Comunitatea LGBTQ+ din Iași, între curaj și prejudecăți

Pentru mulți oameni, Pride înseamnă culori, muzică, pancarte și prezență publică. Pentru comunitatea LGBTQ+, însă, vizibilitatea are o greutate mult mai mare. Nu este doar despre a ieși în stradă, ci despre a putea merge prin propriul oraș fără teamă, fără priviri ostile, fără glume, fără respingere și fără nevoia de a ascunde permanent o parte esențială din propria viață.

La Iași, un oraș cu universități, festivaluri, teatre, librării, cafenele și o viață culturală puternică, tema pare cu atât mai sensibilă. Orașul are o imagine intelectuală și tânără, dar păstrează, în același timp, reflexe conservatoare puternice. De aici apare și tensiunea: între Iașul deschis, educat, european și Iașul în care diferența este încă privită cu suspiciune.

Ce spun datele despre viața persoanelor LGBTIQ în România

Datele europene arată că frica nu este o impresie, ci o realitate socială. Potrivit Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, doar 26% dintre persoanele LGBTIQ din România spun că sunt destul de deschise sau foarte deschise în privința identității lor, față de 51% media Uniunii Europene. În același timp, 73% evită des sau întotdeauna să se țină de mână cu partenerul de același sex, iar 46% evită anumite locuri de teamă să nu fie agresate.

Aceeași cercetare arată că 39% dintre respondenții LGBTIQ din România s-au simțit discriminați în cel puțin un domeniu al vieții în anul anterior sondajului. Discriminarea apare în situații obișnuite, nu doar în conflicte publice: la muncă, la școală, în magazine, în restaurante, în spitale sau în relația cu instituțiile.

De ce este greu de acceptat vizibilul

Una dintre explicații ține de faptul că societatea românească a vorbit mult timp despre comunitatea LGBTQ+ fie în șoaptă, fie în termeni de conflict. Oamenii au fost învățați să asocieze diferența cu scandalul, nu cu viața de zi cu zi. De aceea, simpla prezență publică a unei persoane LGBTQ+ poate fi percepută, greșit, ca provocare.

În realitate, vizibilitatea nu înseamnă impunere. Înseamnă dreptul de a exista fără mască. Înseamnă ca un adolescent să nu se simtă defect. Înseamnă ca un adult să nu fie obligat să inventeze povești despre viața personală la serviciu. Înseamnă ca o persoană să poată intra într-un cabinet medical, într-o instituție sau într-un spațiu public fără să se teamă că va fi tratată diferit.

Școala, familia și locul de muncă, primele spații ale tăcerii

Pentru multe persoane LGBTQ+, greul nu începe în stradă, ci acasă, la școală sau la serviciu. Datele FRA arată că 69% dintre respondenții LGBTIQ din România au spus că, în perioada școlii, au fost victime ale bullyingului, ridiculizării, insultelor sau amenințărilor din cauza identității lor. Tot în România, 60% dintre elevii LGBTIQ au ascuns la școală cine sunt.

Această tăcere se prelungește apoi în viața adultă. Când un om învață devreme că sinceritatea îl poate costa, va alege adesea discreția ca formă de protecție. De aici vine și invizibilitatea: nu pentru că oamenii nu există, ci pentru că au fost învățați că prezența lor poate deranja.

România, la finalul clasamentelor europene

Problema nu ține doar de mentalitate, ci și de protecția legală. În Rainbow Map 2026, realizată de ILGA-Europe, România are un scor de 19% și rămâne statul din Uniunea Europeană cu cel mai scăzut nivel de protecție legală pentru persoanele LGBTI.

România nu recunoaște căsătoria între persoane de același sex și nici parteneriatele civile, ceea ce lasă multe cupluri fără protecții elementare legate de moștenire, decizii medicale, vizite în spital sau drepturi de familie. Associated Press nota recent că România și Bulgaria rămân printre cele mai vulnerabile spații din UE pentru comunitatea LGBTQ+, pe fondul unei opoziții conservatoare tot mai vizibile.

Toleranța nu înseamnă aplauze, ci siguranță

A discuta despre comunitatea LGBTQ+ la Iași nu înseamnă a cere tuturor să gândească la fel. Înseamnă, mai degrabă, a stabili o limită minimă a conviețuirii: nimeni nu ar trebui umilit, exclus, amenințat sau împins în tăcere pentru felul în care este.

Toleranța nu înseamnă aplauze. Nu înseamnă acord total. Nu înseamnă renunțarea la propriile convingeri. Înseamnă acceptarea faptului că și celălalt are dreptul la siguranță, demnitate și prezență publică.

De aceea, întrebarea nu este dacă Iașul poate suporta vizibilitatea comunității LGBTQ+. Întrebarea este dacă un oraș care se revendică de la cultură, educație și spirit european poate învăța să transforme diferența din motiv de respingere în exercițiu de maturitate civică. Clara DIMA