Preşedinţi ai Curţilor de Apel din ţară resping, de la Iași, eliminarea pensiilor speciale

3judecatori

Dimensiune font:

| 03-07-2023 08:00

 

Cei 16 preşedinţi ai Curţilor de Apel din ţară s-au întâlnit la Iaşi. Aici, au adoptat o rezoluţie prin care resping cu duritate proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale judecătorilor. Ei solicită Consiliului Superior al Magistraturii adoptarea urgentă a unui plan de normare a activităţii, care să alinieze volumul de muncă al judecătorilor la standardele europene şi să permita asigurarea unui act de justiţie de calitate.

Prin rezoluţia lor, preşedinţii celor 16 Curţi de Apel din ţară condamnă  adoptarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale judecătorilor pentru că, spun ei, le încalcă principii fundamentale ale funcţionării şi independenţei justiţiei, cu consecinţe directe asupra calităţii şi celerităţii actului de justitiei, ai cărui beneficiari sunt cetăţenii României.

Preşedinţii Curtilor de Apel spun că se încalcă principiul cooperarii loiale între puterile statului şi se încalcă principiile statului de drept.

 

Declaraţiile mincinoase ale reprezentanţilor puterii legislative şi executive potrivit cărora acest proiect ar fi fost adoptat prin consultarea constantă a reprezentanţilor judecătorilor sunt dovada dispreţului total al acestora faţă de justiţie şi faţă de rolul fundamental al acesteia într-un stat de drept”, spun cei 16 judecători prin rezoluţia adoptată la Iaşi.

Preşedinţii Curtilor de Apel spun că un dialog adevărat necesita o analiză reală a aspectelor relevate de puterea judecătorească, mai ales că sistemului de justiţie se află în cea mai grava criză de personal din perioada post-aderare. „Aşa-numita eşalonare a vârstei de pensioare nu există, în realitate, fiind o fictivitate introdusă în lege pentru a crea o aparenţă ce nu face altceva decât să dovedească, o dată în plus, duplicitatea discursului politic, ce urmăreşte câştigarea capitalului electoral cu preţul distrugerii justiţiei”, se menţionează în rezoluţie.

Cei 16 preşedinţi ai Curţilor de Apel spun că nu îşi apără privilegii, ci apără necesitatea asigurării unui cadrul legislativ coerent, previzibil şi necesar pentru un statut independent al acestora faţă de puterea executivă şi legislativă.

Ei solicită celorlalte puteri ale statului să asigure Justiţiei instrumentele necesare pentru un statut independent, stabil şi previzibil, un volum normal de activitate, condiţii decente de muncă şi un cadrul legislativ clar şi accesibil.

În 2022, 3.897 judecători de la Judecătorii, Tribunale şi Curţi de Apel au avut  3.759.358 dosare pe rol. În aceste condiţii de suprasolicitare, judecătorii de la Judecătorii şi Tribunale au reuşit să soluţioneze peste 96% din dosare, iar cei de la Curţile de Apel, peste 101%. „Un astfel de ritm de muncă nu poate continua, în condiţiile în care numărul judecătorilor în funcţie scade alarmant, interesul pentru magistratură scade dramatic, iar vârsta de pensionare a judecătorilor creşte brusc şi intempestiv. Este, aşadar, necesară revenirea la un volum de muncă normal, care să poată fi gestionat, dată fiind perioada de activitate ce ajunge la 38 de ani potrivit proiectului adoptat, cu depăşirea chiar şi a stagiului de cotizare cerut pentru condiţii normale de muncă, spun cei 16 preşedinţi ai Curţilor de Apel. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Aproape de o tragedie! Accident feroviar care s-a produs în orasul Târgu Frumos între un tren şi un autoturism. Șoferul a fost rănit ușor
12/05/2024 12:47

Un accident intre un tren şi un autoturism s-a produs duminică dimineaţă, la Targu Frumos, in judeţul Iaşi. Şoferul autoturismului a fost rănit uşor, insă a refuzat transportul la spital. ”In urma ...

Incendiu puternic la o fabrică din Suceava. A fost emis mesaj RoAlert
12/05/2024 12:33

Un incendiu puternic a izbucnit la o hală a unui operaror economic cu profil de productie tamplărie din PVC, pe raza orasului Salcea din judetul Suceava, anuntă Monitorul de Suceava. Intervin pompierii mil ...

Patron la un pas de moarte. A fost înjunghiat de un zilier deoarece nu-i achitase suma de 50 de lei
11/05/2024 20:26

Cazul unei fapte de violenţă extremă, in urma căreia un bărbat din Neamţ, administrator al unei firme de construcţii, a fost la un pas de moarte, a fost soluţionat de judecători, sentinţa fiind cu exe ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 12-18 mai 2024
11/05/2024 17:05

Duminică, 12 mai - Duminica a 2-a după Pasti (a Sfantului Apostol Toma) În această zi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvarşită de către Înaltpreasfi ...

Studenții din Iași pot afla cum să se pregătească pentru viitor
11/05/2024 16:07

 Pe 13 mai, studentii din Iasi pot afla cum să se pregătească pentru viitor la evenimentul: „Community Meeting TINERI SI JOBURI”.  Evenimentul se va desfăsura pe două paneluri de disc ...

Moartea suspectă a mezzosopranei Maria Maxim Nicoară: procurorii au decis redeschiderea dosarului
11/05/2024 11:44

Procurorii din Iasi au decis redeschiderea dosarului mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cercetările, spun magistratii, sunt considerate „deficitare”, iar pianistul Codrin Nicoa ...

Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
11/05/2024 10:33

O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina in care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descar ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
11/05/2024 10:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
11/05/2024 09:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
11/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei