Un hipopotam pitic, vedeta Grădinii Zoologice din Târgoviște. Este singurul exemplar din țară
Singurul hipopotam pitic din țară se află la Zoo Târgoviște, i se spune Fluturaș, iar îngrijitorii susțin că preferă să mănânce broccoli, dovlecel și pepene.
Femela de 42 de ani, care face parte din această specie aflată în pericol de dispariție, este vedeta Grădinii Zoologice.
Fluturaș s-a născut în captivitate, la Grădina Zoo Duisburg din Germania, în 1982. A fost adusă la Târgoviște doi ani mai târziu.
'A ajuns la maturitate ca dimensiune. Aceste exemplare la maturitate ajung la a avea undeva între 1,5 și 1,75 metri, iar ca greutate ating între 200 și 275 de kilograme. Cea pe care o avem noi are circa 250 de kilograme. Hipopotamul pitic este originar din Africa de Vest. Este introdus de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii pe lista speciilor periclitate. Cumva carnea acestei specii se aseamănă cu carnea de porc și localnicii i-au vânat foarte mult', a declarat, pentru AGERPRES, șeful Direcției care are în subordine Grădina Zoologică din Târgoviște, Ciprian Prisăcaru.
Subiecte asemanatoare
Tot mai mulți români aleg circuitele în China de la Exact Tours
Cele mai spectaculoase 5 drumuri din România pentru un road trip
50.000 de turiști sunt așteptați pe litoral de Rusalii
Vacanța pe vas de croazieră: 5 motive să o alegi
Vacanța de Paște, mult-așteptată de românii cu dor-de-ducă! Pe unde și-au rezervat sejururi?
Orașul european unde vin 6,5 milioane de turiști pe an, deși are doar 40.000 de locuitori
Un oraș italian își schimbă numele pentru a atrage mai mulți turiști
Turiștii nu renunță la vacanțe, în ciuda ajustărilor de zbor din zona Golfului
Cătălin Botezatu povestește prin ce a trecut în momentul în care a rămas fără ceasul de 2 milioane de lire sterline: 'M-a lovit. Unul avea un briceag'
Stare de criză în turism! Românii au început să își vândă vacanțele planificate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu!