Iașul ascultă muzica scrisă de femei. În premieră, concertul „Ingenium”
* cinci compozitoare române vor construi repertoriul unui concert aparte al Corului Academic „Gavriil Musicescu” * „Ingenium” are loc pe 13 octombrie 2026, de la ora 19.00, în cadrul Festivalului Muzicii Românești de la Iași * de la poezia lui Arghezi și Eminescu la psalmi și sonorități de inspirație populară, programul urmărește mai multe generații ale creației feminine românești
Cinci nume feminine ale muzicii românești, cinci universuri sonore și aproape un secol de creație se întâlnesc la Iași într-un concert construit exclusiv din lucrări semnate de compozitoare. Marți, 13 octombrie 2026, Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova”, condus de Consuela Radu-Țaga, va prezenta „Ingenium”, unul dintre concertele ediției a XXVIII-a a Festivalului Muzicii Românești. Programul îi aduce împreună pe Arghezi, Blaga, Eminescu, folclorul și psalmii, dar vocea muzicală aparține de această dată exclusiv femeilor.
Cinci compozitoare, cinci feluri de a spune România prin muzică
Concertul este construit în jurul creației a cinci compozitoare: Felicia Donceanu, Miriam Marbé, Diana Nuțeanu-Vodă, Carmen Petra-Basacopol și Irina Odăgescu-Țuțuianu. În locul unei simple succesiuni de partituri, programul propune o traversare a mai multor registre ale muzicii corale românești: poezie, tradiție orală, joc sonor, spiritualitate și rugăciune.
Deschiderea îi aparține Feliciei Donceanu, cu „Trei poeme corale pe versuri de Tudor Arghezi” – „Inscripție”, „Făcătură” și „Ceasul de apoi”. Compozitoare, poetă și artist plastic, formată la clasa lui Mihail Jora, Donceanu transformă materia poetică într-un spațiu în care cuvântul, culoarea și sunetul par să lucreze împreună. În „Ceasul de apoi” apare inclusiv o discretă trimitere biografică la Arghezi, care în tinerețe învățase meseria de ceasornicar.
Tot Felicia Donceanu semnează „Ciocârlia”, pe versuri de Lucian Blaga, și „Între păsări”, pe versuri de Mihai Eminescu. Prima urmărește muzical ascensiunea păsării spre cer, în timp ce a doua aduce un registru tandru și ludic, concentrat într-o lucrare de mici dimensiuni.
De la folclor și onomatopee la sunetul clopotelor
Un alt nume important al serii este Miriam Marbé, compozitoare care a predat la Conservatorul bucureștean și care nu a primit titlul de profesor după ce a refuzat aderarea la partidul unic. „Trei coruri pe versuri populare” duc programul spre stratul arhaic al culturii orale și spre o muzică în care construcția riguroasă coexistă cu libertatea de inspirație folclorică. Cea mai tânără voce componistică din program, Diana Nuțeanu-Vodă, propune „Scherzo”, o piesă construită din onomatopee și ostinato ritmic. Scriitura ajunge treptat la opt voci, iar corul capătă aproape funcția unui ansamblu instrumental.
Registrul se schimbă din nou odată cu Carmen Petra-Basacopol, doctor în muzicologie al Sorbonei. „Cântece sacre”, op. 90, recompensat în 2003 cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, construiește un traseu spiritual de la suferință la jubilație. În Psalmul 87, vocile imită dangătul clopotelor, iar sonoritatea se organizează în jurul notei si bemol și al rezonanțelor sale.
Finalul are, paradoxal, forma unui început. Irina Odăgescu-Țuțuianu avea aproximativ 17 ani când a scris „Tatăl nostru”, în 1955, la solicitarea dirijorului Dragoș Alexandrescu. Prima sa lucrare corală devine astfel ultima piesă a concertului „Ingenium”.
Dincolo de recuperarea unor partituri, „Ingenium” pune în lumină o filiație mai rar vizibilă ca întreg: aceea a femeilor care au scris muzică românească și care au construit, fiecare în epoca sa, o parte din patrimoniul sonor al ultimului secol.
Festivalul Muzicii Românești se desfășoară la Iași între 12 și 16 octombrie 2026, și reunește concerte, recitaluri, ansambluri camerale și evenimente dedicate creației românești.
Maura ANGHEL