Capcana tratamentelor naturiste. De ce un ceai sau o tinctură pot deveni periculoase fără sfatul medicului

Între ceai și tratament există o linie subțire, pe care mulți pacienți o trec fără să-și dea seama. O infuzie băută seara, pentru relaxare, poate părea inofensivă. O tinctură luată zilnic, în doze mari, alături de medicamente pentru inimă, tensiune, diabet sau ficat, intră însă într-o altă zonă: cea a automedicației.

În Iași, oraș cu o puternică tradiție medicală și farmaceutică, subiectul nu este deloc marginal. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” are Facultate de Farmacie, iar în formarea viitorilor farmaciști intră inclusiv discipline legate de fitoterapie și utilizarea preparatelor din plante. Tocmai această abordare științifică arată că plantele nu sunt simple „leacuri blânde”, ci surse de substanțe active, cu efecte reale asupra organismului. UMF Iași prezintă Facultatea de Farmacie ca structură dedicată pregătirii profesioniștilor din domeniul farmaceutic, într-un domeniu care cere competență și responsabilitate.

Problema apare atunci când produsele naturale sunt folosite ca înlocuitor al consultului medical. Un pacient cu hipertensiune poate lua, fără să întrebe medicul, ceaiuri diuretice sau suplimente „pentru circulație”. O persoană cu anxietate poate combina tincturi calmante cu medicamente prescrise. Un bolnav hepatic poate folosi produse concentrate din plante, convins că „detoxifică” ficatul, deși exact ficatul este organul care trebuie să metabolizeze multe dintre aceste substanțe.

Autoritățile fac o distincție importantă: suplimentele alimentare nu sunt medicamente. Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România explică faptul că suplimentele alimentare conțin surse concentrate de vitamine, minerale sau alte substanțe și că reglementarea lor ține de Ministerul Sănătății și de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare, nu de regimul clasic al medicamentelor.

Ministerul Sănătății are publicate liste oficiale pentru plante și substanțe admise în suplimentele alimentare, inclusiv o listă actualizată a plantelor admise în suplimente. Existența unei plante pe o astfel de listă nu înseamnă însă că produsul poate fi luat oricum, de oricine și în orice doză. Înseamnă doar că ingredientul poate intra, în anumite condiții, în compoziția unui supliment alimentar.

Aceasta este confuzia pe care mulți consumatori o fac: dacă un produs se vinde fără rețetă, pare automat lipsit de risc. În realitate, riscul poate veni din doză, din durata administrării, din boala deja existentă sau din combinația cu alte tratamente. Sunătoarea, de exemplu, este cunoscută în fitoterapie, dar poate interacționa cu numeroase medicamente. Produsele cu efect laxativ pot dezechilibra organismul dacă sunt folosite repetat. Ceaiurile diuretice, luate excesiv, pot influența eliminarea apei și a sărurilor minerale. Preparatele „pentru slăbit”, „pentru detox” sau „pentru imunitate” pot deveni problematice mai ales când sunt luate în cure lungi, fără analize și fără evaluare medicală.

Pentru Iași, miza este cu atât mai mare cu cât orașul funcționează ca centru medical regional. În spitalele și clinicile ieșene ajung pacienți din mai multe județe ale Moldovei, mulți cu boli cronice, tratamente complexe și istorii medicale complicate. În astfel de cazuri, un supliment aparent banal poate modifica efectul unui tratament prescris sau poate masca simptome care ar trebui investigate.

Farmacistul devine, în acest context, primul filtru de siguranță. Înainte de a cumpăra o tinctură, capsule cu extracte vegetale sau ceaiuri concentrate, pacientul ar trebui să spună ce boli are, ce medicamente ia și dacă urmează tratamente prescrise de medic. Întrebarea „este natural?” ar trebui înlocuită cu întrebări mai utile: „pentru cine este indicat?”, „cu ce medicamente poate interacționa?”, „cât timp se ia?”, „ce reacții adverse poate da?”, „când trebuie oprit?”.

Un alt risc vine din promovarea agresivă online. Produsele naturale sunt adesea prezentate în formule spectaculoase: „curăță organismul”, „regenerează ficatul”, „arde grăsimea”, „vindecă inflamația”, „întărește imunitatea”. Astfel de promisiuni pot împinge oamenii să amâne medicul. Pentru un pacient cu dureri persistente, scădere inexplicabilă în greutate, oboseală severă, tulburări digestive repetate sau tensiune mare, ceaiul nu trebuie să fie prima și singura soluție. Poate fi, cel mult, un adjuvant discutat cu medicul sau farmacistul.

Diferența dintre tradiție și automedicație este dată de prudență. Plantele medicinale au avut și pot avea rol în îngrijirea sănătății, dar nu în afara regulilor elementare de siguranță. Un ceai băut ocazional nu este același lucru cu o cură de extracte concentrate. O recomandare primită de la o rudă nu înlocuiește istoricul medical. Iar faptul că un produs se găsește pe raft nu îl transformă în tratament universal.

Într-un oraș precum Iașul, unde există medici, farmaciști, specialiști în farmacologie și o școală medicală puternică, mesajul ar trebui să fie limpede: natural nu înseamnă inofensiv. Uneori, exact pentru că are efect, o plantă poate deveni periculoasă atunci când este folosită greșit.

Pentru cititori, regula de bază este simplă: dacă luați medicamente, aveți o boală cronică, sunteți însărcinată, alăptați, aveți probleme hepatice, renale, cardiace sau urmează o intervenție medicală, nu începeți cure cu suplimente, tincturi sau ceaiuri concentrate fără să întrebați medicul sau farmacistul. Între leac și risc, diferența o face informația corectă. Clara DIMA