Antologia tâmpeniilor politice românești din 2025

Anul 2025 ar fi putut fi un an de reconstrucție. A fost, în schimb, un an în care prostia a muncit metodic, pe toate culorile politice. După alegeri, după crize, după sperieturi serioase cu extremismul, ar fi fost logic să vedem măcar un minim reflex de maturizare. În schimb, politica românească a ales consecvența: a livrat tâmpenie industrială, în toate formele ei, cu perseverență demnă de un sector strategic.

Aceasta nu este o listă completă – ar fi imposibil. Este o antologie, adică o selecție reprezentativă a momentelor în care clasa politică românească a demonstrat că ridicolul nu e un accident, ci un mod de lucru.

1. Anul care a început cu „nu știm ce s-a întâmplat, dar sigur nu e vina noastră”

2025 a debutat sub semnul confuziei oficializate. După anularea alegerilor prezidențiale, politicienii au oferit publicului o performanță colectivă rară: nimeni nu știa nimic, nimeni nu văzuse nimic, nimeni nu fusese responsabil de nimic.

Am avut:

• oameni politici care au vorbit despre „ingerințe străine” fără să poată explica
• alții care au negat existența lor cu aceeași siguranță;
• instituții care au comunicat „ferm” și „clar” fără să spună absolut nimic inteligibil.

A fost prima mare tâmpenie a anului: statul care se declară surprins de propriile sale eșecuri, ca și cum ar fi apărut peste noapte.

Turul reluat al prezidențialelor a produs un fenomen fascinant: candidați fără program, fără idei, dar cu multă gură.

2025 va rămâne anul în care:

• „sistemul” a fost principalul adversar, deși nimeni nu a putut defini ce este;
• „poporul” a fost invocat obsesiv, dar niciodată consultat real;
• soluțiile au fost înlocuite cu lozinci urlate și live-uri filmate prost.

A fost o paradă de gesticulație fără conținut, în care politica a semănat mai degrabă cu un meci de galerie decât cu un exercițiu democratic.

În 2025, Parlamentul României a demonstrat că poate fi ridicol și fără să vorbească.

Am avut:

• dezbateri esențiale evitate cu grație;
• proiecte importante amânate „pentru consultări” care nu au mai avut loc;
• parlamentari care au descoperit brusc că nu mai au opinii atunci când subiectele deveneau incomode.

Una dintre cele mai mari tâmpenii ale anului a fost lipsa de reacție: o clasă politică care, confruntată cu proteste masive și crize de încredere, a ales să se prefacă moartă.

2025 a fost anul în care o parte din guvern a părut condusă direct din aplicații de social media.

Miniștri care:

• au anunțat politici publice în story-uri;
• au răspuns la crize reale cu meme-uri;
• au confundat comunicarea instituțională cu auto-lauda.

Când realitatea lovea, reacția era invariabil aceeași: o postare lungă, vagă, cu multe cuvinte și zero răspunsuri. Administrația s-a diluat într-un zgomot digital continuu, iar prostia a devenit share-uibilă.

Un capitol special îl merită anul în care o parte a sistemului judiciar a decis că problema nu sunt dosarele prescrise, ci faptul că cineva vorbește despre ele.

Chestionare interne, comunicate liniștitoare, procente reconfortante – toate au fost folosite pentru a demonstra că:

• problema nu e reală;
• criticii sunt agresivi;
• totul funcționează „în linii mari”.

Este una dintre cele mai rafinate tâmpenii politice ale anului: instituția care se apără de cetățeni în loc să se explice lor.

Dacă guvernarea a fost inertă, opoziția a fost, în multe momente, excesiv de gălăgioasă și săracă în idei.

2025 a fost anul în care:

• protestul a devenit scop în sine;
• scandalul a ținut loc de soluție;
• discursul radical a fost prezentat drept „curaj”.

S-a urlat mult, s-a explicat puțin, s-a promis enorm și s-a demonstrat aproape nimic. O formă de cretinism politic agresiv, în care volumul a ținut loc de rațiune.

În teritoriu, anul 2025 a arătat că nimic nu e prea mic pentru a fi inaugurat și nimic prea prost pentru a fi lăudat.

Am văzut:

• investiții cosmetice prezentate drept „proiecte strategice”;
• lucrări neterminate tăiate festiv;
• primari care au confundat dezvoltarea cu borduri noi.

Ridicolul a fost local, dar constant. Și perfect sincronizat cu marea politică: multă formă, zero fond.

2025 a fost anul în care patriotismul a fost folosit ca plasture universal:

• pentru incompetență;
• pentru lipsa de soluții;
• pentru eșecuri administrative.

S-a vorbit mult despre „România profundă”, „valorile noastre”, „demnitate”. Aproape niciodată despre școli, spitale, administrație, justiție funcțională. Când patriotismul devine decor, prostia se simte protejată.

• mesaje siropoase despre unitate;
• apeluri la liniște și pace socială;
• urări adresate unui popor ignorat tot anul.

Este poate cea mai cinică tâmpenie a lui 2025: politicieni care cer calm după ce au livrat haos.

Privind înapoi, problema nu a fost lipsa inteligenței individuale. România are oameni capabili. Problema a fost absența constructorilor reali: oameni care să pună cap la cap instituții, politici, direcții.

Am avut:

• tacticieni de imagine;
• specialiști în scandal;
• profesioniști ai supraviețuirii politice.

Ce n-am avut? Oameni care să construiască pe termen lung.

Dacă 2026 va fi altfel, nu va fi pentru că politicienii au învățat ceva.Ci pentru că societatea nu mai acceptă să fie tratată ca public captiv la un spectacol prost.

Antologia tâmpeniilor politice din 2025 nu e comică. E obositoare. Pentru că ridicolul repetat nu mai provoacă râs, ci uzură. Și uzura civică e cel mai sigur drum spre radicalizare și abandon.

2025 nu a fost anul în care politica românească a căzut.

A fost anul în care a refuzat să se ridice.

Radu Caranfil puterea.ro