Cine ratează startul Ligii 1!
Trupa lui Flavius Stoican va susţine marţi cel de-al patrulea meci amical de la Bolu, începând astfel cealaltă jumătate de verificări în trei zile consecutive! Adversară îi va fi Malatyaspor, din prima ligă a Turciei, formaţie care vineri a dispus cu 1-0 de nou-promovata Dunărea Călăraşi, fosta colegă de hotel a grupării ieşene în cantonament. CSM Poli se va confrunta miercuri cu Traktor Sazi (Iran), iar joi va susţine cu Konyaspor ultimul amical din Turcia. Primele trei partide s-au încheiat însă cu rezultate nu chiar încurajatoare: 1-3 cu Neftci Baku, 2-1 cu Al Kharaityiat (Qatar), golul victoriei fiind înscris pe final, şi 0-0 cu Celik Zenica (Bosnia). Mai mult, Bosoi şi Mihăescu s-au accidentat la jocurile cu formaţia din Qatar, respectiv cu Celik, şi se antrenează separat, Zaharia şi Panţîru s-au plâns şi ei de dureri, ceea ce face şi mai dificilă misiunea lui Stoican, cel care cu două săptămâni înaintea primului meci din Liga 1, în deplasare cu U Craiova, are la dispoziţie cel mult cincisprezece jucători pe care să se poată baza.
Citeşte şi: Un alt jucător este ca şi pierdut!
Fotbaliştii valoroşi pe care i-a tot promis directorul sportiv Tibor Selymes s-au redus până acum la trei tineri de la Academica Ploieşti care nu prea au ce căuta deocamdată în lupa pentru calificarea în play-off şi la Moussa Sanoh, jucător supraponderal care a evoluat sezonul trecut în liga a IV-a din Anglia cu statistici dezamăgitoare! Selymes se tot ascunde în spatele clişeului că nu aduce jucători doar de dragul de a aduce, deşi asta a făcut cu Sanoh, dar timpul deja este nemilos cu lotul formaţiei ieşene. Repet, misiunea directorului sportiv nu este una dintre cele mai comode, dar, la fel de bine, nici nu se învaţă meserie la o echipă calificată sezonul precedent în play-off!
Sin şi Bădic sunt indisponibili pentru debutul sezonului!
Accidentaţi în ultima parte a campionatului trecut, Sin şi Bădic au urmat tratamente la Iaşi, dar, din păcate, ei se antrenează tot separat şi nu vor putea fi la dispoziţia lui Stoican pentru primul meci al Ligii 1, programat pe 23 iulie. Antrenorului îi va fi greu să alcătuiască şi lotul de 18 pentru că lotul este foarte subţire şi pare din ce în ce mai greu de crezut că în prima echipă ar putea intra vreuna dintre valorile promise de Selymes. Aşadar, formula de echipă pentru jocul cu U Craiova ar putea arăta astfel: D. Rusu - Gallego (Bosoi), Mihalache, Frăsinescu, Sin (Panţîru) - Rus (Mihăescu), Cioinac, Chelaru (Panţîru) - Zaharia, Cristea, Ştefănescu (P. Petre).
Semnale dinspre Platini
Mijlocaşul Platini (32 de ani) mai are un an de contract cu CSM Poli, dar el nici măcar nu s-a prezentat la reunirea de pe 15 iunie, iar în ultimele zile s-a spus că a primit acordul clubului pentru a efectua vizita medicală pentru un club din Iran. Conducerea formaţiei ieşene a solicitat 50.000 de euro pentru a fi de acord cu transferul său, dar între timp jucătorul a lansat semnale că s-ar întoarce la Iaşi. Rămâne acum de văzut dacă va fi reprimit, dar se pare că la cât de subţire este lotul decizia va fi una în favoarea fotbalistului, aşa cum se pare că şi Pedro şi Kizito, aflaţi şi ei pe lista de transferări, vor fi convinşi să rămână în Copou!
Reamintim că după Qaka, Jo, Kelava, Jagodinskis şi Gavrilă formaţia ieşeană l-a pierdut şi pe portarul Koşelev, care s-a înţeles pe un salariu dublu faţă de cât avea la Iaşi cu o nou-promovată din prima ligă a Olandei, şi iată că a ajuns să furnizeze jucători pentru amintitul campionat şi nicidecum să transfere de acolo, aşa cum se lăuda Selymes... Dragoş GAŞPAR
Subiecte asemanatoare
CSM Iași 2020 – campioană națională la șah
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!
