Iașul își consolidează relația cu Republica Moldova

22alexe

Dimensiune font:

| 15-03-2023 19:03

* „Interconectarea din cadrul Euroregiunii Siret – Prut - Nistru va ajuta administrațiile publice din ambele state să acceseze fonduri europene nerambursabile și să implementeze proiecte care să asigure prosperitatea comunităților noastre”, susține Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași și al ESPN

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a participat, ieri, la Hîncești, în Republica Moldova, la ședința Consiliului Director al Asociației Euroregiunea Siret – Prut - Nistru, al cărei președinte este. În cadrul ședinței a fost aprobată cererea de aderare a raionului Taraclia la Asociația Euroregiunea Siret – Prut – Nistru (ESPN) și au fost discutate proiectele care vor fi depuse în cadrul Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027. „De la preluarea Președinției AESPN am susținut că prin intermediul acesteia trebuie să consolidăm colaborarea transfrontalieră și relațiile bilaterale dintre România și Republica Moldova. Interconectarea din cadrul Euroregiunii Siret – Prut - Nistru va ajuta administrațiile publice din ambele state să acceseze fonduri europene nerambursabile și să implementeze proiecte care să asigure prosperitatea comunităților noastre. AESPN este un instrument prin care putem contribui concret la racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și să îndeplinim, astfel, împreună unul dintre obiectivele acordului în baza căruia România oferă asistență financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro Guvernului de la Chișinău. Îi asigur pe toți partenerii noștri de peste Prut că au în Consiliul Județean Iași un susținător în parcursul lor democratic și european”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

Prin aderarea raionului Taraclia, Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reunește acum 30 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, Municipiul Bălți, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia și 5 județe din România, respectiv Iași, Bistrița-Năsăud, Neamț, Prahova și Buzău. Denisa PINTILIE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Un ieșean beat i-a lăsat mască pe polițiști după ce s-a răsturnat cu mașina la podul unde s-a blocat Ciolacu: A dat vina pe stafia soacrei!
20/05/2024 17:18

Un iesean beat i-a lăsat mască pe politisti după ce s-a răsturnat cu masina! Urcat la volan nitel băut, bărbatul a pierdut controlul masinii si s-a răsturnat. P0litistii ajunsi la fata locului au tratat ...

Percheziţii într-un dosar de furt calificat - Suspecţi, doi minori şi doi adulţi
20/05/2024 16:31

Un adult din Coţofăneşti a fost arestat preventiv iar un minor a fost pus sub control judiciar, in urma unor percheziţii in cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, a informat, luni, ...

Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iași, din 13 iunie, la Palas Campus
20/05/2024 15:01

 Iasi, 20 mai 2024 - Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iasi, din 13 iunie, la Palas Campus Spectacolul imersiv „Van Gogh” va fi adus in premieră la Iasi, pe 13 iunie, in cadrul MINA P ...

Un primar PSD din Vaslui a fost săltat de Poliție: A încercat să dea șpagă unor polițiști să își scape nevasta de amendă!
20/05/2024 14:49

Un fost primar al comunei Pogana şi actual candidat PSD la fotoliul de edil-şef a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi incercat să mituiască doi poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă remis d ...

Povestea ceasului din Turnul Palatului Culturii Iași
20/05/2024 13:49

  De aproape un veac, ceasul din turnul Palatului Culturii din Iasi anuntă ora exactă in acorduri muzicale. Orologiul care măsoară trecerea timpulu a fost construit pe principiul carillonului, ap ...

  Opera Iași, două opere celebre în această săptămână
20/05/2024 13:06

Opera Natională Romană din Iasi oferă iubitorilor de operă posibilitatea de a urmări două titluri celebre in această săptămană. Maine, de la ora 18:30, in Sala Mare, este programat spectacolul &bdq ...

Casa Memorială
20/05/2024 12:53

  Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a precizat luni, pentru AGERPRES, că a preluat de la Academia Romană un important obiectiv de patrimoniu, Casa Memorială "Vasile Alecsandri" de la Mirceşti, ...

Aproape 27.000 de vizitatori la Nopatea Muzeelor
20/05/2024 12:50

 Muzeele din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Romane Iaşi (MNLRI) au primit 26.383 de vizitatori in cadrul evenimentului "Noaptea Europeană a Muzeelor". Costel Alexe, preşedintele C ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei