Se pregăteşte reabilitarea Parcului din Ciurchi

3ciurchi

Dimensiune font:

| 28-08-2023 23:59
În urmă cu opt decenii, aici încă mai funcţiona vechiul cimitir evreiesc, care avea să fie demolat la comanda mareşalului Ion Antonescu * proprietarul terenului – comunitatea evreiască din Iaşi – a fost nevoit să mute toate osemintele în Păcurari, după care spaţiul din Ciurchi a fost lăsat de izbelişte, degradându-se odată cu trecerea anilor * a fost nevoie de cedarea definitivă a arealului în administrarea Primăriei Iaşi, care, acum, se pregăteşte să transforme întreaga zonă în ceea ce ar putea deveni cel mai frumos spaţiu de recreere din oraş * investiţia se ridică la 25 milioane de lei

Cetăţenii din cartierul Tătăraşi s-au întrebat, în repetate rânduri, de ce parcul din Ciurchi nu face obiectul unei reabilitări complete din partea municipalităţii ieşene, cu atât mai mult cu cât zona este intens frecventată, îndeobşte vara, de tineri de toate vârstele. Însă puţini ştiu că, până de curând, Primăria Iaşi nu a avut niciun fel de competenţe vizavi de sistematizarea celor aproape şase hectare de spaţiu verde, acesta fiind proprietatea comunităţii evreieşti din oraş. De altfel, zona cuprinsă între Ciurchi şi Grădinari a fost locul celui mai vechi cimitir evreiesc construit vreodată în România şi care a funcţionat până la finele secolului XIX, când a fost dezafectat în timpul regimului Antonescu. Practic, osemintele celor îngropaţi aici au fost mutate în actualul Cimitir Evreiesc din Păcurari, după care, pe actualul amplasament din Ciurchi a fost montată o placă în care se admite existenţa unui fost cimitir. De-abia în anul trecut, membrii comunităţii evreieşti au fost de acord sa cedeze definitiv Primăriei cele peste şase hectare ale fostului cimitir, cu condiţia ca acolo să fie amenajat un parc.

Suprafața verde a terenului nu își va modifica dimensiunea

Între timp a fost finalizat un studiul de fezabilitate realizat de Dezive & Info SRL Cluj-Napoca.  Suprafața totală de teren studiată este de 63.769 metri pătrați, din care spațiile verzi vor reprezenta 57.877 metri pătrați, locul de joacă – 1.060 metri pătrați, iar drumurile, trotuarele și aleile de acces – 4.130 metri pătrați. „Restaurarea parcului din strada Ciurchi se impune ca o necesitate, din cauză că spațiul ocupat de plante a devenit inestetic. Plantele existente au crescut și s-au dezvoltat aglomerând zona, iar gazonul, mobilierul urban, aleile, echipamentele sportive și iluminatul lipsesc. Spațiul verde din parc este plantat aleatoriu și nu are un stil bine definit. Nu s-a intervenit cu modificări considerabile, ci doar prin întreținerea vegetației, toaletarea arborilor și amenajări floricole funcție de anotimp. Odată cu trecerea timpului, aleile și scările s-au degradat considerabil. Ca urmare a faptului că nu s-a investit în această zonă o lungă perioadă de timp, întreg spațiul verde și-a pierdut din farmec necesitând lucrări de modernizare și reabilitare care să pună în valoare zona studiată. Suprafața verde a terenului nu își va modifica dimensiunea, însă în urma restaurării va crește ca valoare în ceea ce privește calitatea vieții și aspectul estetic”, a spus primarul Mihai Chirica.

