Statul nu este interesat de relele tratamente aplicate minorilor!

* copiii, victime tăcute într-un sistem care recunoaște că nu știe câți sunt cei care suferă! * datele oficiale ale Ministerului Justiției scot la lumină o realitate care îngheață sângele: din 2021 până în 2025, au fost dictate 49 de condamnări, dintre care 30 fără accord de revunoaștere

Un document oficial transmis de Ministerul Justiției aruncă o lumină dură, aproape șocantă, asupra unuia dintre cele mai sensibile și mai puțin discutate fenomene din România: violența și relele tratamente aplicate minorilor. Dincolo de limbajul rece, administrativ, cifrele ascund drame reale, familii destrămate și copii prinși în conflicte pe care statul recunoaște, indirect, că nu le poate măsura complet.

Iar concluzia care răzbate dintre rânduri este tulburătoare: autoritatile nu pot spune clar nici măcar câte cazuri de alienare parentală există în România, pentru că sistemul informatic al justiției nu permite identificarea lor distinctă.

Statul recunoaște: nu există evidență clară a alienării parentale

Răspunsul oficial arată că statisticile judiciare sunt colectate prin sistemul ECRIS, utilizat de instanțe, însă clasificarea cauzelor se face doar pe categorii generale. Cu alte cuvinte, dosarele sunt încadrate generic — „ordonanță președințială”, „autoritate părintească”, „modificare măsuri privind copilul” — fără o codificare separată pentru alienarea parentală.

Rezultatul? Un fenomen despre care psihologi, părinți și avocați vorbesc tot mai des nu poate fi cuantificat oficial.

Practic, statul român admite că nu poate extrage date precise despre câți copii sunt implicați în astfel de conflicte familiale devastatoare.

Cifrele reale ale condamnărilor: puține dosare, drame uriașe

Singurele date clare privesc infracțiunea de „rele tratamente aplicate minorului” (art. 197 Cod Penal), iar evoluția ultimilor cinci ani ridică numeroase semne de întrebare. Din 2021 până în 2025, au fost dictate 49 de condamnări, dintre care 30 fără accord de revunoaștere, intervenind și 4 achitări.

Specialiștii atrag însă atenția că aceste cifre nu reflectă neapărat realitatea din societate. Infracțiunile împotriva minorilor sunt printre cele mai greu de probat, iar multe situații rămân ascunse în spatele ușilor închise.

Mai mult, Ministerul Justiției precizează clar că soluțiile de clasare și trimiterile în judecată apar în faza de urmărire penală, iar aceste date nu sunt disponibile în statisticile instanțelor.

Cu alte cuvinte, numărul real al anchetelor ar putea fi mult mai mare decât cel al condamnărilor.

Ministerul Justiției a fost nevoit să solicite informații suplimentare chiar de la Parchetul General pentru a completa tabloul statistic. Situația scoate la iveală o problemă majoră: datele despre protecția copilului sunt dispersate între instituții, fără o centralizare reală.

În timp ce autoritățile vorbesc despre prevenție și protecție, realitatea birocratică arată un mecanism care funcționează pe bucăți, incapabil să ofere o imagine clară asupra fenomenului.

Copiii – victimele invizibile ale statisticilor

Dincolo de tabele și formulare, fiecare cifră reprezintă un copil aflat într-un mediu toxic, într-un conflict familial sau într-o situație de abuz. Iar faptul că unele fenomene nici măcar nu pot fi măsurate oficial ridică o întrebare gravă: Cum poate fi combătut un fenomen pe care statul nu îl poate număra? În timp ce autoritățile promit răspunsuri suplimentare după primirea datelor de la Parchetul General, realitatea rămâne aceeași: România descoperă abia acum dimensiunea unei crize tăcute, în care victimele sunt cei mai vulnerabili — copiii.

Iar până când statisticile vor deveni complete, drama continuă, nevăzută, în spatele ușilor închise. Carmen DEACONU