Testări împotriva cancerului de col uterin, la Iași
Deși cancerul de col uterin este considerat ca primă cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, multe dintre acestea evită controalele ce trebuie făcute periodic. Ieșencele vor putea beneficia acum, timp de 10 zile, de testări gratuite pentru cancerul de col uterin.
Controalele periodice sunt foarte importante pentru diagnosticarea precoce a bolii. Echipa medicală din cadrul proiectului ONCOPREV, derulat de Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași și Fundația Enable în șase județe din nord estul țării, va fi prezentă, în intervalul orar 9.00- 15.00, în principalele cartiere din Iași.
Cartierele unde au loc testări
În următoarea perioadă, echipa medicală din Iași se va deplasa în următoarele zone: Centru de Cartier Nicolina: 10 - 11 aprilie 2023 pe Esplanada Nicolina, lângă toneta Betty Ice; Centrul de Cartier Păcurari: 12-13 aprilie 2023, Șoseaua Păcurari nr. 30, lângă Alpha Bank; Centrul de Cartier Frumoasa: 18-19 aprilie 2023, în parcarea din fața Centrului de Cartier Frumoasa, Bd Poitiers 20, bloc 750; Centrul de Cartier Alexandru: 20-21 aprilie 2023 în parcarea din fața centrului de cartier Alexandru, strada Tabacului 1B, bloc 250; centru de Cartier Tătărași: 25- 26 aprilie 2023, Strada Vasile Lupu 82, bloc 360, intersectia cu Str Han Tatar, magazin Flux.
Criterii pentru testare
Femeile ce vor să beneficieze de testări gratuite împotriva cancerului de col uterin, trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 25-29 ani pentru testarea Babeș Papanicolau. Pentru testarea HPV, femeile trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 30-65 ani. Nu contează dacă sunt asigurate sau nu medical. Trebuie, de asemena, să nu aibă un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, să fie asimtopmatice, să nu fi făcut screening în ultimii 5 ani. În ultimul rând, trebuie să aibă adresa în buletin în unul dintre cele șase județe vizate în proiect (Iași, Suceava, Botoșani, Bacău, Neamț, Vaslui).
Institutul Regional de Oncologie Iași, împreună cu Fundația Enable, derulează proiectul ONCOPREV- „Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin”, în cadrul căruia obiectivul pentru anii 2020-2023 este testarea a 170.000 de femei (din care 30.000 pentru Babeș-Papanicolau - segment 25-29 ani, și 140.000 pentru testare HPV- segment 30-64 ani), din acestea minim 91.000 femei aparținând grupurilor vulnerabile din Regiunea Nord-Est. Denisa PINTILIE
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
![]()
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Coaforul de câini, ultima meserie de fiță din Iași
Oamenii care țin sufletul în brațe. Iașul îmbrățișărilor gratuite
Arii între fiorduri și Iași, cântate la Scandinavia Music School
UAIC urcă în topurile internaționale. Iașul devine tot mai vizibil pe harta universităților sustenabile
Reorganizarea lovește în plin școlile ieșene: sute de norme didactice eliminate, zeci de școli comasate, sute de profesori pensionați
Tinerii cercetători ai Iașului se conectează cu lumea. MacroYouth 2025, ediție dedicată lui Cristofor I. Simionescu
