Raliul Iaşului a trecut, indicatoarele au rămas!
Dimensiune font:
Dacă cele din oraş vor fi ridicate, cu siguranţă, de angajaţii municipalităţii, cele din pădure aşteaptă, probabil, organizarea ediţiei de anul viitor !
Un turist venit recent în Iaşi ar putea crede că, în perioada următoare, aici va avea loc o importantă întrecere automobilistică. Aceasta întrucât afişele sau indicatoarele care anunţau cursa au rămas împânzite pe stâlpii din oraş, în aşteptarea unor angajaţi ai municipalităţii care să le strângă.
Mai grav, însă, este faptul că respectivele indicatoare amplasate în pădure au fost uitate de organizatori. Activiştii de mediu atrag atenţia asupra acestui aspect. „Atenție, Raliul Iaşului, marcajele se strâng, nu lasă în pădure! Cum am mai scris, nu credem că o cursă desfășurată pe forestiere o dată pe an are un impact negativ de substanță asupra mediului și biodiversității, spre deosebire de offroad la fiecare sfârșit de săptămână. Dar la fel cum am mai scris, lăsatul de marcaje să se rupă și împraștie în pădure, da! Sperăm ca anul acesta să faceți o treabă mai bună în a igieniza pădurea după eveniment, și abia atunci să vă bucurați de o odihnă meritată!”, spun cei de la Codrii Iaşului. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau