Concert pascal la Iași, sub semnul lui Mozart și Haydn

Există întâlniri muzicale care depășesc simpla programare repertorială și se transformă în experiențe ale conștiinței. Concertul vocal-simfonic propus de Filarmonica ieșeană, în intervalul simbolic al Săptămânii Patimilor, se conturează ca un astfel de moment rar – o invitație la reflecție asupra suferinței, dar și asupra posibilității de transcendere prin artă.

Seara se deschide sub semnul echilibrului clasic, prin Concertul pentru vioară și orchestră în Do major de Joseph Haydn. Partitura, luminoasă și echilibrată, își găsește vocea prin violonistul Liviu Prunaru, unul dintre cei mai distinși artiști români ai momentului. Format la Academia Menuhin din Gstaad, sub îndrumarea legendarului Yehudi Menuhin, și perfecționat ulterior la New York, Prunaru aduce pe scenă nu doar virtuozitate, ci și o maturitate expresivă construită în dialog cu marile orchestre ale lumii.

În contrapunct, Requiem-ul în re minor de Wolfgang Amadeus Mozart se impune ca o meditație sonoră de o densitate emoțională greu de egalat. Lucrare a ultimelor luni de viață ale compozitorului, purtând aura unei comenzi misterioase atribuite ulterior contelui Franz von Walsegg-Stuppach, Requiem-ul capătă o dimensiune aproape profetică. Incomplet, dar nu fragmentar, continuat de discipolul Franz Xaver Süssmayr, opusul rămâne una dintre cele mai tulburătoare reflecții muzicale asupra condiției umane.

Sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, orchestra și corul construiesc un discurs în care fiecare nuanță devine semnificativă. Pregătirea corală, semnată de Consuela Radu-Țaga, susține echilibrul dintre rigoare și expresivitate, esențial într-o lucrare de asemenea anvergură.

Vocile solistice – Manuela Barna-Ipate, Maria Miron Sîrbu, Andrei Petre și Sebastian Balaj – se reunesc într-o construcție sonoră în care fragilitatea și forța coexistă, iar Orchestra simfonică și Corul academic „Gavriil Musicescu” devin mediul prin care această tensiune se transformă în emoție colectivă.

Într-o epocă dominată de grabă și fragmentare, un astfel de concert propune o suspendare necesară a timpului cotidian. Muzica nu mai este doar expresie artistică, ci devine spațiu de reculegere. Sunetul capătă consistența unei lumini interioare, iar tăcerea dintre fraze – o formă de sens.

Concertul de la Iași nu este doar un eveniment cultural, ci o experiență de interiorizare. În preajma Paștelui, întâlnirea cu Mozart și Haydn devine, pentru fiecare spectator, o posibilă epifanie.

Maura ANGHEL