Directoarea Colegiului Naţional Iaşi, numită consilier al ministrului Educaţiei
Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, cooptarea prof. dr. Elena Calistru în echipa sa de consilieri.
Director al Colegiul Naţional Iaşi, Elena Calistru va face parte din echipa restrânsă de trei consilieri ai ministrului şi va avea atribuţii în zona învăţământului preuniversitar.
Potrivit ministrului, alegerea acesteia se bazează pe experienţa solidă în sistemul educaţional, considerată esenţială pentru îmbunătăţirea politicilor publice din acest domeniu. Numirea confirmă, totodată, prestigiul de care se bucură Colegiul Naţional Iaşi la nivel naţional.
Elena Calistru are o experienţă îndelungată în învăţământul preuniversitar, atât din perspectiva activităţii didactice, cât şi din sfera metodică şi de consilierii pedagogice. „Mă aflu la Iaşi şi pentru că doamna director de la Colegiul Naţional, prof. Elena Calistru, a acceptat să-mi fie consilier pentru zona preuniversitară. În acest moment există trei consilieri ai ministrului. Sper ca prin experienţa lor să îmbunătăţim activitatea ministerului”, a anunţat ministrul Educaţiei. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!