Patru eleve din satele Iașului, printre cei mai buni cititori ai țării
Patru fete din satele județului Iași au demonstrat că performanța se poate naște oriunde există profesori dedicați, familii care susțin educația și copii care cred în puterea cărților. La ediția 2026 a Concursului Național „Universul cunoașterii prin lectură”, desfășurată la Galați, lotul Iașului s-a aflat din nou în elita națională, obținând mențiune și unul dintre cele mai bune punctaje din țară la proba scrisă.
După cele două probe ale concursului, lucrare scrisă și portofoliu, reprezentantele Iașului au acumulat 187 de puncte. Punctajul le-a plasat pe locul trei din 40 de echipaje, la egalitate cu județul Mureș, iar după aplicarea criteriilor de departajare lotul Iașului a primit mențiune.
Rezultatul este cu atât mai important cu cât elevele ieșene au obținut al doilea punctaj din țară la proba scrisă. Performanța confirmă o continuitate remarcabilă: și anul trecut, lotul Iașului s-a remarcat printr-un rezultat foarte bun la această probă. Dacă în 2025 elevii ieșeni au obținut 96 de puncte la scris, în 2026 au reușit să depășească acest prag, ajungând la 97 de puncte.
Patru eleve au reprezentat Iașul
Lotul județului Iași a fost format din Alessia-Ioana Hîra, elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială Heleșteni, coordonată de profesoara Laura Prodan; Maria-Cristina Jora, elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială Valea Seacă, pregătită de profesoara Petronela Doroftei; Elena-Diana Chiriac, elevă în clasa a VII-a la Școala Profesională de Industrie Alimentară Țibana, coordonată de profesoara Ioana Diaconu; și Ștefania-Teofana Matcovici, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Heleșteni, pregătită tot de profesoara Laura Prodan.
O prezență aparte în lot este Ștefania-Teofana Matcovici, de la Școala Gimnazială Heleșteni. Participarea din acest an marchează cea de-a patra prezență consecutivă a sa la Concursul Național „Universul cunoașterii prin lectură”, un parcurs care vorbește despre consecvență, seriozitate și o dragoste autentică pentru carte.
Elena-Diana Chiriac, eleva din Țibana cu un an școlar spectaculos
Un alt nume care atrage atenția este Elena-Diana Chiriac, elevă la Școala Profesională de Industrie Alimentară Țibana. Pentru ea, anul școlar 2025-2026 a fost unul excepțional. Eleva a obținut Premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață”, Premiul al III-lea la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română și Premiul al III-lea la etapa județeană a Olimpiadei „Cultură și spiritualitate românească”.
Cele trei clasări pe podium, la trei competiții naționale distincte, arată un profil rar de elevă pentru care lectura nu este doar o disciplină școlară, ci un mod de a înțelege lumea. Dincolo de rezultatele academice, Elena-Diana Chiriac este și o tânără scriitoare. Povestirile sale au fost publicate în reviste literare și volume colective, iar creațiile i-au fost premiate la concursuri naționale și internaționale de profil.
Printre acestea se numără Concursul Național de Creație Literară „Dimineața cuvintelor”, organizat sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară, Concursul Internațional de Creație Literară „Festival 4 Arts” și Concursul Internațional „Universul Cuvintelor”. Prin sensibilitatea și maturitatea scrisului său, Diana arată că literatura are viitor și în generația copiilor care cresc departe de marile centre urbane.
Portofoliu despre dascălii care luminează comunitățile
În cadrul competiției, elevii au realizat și un portofoliu cu tema „Dascălii, oameni-lumină care modelează comunități”. Lotul județului Iași l-a ales ca personaj central pe profesorul, scriitorul și pictorul Vasile Aioanei din Buhalnița, comuna Ceplenița, o personalitate care și-a dedicat activitatea formării tinerilor și dezvoltării comunității locale.
Alegerea temei și a personajului spune mult despre felul în care elevele au înțeles miza concursului. Nu a fost vorba doar despre punctaje, lucrări și departajări, ci și despre recunoașterea rolului pe care profesorii îl au în viața satelor. În multe comunități rurale, dascălul rămâne omul care deschide drumuri, ridică aspirații și îi ajută pe copii să vadă dincolo de limitele locului în care s-au născut.
Maura ANGHEL