Handbal feminin, Liga Florilor. CSM Iași 2020, înfrângere fără drept de apel la Târgu Jiu!
Miroslava defilează, iar lupta din spatele liderului ia foc!
Prima înfrângere pentru CS USV-CSM Iași, care pierde primul loc
Hagi își asumă dezastrul cu Bosnia: „Eu sunt principalul vinovat. Nu am trecut examenul”
Liga a V-a Iași: lupta pentru primele locuri se încinge
FIFA a impus FCSB-ului interdicție la transferuri pentru 3 perioade de mercato
A treia victorie consecutivă: CSM Adjud – CS USV-CSM Iași 2020 1-2 (0-1)!
Richard Clayderman, Gheorghe Zamfir și Direcția 5 închid Sărbătorile Iașului. Străzi închise și restricții de trafic
Instanța le dă dreptate profesorilor din Iași în scandalul sporului neuropsihic și al concediilor neplătite
Guvernul Niculescu – PSD intră marți în Parlament. Criza politică ar putea înceta
Guvernul prelungește ieftinirea motorinei cu 25%, dar litrul se apropie de 11 lei la Iași
Peste 200.000 de pelerini, la Sfânta Parascheva! Racla a fost retrasă de la baldachin și readusă în Catedrală
Drumul neașteptat al Sf. Mc. Longhin Sutașul de la cruce la credință
Horoscopul zilei de vineri, 16 octombrie 2026
Euro a revenit la cursul de marți
UMB forțează lucrările pe lotul Trifești - Gherăești
Profesorul în era inteligenței artificiale. Iașul, partener la Forumul Educației România–Republica Moldova
Festivalul „Hai cu pluta!” revine la Iași
120 de ieșeni depind de Cantina Socială
Guvernul, obligat să plătească aproape un miliard de euro magistraților, în doar 10 zile!
102 candidați picați la concursul pentru șefia școlilor din Iași! Niciun rezultat nu s-a schimbat după contestații
Iașul primește peste 700 de locuri la Rezidențiat. Medicina de familie domină
UAIC își extinde parteneriatele internaționale. Acord cu o universitate importantă din Ucraina
Rețeta zilei: Ciorbă de hribi cu tarhon și usturoi copt
Tramvaiele nu vor mai circula în fața Palatului. Schimbări importante de vineri, de la ora 14
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Iași, cu sediul în str. Gh. Asachi, nr. 2, localitatea Iasi, organizează licitație publica deschisa cu strigare la sediul unității, în data de 04.11.2026
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Culoar unic către Sfânta Parascheva
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Noul premier, întâmpinat cu un zid politic! PSD nu dă voturi în alb, AUR și SOS resping Cabinetul
Spitalul Regional, amânat până în 2029. Din împrumutul de 250 de milioane de euro, s-au folosit doar 50 de milioane!
Moldova face un nou pas spre Uniunea Europeană. Bruxelles-ul pregătește deschiderea a două noi clustere de negociere
Sorin Grindeanu pune condiții pentru intrarea PSD la guvernare
FOTO - A8 va uni cele două maluri ale Prutului în câteva săptămâni
Calorifere din aluminiu sau oțel: diferențe și criterii de alegere
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
Alertă la Iași! Prutul a ajuns la jumătate, Timișeștiul aproape a secat!
COMUNA LEȚCANI ANUNȚĂ LANSAREA PROIECTULUI CONSTRUIRE GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT ÎN SATUL LETCANI, COMUNA LETCANI JUD IASI
A murit Ion Cristea, cel care a îngrijit ceasul Palatului Culturii
Helperz, alegerea de încredere pentru babysitting în România
Blocaj total în programul „Anghel Saligny”. Iașul are zeci de lucrări neplătite
Rețeta zilei. Pastramă de oaie la grătar și must înăsprit, gustul toamnei moldovenești
10 semne că hidroizolația terasei trebuie refăcută urgent
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
AUTO
O parcare supraetajată prinde contur lângă metrou în Sectorul 6 și promite o schimbare vizibilă în cartier
Ce nu știi despre anvelope iarna poate schimba totul pe drumurile cu zăpadă
Ce nu știu mulți șoferi despre contestarea unei amenzi de radar
Cum schimbă Google Maps modul în care vezi prețurile la benzină
Android Auto primește o schimbare importantă care îi va surprinde pe mulți utilizatori
Gesturi care pot schimba totul după un accident de motocicletă
Timp liber
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
Cele mai populare bonusuri la casino explicate