Va trebui acceptul consilierilor locali

În principal, parcul modernizat nu va mai avea garduri, va fi dotat cu mobilier urban specific, va fi amenajat un teren sportiv multifuncțional, vor fi montate dotări pentru fitness și sport, toalete și vor fi executate lucrări de reabilitare a aleilor, spațiilor verzi și a instalațiilor de utilități. „Parcul suferă de lipsa dotărilor și a funcțiunilor care pot atrage interesul publicului. Sistemul de iluminat nu acoperă întreaga zonă, mobilierul este degradat, inestetic, locurile de joacă existente sunt din materiale ieftine, culori țipătoare și un impact vizual negativ în peisaj”, se precizează în studiu. Tot aici se precizează că investiţia se ridică la 25 milioane de lei. „Parcul Ciurchi a fost proiectat. Intăm în Consiliul Local cu finanţarea lui şi începem să-l construim, probabil începând de anul viitor”, spune primarul Mihai Chirica. Lucian STATE 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat în recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie și recuperare medicală pentru adulţi, copii și bebeluși, inaugurată în Palas Campus
14/05/2024 14:22

Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat in recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie si recuperare medicală pentru adulţi, copii si bebelusi, inaugurată in Palas Campus Iasi, 14 m ...

Scandal de corupție în Primăria Bacău. Funcționar prins în flagrant când lua o mită de 4.000 de euro
14/05/2024 12:59

Un angajat al Primăriei Bacău, functionar la Direcţia Administrare Baze Sportive, a fost prins in flagrant, sambătă, 11 mai 2024, cand lua o mită de 4.000 de euro. Salariatul a pretins bani de la un cond ...

Motocicletă izbită violent de o fântână, într-un sat din Suceava. Un tânăr a murit și altul a fost grav rănit
14/05/2024 12:46

O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită in urma unui grav accident de motocicletă produs pe raza satului Sălăgeni din comuna Dumbrăveni, judetul Suceava. Un accident rutier incheiat tragic a avu ...

Mașină spulberată de tren, în Neamț. Șoferul care a forțat trecerea de cale ferată a scăpat teafăr
14/05/2024 12:19

Un nou accident feroviar s-a petrecut in judeţul Neamţ. Masina unui conducător auto iresponsabil, care nu a fost rănit, a fost surprins pe calea ferată de o garnitură a unui tren de persoane. Pompierii d ...

Sinucidere bizară în Constanța. Un șofer de TIR din Neamț, dat dispărut, s-a aruncat de pe podul de la Agigea
14/05/2024 12:07

Politistii din Constanta au fost chemati să deslusească un caz misterios petrecut marti, 14 mai 2024. Tragedia a avut loc dimineată pe podul de la Agigea, unde un bărbat de 37 de ani, dat dispărut de cătr ...

Literatura de lângă noi. Focus: Ungaria
14/05/2024 09:39

De Noaptea Muzeelor, 18 mai 2024, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii se va desfăsura editia a treia a proiectului cultural Literatura de langă noi. Focus: Ungaria. Evenimentul va avea ...

Ungaria, despre războiul din Ucraina: O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator
14/05/2024 09:18

Guvernul maghiar nu doreşte să participe in niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca in următoarele săpt ...

Palatul Culturii se pregătește de bal
14/05/2024 09:00

Cea de-a treia editie a Balului Palatului din Iasi va avea loc la finalul acestei luni. Manifestarea, desfăsurată la Palatul Culturii, este organizată de Complexul Muzeal National Moldova Iasi, Opera Nation ...

Proiectele de infrastructură ale Iașului rămân înțepenite
14/05/2024 08:36

* se intrevede posibilitatea ca proiectele Variantei Ocolitoare Podu Iloaiei si Variantei de Ocolire Iasi Sud (Uricani – str. Cicoarei – str. Arh. Berindei – intersectie Soseaua Nicolina) să ...

Profesioniști ai dreptului afacerilor conferențiază la Iași
14/05/2024 08:15

Cu sprijinul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langă Camera de Comert si Industrie Iasi, la finalul acestei săptămani va avea loc la Iasi cea de-a doua editie a Conferintei „Dreptul Afacerilor in Dina ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei