100 de ani de la nașterea desenatorului, regizorului și scenaristului Ion Popescu-Gopo
În 2023, se împlinesc 100 de ani de la naşterea cineastului Ion Popescu-Gopo, personalitate marcantă a cinematografiei româneşti, care alături de Liviu Ciulei şi Mirel Ilieşiu, a fost unul dintre primii realizatori de film care au câştigat, în secolul XX, un premiu la prestigiosul Festival de Film de la Cannes. În 1957, filmul său de animaţie "Scurtă istorie" a câştigat Palme d'Or pentru cel mai bun scurtmetraj, potrivit https://centenarulgopo.ro/.
Ion Popescu-Gopo s-a născut la Bucureşti, la 30 aprilie 1923, tatăl său fiind regizorul şi caricaturistul Constantin Popescu. Pseudonimul Gopo provine din primele litere ale numelui celor doi părinţi: mama - GOrenko, tatăl - POpescu, notează http://aarc.ro/. A început să studieze la Academia de Belle-Arte din Bucureşti, dar nu a absolvit. A urmat, în schimb, un curs de animaţie la Moscova, potrivit https://premiilegopo.ro/.
A debutat în 1939, ca desenator şi caricaturist, publicând caricaturi şi desene animate în diverse publicaţii. A ilustrat şi cărţi pentru copii.
În 1949, a realizat primul film de desene animate intitulat "Punguţa cu doi bani", împreună cu tatăl său şi cu regizorul şi caricaturistul Matty Aslan. Din 1950 a început să lucreze la Studioul Cinematografic Bucureşti, la secţia de animaţie, înfiinţând, apoi, studioul "AnimaFilm", în 1964, împreună cu Mihnea Gheorghiu şi Marin Pârâianu. Au urmat: "Albina şi porumbelul" (1951), "Răţoiul neascultător" (1951), "Doi iepuraşi" (1952), "Marinică" (1953), "Şurubul lui Marinică" (1955), "Ariciul răutăcios" (1955), "Pilule I" (1966), "Pământul oamenilor" (1967), "Oraşul meu" (1967), "Pilule II" (1969), "Clepsidra" (1972, Premiera la primul Festival mondial al filmului de animaţie de la Zagreb din 1972), "Animagic" (1981), "Ucenicul vrăjitor" (1985), potrivit site-ului https://www.cinemagia.ro/.
Ion Popescu Gopo a reuşit, în 1956, să ajungă pentru prima oară în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes cu scurtmetrajul animat "Şurubul lui Marinică", potrivit https://www.festival-cannes.com/.
Însă filmele de animaţie "Scurtă istorie" (1956), "7 arte" (1958) şi "Homo sapiens" (1960) au fost cele care l-au impus la nivel european şi internaţional, prin originalitatea ideilor, prin umor şi lirism, prin meditaţia asupra condiţiei umane, şi nu în ultimul rând pentru personajul emblematic, un umanoid nud cu linii simple, cunoscut ca "Omuleţul lui Gopo". "Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bunăvoie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă", spunea artistul. (Marian Ţuţui, "Portret Ion Popescu-Gopo", https://agenda.liternet.ro/)
Pelicula de animaţie "Scurtă istorie" (10 min.) a primit premiul Palme d'Or pentru scurtmetraj la Festivalul Internaţional al Filmului de la Cannes din 1957, conform https://www.festival-cannes.com/. "Nu ştim nimic despre realizatorul şi autorul Ion Popescu Gopo, care trebuie să fie tânăr. Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici lui Rosutof, nici şcolii cehoslovace sau sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu", scria, la acel moment, criticul şi istoricul de cinema Georges Sadoul (1904-1967), potrivit revistei "Cinema 1977 nr. 5", citată de https://centenarulgopo.ro/.
Un an mai târziu, scurtmetrajul de animaţie "7 arte" (1958, 11 min.) a câştigat marele Premiu la Festivalul de Film de la Tours, Franţa. "În "Scurtă istorie" am desenat povestea omuleţului care se naşte din natură şi apoi începe cucerirea naturii împodobind-o cu flori. Am vrut să schiţez în câteva linii caricaturale geneza celor 7 arte, acordându-i fiecăreia cel mult un minut de proiecţie. Am vrut ca acest omuleţ mic, fără muşchi şi gheare care tremura de propria lui umbră, să devină stăpânul universului care-l îngrozea", îşi caracteriza Ion Popescu-Gopo animaţia, potrivit site-ului https://www.cinemagia.ro/.
