România își redeschide porțile pentru copiii din diaspora. Încep Taberele ARC 2025
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță lansarea celei de-a XVI-a ediții a programului național „Tabere ARC”, una dintre cele mai ample inițiative dedicate copiilor și tinerilor români din afara granițelor țării. Începând din 15 mai și până pe 15 iunie 2025, părinții, tutorii sau liderii de grup pot înscrie participanți pe platforma oficială https://dprp.arc.inspect.com.ro, în grupuri de până la 12 copii sau adolescenți. Se pot selecta atât perioada de participare, cât și locația dorită, dintr-un total de nouă centre organizatoare din diferite zone ale țării.
Programul Tabere ARC 2025 pune la dispoziție 7.000 de locuri gratuite pentru copiii români din diaspora care vor să exploreze rădăcinile culturale ale României, într-un cadru modern, sigur și atractiv. Ediția din acest an se va desfășura între 1 iulie și 2 septembrie, în serii săptămânale, cu activități interactive, educaționale și recreative. Proiectul este sprijinit de Agenția Națională pentru Sport, Consiliul Județean Dâmbovița și Patriarhia Română, care contribuie logistic și instituțional la succesul inițiativei.
Copiii vor avea ocazia să învețe despre România prin ateliere de meșteșuguri, dansuri populare, muzică tradițională, limba română, dar și prin participarea la excursii tematice, activități sportive și întâlniri cu artiști, meșteri sau autorități locale. Taberele vor include și sesiuni practice de educație preventivă: prim-ajutor, siguranță rutieră, prevenirea incendiilor sau campanii de conștientizare antidrog. Scopul este de a-i ajuta pe tinerii români din diaspora să își dezvolte cunoștințele despre țara de origine și să își întărească identitatea națională.
Cristina-Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat în cadrul DRP, a declarat că „în fiecare dintre cele nouă locații pregătite pentru ediția 2025, copiii vor experimenta România într-un mod viu, accesibil și prietenos. Îi așteptăm cu drag înapoi acasă, acolo unde limba, tradiția și povestea românească le vorbesc din nou pe limba lor.”
DRP va acoperi toate cheltuielile legate de cazare, masă și activități pentru participanți. Singura responsabilitate a familiilor este transportul internațional din țara de reședință până la București și înapoi. Astfel, copiii români din diaspora pot beneficia de o tabără complet gratuită, într-un mediu care le cultivă apartenența, creativitatea și spiritul românesc.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Top 10 orașe din Transilvania pe care trebuie să le vizitezi cel puțin o dată
Un paradis tropical unde anul trecut au venit aproape două milioane de turiști, paralizat brusc de o măsură luată de Trump: „Totul a început să se destrame”
Top 7 resorturi pentru familii în Hurghada în 2026
Care este capitala Maltei? Este cea mai mică și însorită din Europa, ce merită văzută măcar o dată în viață!
VIDEO Filmul despre viața privată a lui Valentino, care i-a adus celebrului designer supranumele de „ultimul împărat”
VIDEO Povestea mai puțin știută a Hotelului Perla, simbol al stațiunii Mamaia care urma să fie demolat / Construit pe vremea lui Gheorghiu Dej, a fost salvat pe ultima sută de metri, prin clasarea ca monument istoric
Clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume în 2026 / Ce factori au luat în considerare realizatorii topului
Cât costă o ieșire în oraș, la Iași, în 2026
Mănăstirea Nămăiești – Locul în care se află una dintre cele mai vechi icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului!
Care a fost ultimul teritoriu anexat de Statele Unite?
O nouă „țeapă” se răspândește pe WhatsApp. Cum funcționează metoda „curierul”
Oamenii care aleargă cu vântul
Reforma administrației începe cu prefecturile: Guvernul taie până la un sfert din posturi / Situația pe județe
Revelația campionatului” nu mai bate pe nimeni. Meciul cu Petrolul, decis în minutul 3
BANCUL ZILEI– Luni ne odihnim după weekend
Președintele FIFA spune că jucătorii care își acoperă gura când vorbesc ar putea fi eliminați
Care este partenerul ideal în funcție de data nașterii? Metoda prin care îți găsești sufletul pereche
Adrian Florin Boca a fost ales președinte al Organizației Municipale PSD Iași
Intrare gratuită pentru femei la Grădina Botanică din Iași, de 8 Martie
2 pauză, 1 final. Prietenii știu de ce!
