lor înseamnă măsurători incomplete și informații care nu reflectă realitatea.

Ministerul Mediului a încercat să repare situația prin achiziții și proiecte finanțate european: 30 de analizoare pentru PM10 și PM2,5 instalate în orașe mari, inclusiv Iași, în 2022, apoi 55 de echipamente noi în 2023 pentru PM10, PM2,5 și HAP, 9 stații suplimentare achiziționate în 2025, pentru ozon și trafic, în județe diverse.

Dar, în realitate, toate aceste echipamente ajung greu pe teren. Fiecare stație necesită certificat de urbanism, avize, autorizații, branșamente electrice și împrejmuire. În Iași, procesul birocratic înseamnă că echipamentele ajung să fie activate mult după ce poluarea a afectat deja sănătatea populației.

Deficiențe grave recunoscute oficial

Deficiențele RNMCA, reținute de Comisia Europeană, sunt clare și se referă la numărul insuficient de puncte de prelevare în anumite zone pentru PM10, PM2,5 și ozon, date de calitate neconformă pentru anumiți poluanți și zone, stații depășite sau neoptimizate, cu flux continuu, unele din 2004, informații publice afișate pe panouri, dar provenind dintr-o rețea incompletă.

Practic, Iașul respiră poluare despre care autoritățile pot doar să facă statistici pe hârtie, nu să informeze corect cetățenii.

Într-un oraș universitar cu zeci de mii de studenți, muncitori și copii, efectele poluării sunt vizibile în sănătatea locuitorilor: creșterea incidenței afecțiunilor respiratorii, alergiilor și bolilor cronice.

Deși Ministerul Mediului și Fondul pentru Mediu derulează programe de revizie și mentenanță a stațiilor, aceste măsuri sunt reactive, nu preventive. Între timp, Iașul rămâne cu o rețea incompletă, cu date parțiale și riscuri necomunicate populației.

Situația este alarmantă și rușinoasă: România, membră UE, este trasă la răspundere pentru că nu poate monitoriza aerul, iar Iașul, oraș mare și academic, rămâne un exemplu clar de infrastructură inadecvată.

Cetățenii inhalează zilnic poluare, autoritățile centralizează hârtii, Comisia Europeană amenință cu sancțiuni, iar rețeaua de monitorizare rămâne, în multe locuri, un eșec funcțional.

Iașul respiră pericol invizibil — și, oficial, nimeni nu poate spune exact cât de mare este. Carmen DEACONU