"Homo sapiens" a obţinut, în 1960, Marele premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary şi Premiul Golden Gate la Festivalul de Film de la San Francisco, fiind caracterizat de autor drept rodul unor lecturi ce l-au pasionat în domeniul astro-biologiei. "Eu unul cred că există viaţă şi pe alte corpuri cereşti. Mi-am pus întrebarea: ce va face, ce va trebui să facă omul secolului al XX-lea în momentul când va cuceri cosmosul? şi în ce scopuri trebuie să utilizeze această cucerire? Răspunsul l-am dat în film." (https://www.cinemagia.ro/)
Seria cu omuleţul a fost continuată cu "Alo!Hallo!" (1962), "Intermezzo pentru o dragoste eternă" (1974), "Ştiu să scriu 1,2,3..." (1975), "Infinit" (1977), "Ecce homo" (1978), "Trei mere" (1979), "Energica" (1980), "Quo vadis homo sapiens?" (1982, Marele Premiu ACIN-1982), "Maniere elegante" (1985), "Amprenta" (1987, ACIN Premiul special al juriului - categoria scurtmetraj - 1987), "Barca" (1987), în care realizatorul "dezvoltă pasionante meditaţii despre destinul omului contemporan", după cum preciza criticul de film Dana Duma, în Almanah enciclopedic "Contemporanul" (1986), conform site-ului http://aarc.ro/.
În paralel, Ion Popescu-Gopo a abordat, ca scenarist, regizor şi, ocazional, ca interpret, filmele de ficţiune cu actori, la care a adăugat şi scene de animaţie, între care amintim: "Fetiţa mincinoasă" (1956, Premiul I la Festivalul de la Teheran - 1964), "Galateea" (1957), "O muscă cu bani" (1958), "O poveste obişnuită... o poveste ca în basme" (1959), "S-a furat o bombă" (1961, comedie, cu Iurie Darie, Draga Olteanu Matei, Emil Botta, Eugenia Balaure, Haralambie Boroş, Puiu Călinescu.); "Paşi spre lună" (1963, comedie, cu Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Valeria Rădulescu); "De-aş fi... Harap-alb" (1965, Premiul special al juriului şi Premiul pentru scenografie la Festivalul filmului de la Mamaia şi Premiul UNIATEC pentru originalitatea imaginii color la festivalul de la Milano, cu actorii Chris Avram, Emil Botta, Florin Piersic); "Faust XX" (1966, cu Stela Popescu, Emil Botta), "De trei ori Bucureşti" (1968, alături de regizorii Mihai Iacob, Horea Popescu, cu actorii Fory Etterle, Ioana Casetti, Ion Pacea), "Comedie fantastică" (1975, cu Cornel Coman, Dem Rădulescu), "Povestea dragostei" (1976, cu Eugenia Popovici, Mircea Bogdan); "Maria-Mirabela" (1981, cu Medeea Marinescu, Gilda Manolescu); "Rămăşagul" (1984, cu Draga Olteanu Matei); "Galax, omul păpuşă (1984, cu Mircea Daneliuc, Florin Piersic); "O zi la Bucureşti" (1987, cu Cesonia Postelnicu, Anca Sigartău, Adrian Daminescu, Anda Călugăreanu, Iurie Darie); "Maria şi Mirabela în Tranzistoria" (1988, în ambele filme cu Maria-Mirabela, Popescu-Gopo l-a întruchipat pe Moş Timp).
Cineastul a mai fost nominalizat în secţiunea dedicată scurtmetrajelor a Festivalului de la Cannes, ediţia 1960, cu filmul "De dragul prinţesei" ("O poveste obişnuită... o poveste ca în basme", 1959) iar în 1962 a fost selecţionat şi în cadrul competiţiei oficiale dedicate lungmetrajelor, graţie peliculei "S-a furat o bombă" (1961), potrivit https://www.festival-cannes.com/.
În 1963, Ion Popescu Gopo împreună cu cineaştii Victor Iliu (primul preşedinte), Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu, Mircea Drăgan ş.a., au avut iniţiativa înfiinţării unei Asociaţii a Cineaştilor din România (din 1990, Uniunea Cineaştilor din România). A fost preşedinte al Asociaţiei din 1968 şi până în 1989. În perioada 1969-1972 a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Filmului de Animaţie şi director al secţiei de film şi televiziune din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit volumului "1234 Cineaşti români" (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).