Alertă alimentară: mai multe sortimente de pâine Vel Pitar, retrase de la vânzare
MAI reduce personalul prefecturilor. La Iași, schema scade la 39 de posturi
Iașul pregătește un nou padoc modern pentru câinii fără stăpân. Investiție de 14 milioane de lei în comuna Victoria
„Am ales cuvintele pentru că în ele am găsit oameni”
Politehnica Iaşi - AFC Câmpulung - Muscel 2022
Reținut pentru 24 de ore după ce a condus băut pe DN2 – E85
Bărbat de 88 de ani, înjunghiat lângă o biserică din cartierul Dacia. Agresorul este căutat de polițiști
Urmărire ca în filme pe străzile din Iași: șofer băut, prins de polițiști după ce a ignorat semnalele autospecialei
Cum arată grila de start în Marele Premiu al Australiei » Mercedes a dominat calificările + Verstappen, accident în Q1
COMUNICAT DE PRESĂ «Axa rutieră strategică Sud-Vest a județului Vaslui» - o investiție majoră pentru conectivitatea regională și dezvoltarea socio-economică a județului”
Bărbat păcălit de o falsă măicuță pe internet. I-a promis „ritualuri” pentru a se împăca cu iubita și l-a lăsat fără mii de lei
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Politehnica Iași, ciuca bătăilor pe stadioanele sătești
Iașul intră în liga strategică a Europei: fabrică de vaccinuri și antibiotice avansate
Guvernul declanșează reforma totală: audituri, reduceri de cheltuieli și puteri noi pentru primării
Comunicat de presă privind demararea proiectului „Dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon”, Iași, în vederea creșterii calității serviciilor furnizate în regim ambulatoriu” cod MySMIS 333773
Dr. Ing. Irina Elena Teslărașu: „Investițiile publice se validează în timp, nu în comunicate”
Dublu medaliat la International STEM Olympiad. Rareș Grădinaru, aur la Matematică și argint la Științe, într-o competiție cu 38.000 de elevi din 153 de țări
„Fiecare femeie e dăruită de Dumnezeu cu ceva unic, iar încercarea de a semăna cu altcineva îi distruge esența”
Cutremur în locuințele ieșenilor! Centralele pe gaz intră în era numărătorii inverse
Doliu și șoc la CJ Iași: a murit consilierul Camelia Ciornia
LA FINALIZAREA PROIECTULUI ”DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII ERMAGIL S.R.L. PRIN ACHIZIȚIA DE ECHIPAMENTE”
Comparație de prețuri între motocoasele pe benzină și cele electrice: ce opțiune este mai avantajoasă pentru bugetul tău?
Statul nu este interesat de relele tratamente aplicate minorilor!
Tsunami forestier. Peste 5.700 de firme fac afaceri cu lemnul din pădurile Moldovei!
Fasole bătută cu ceapă călită — Rețeta tradițională românească de post
La o cană cu tuș
Iaşul face un pas uriaș către monorail. Ce trasee sunt studiate
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Iașul „fantomă”: peste 127.000 de locuințe goale în inima Moldovei
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Satele Iașului se golesc: Corcodel a ajuns la 36 de locuitori
Bahluiul poate fi salvat! Ce plan spectaculos se pune la cale
Lovitură decisivă în mega-licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț! CNSC respinge contestațiile, dar scandalul abia începe
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
21 de primării din Neamț au stabilit greșit taxele și impozitele. Prefectura cere recalculări urgente
90% dintre amenzile aplicate de Poliția Locală Tulcea rămân neachitate / Explicația: oamenii nu au venituri sau bunuri și nu pot fi executați silit
Cultura
„Am ales cuvintele pentru că în ele am găsit oameni”
Pe șantierul autostrăzii A8 a fost descoperit mormântul calului unui războinic din secolele X-XIII
„Puterea mea vine din sensibilitate dirijată cu fermitate, exact ca atunci când un cor cântă într-o nuanță foarte mică, un pianissimo, cu o intensitate care taie respirația”
Mănăstirea Cetățuia, de la zborul lui Aurel Vlaicu la „geamănul digital” creat de drone
Ministerul Culturii blochează mutarea Palatului Culturii către Primăria Iași
„Societatea secolului XXI s-a teatralizat, e un show în direct, cu măscărici care au preluat prim-planul, în care adevărul nu mai contează”
Economie
MAI reduce personalul prefecturilor. La Iași, schema scade la 39 de posturi
Iașul pregătește un nou padoc modern pentru câinii fără stăpân. Investiție de 14 milioane de lei în comuna Victoria
Guvernul taie dintr-o lovitură jumătate din direcțiile silvice
Măsură fără precedent în UE! România îngheață prețul gazelor pentru populație
Francul elvețian a atins un nou maxim istoric
Doar o treime din locuințele ieșenilor sunt asigurate la dezastre
Ultima Ora
Oamenii care aleargă cu vântul
Reforma administrației începe cu prefecturile: Guvernul taie până la un sfert din posturi / Situația pe județe
Revelația campionatului” nu mai bate pe nimeni. Meciul cu Petrolul, decis în minutul 3
BANCUL ZILEI– Luni ne odihnim după weekend
Președintele FIFA spune că jucătorii care își acoperă gura când vorbesc ar putea fi eliminați