A fost invitat al Festivalului Giffoni din Italia, ediţia 1982 (31 iul.-8 aug.), cu scurtmetrajul "Scurtă istorie", potrivit https://www.giffonifilmfestival.it/.
În 1985, ACIN i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate.
Cineastul a murit la 29 noiembrie 1989, la Bucureşti, în urma unui atac de cord.
În 2007, la 50 de ani de la câştigarea premiului Palme d'Or pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie - "Scurtă istorie" - i-a fost adus un omagiu marelui cineast, prin înfiinţarea Premiilor Gopo, al căror trofeu are forma omuleţului lui Gopo, sculptura fiind realizată de Adrian Ilfoveanu. Cea de-a XVII-a ediţie a Galei Premiilor Gopo a avut loc la 25 aprilie 2023.
Cineastul Ion Popescu-Gopo a fost omagiat, la Bucureşti, în 2019, printr-o retrospectivă în cadrul Festivalului Indie al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF). După proiecţia filmelor sale a fost prezentat documentarul "Gopo - Un nume de legendă", realizat de Studioul AnimaFilm.
La 5 decembrie 2022, Fundaţia GOPO, în parteneriat cu Uniunea Cineaştilor din România, Ministerul Culturii, Biblioteca Naţională a României, Centrul Naţional al Cinematografiei, Arhiva Naţională de Filme, Asociaţia "Dacin Sara", Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, au lansat site-ul oficial dedicat centenarului marelui cineast Ion Popescu-Gopo - https://centenarulgopo.ro/, ce reuneşte pe categorii, ştiri, filme, documentare dedicate acestuia.
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate
Bani câștigați din străinătate – Cine trebuie să plătească impozitul pe venit și în ce situații se plătește și CASS?
Iașul dă lovitura verii! Finalista de la Roland Garros vine la Iași Open!
Adevăratele războaie politice încep vineri!
Piața a ignorat gâlceava politică
Accident grav la Mircești, cu trei persoane implicate
5 trucuri simple care te ajută să fii mereu elegantă
Vești neașteptate despre vaccinul anti-COVID: ar putea reduce riscul de moarte cardiovasculară
Pedepse de până la 12 ani de închisoare pentru abuzatorii de minori
Vin banii! 85,5 milioane de euro pentru Operă și Cucuteni!
Alertă! Evaluarea Națională și Bacalaureatul, sub amenințarea protestelor profesorilor
Centura Bacăului, închisă complet din 15 iulie!
Peste 110 milioane de lei pentru victimele comunismului din Iași
Explozie de gaze urmată de incendiu într-o locuință din Iași
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Criză de bilete de tratament la Iași: 74 de locuri la 2.506 cereri
Mașina pe firmă, dar condusă de soț, soție sau copil: Ce trebuie să știi din punct de vedere legal
Peste 15.000 de fermieri din Iași ar putea amâna ratele
Senzațional! Elevii de la Liceul de Informatică, printre cei mai buni tineri cercetători din lume
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară
Câștigătorii Concursului Național de Povești „Ion Creangă”
SCANDAL! Peste 8.000 de profesori protestează în fața Guvernului
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
Iașul pregătește piloți de drone pentru firme și administrație
Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine la Iași, la Marșul Vieții
Un nou centru pentru vârstnici, la Miroslava
Ordin de începere a lucrărilor pe două tronsoane din autostrada Iașului!
IRO Iași elimină programările telefonice pentru mamografii
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
Moartea rezidentului de la Floreasca redeschide tema fentanylului
GALERIE FOTO -- Copiii au schimbat serbarea de final cu o șezătoare, la Școala Elite
Bolile de inimă ucid de trei ori mai mulți români decât cancerul!
Contradicții privind drona care a explodat în Republica Moldova
România atacă din nou Cartea Recordurilor
Declarație explozivă de la Moscova, în privința unirii Republicii Moldova cu România
Se schimbă modul de plată al angajaților din spitalele publice
Facilități pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, la 112
Începe Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Programul complet
Doamne, mai dă-mi timp… ,,O mamă cu scleroză multiplă progresivă are nevoie de 50.000 de euro pentru tratamentul care îi poate opri boala
Republica Moldova rămâne fără păduri!
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Iașul proprietarilor se stinge
Lifestyle
5 trucuri simple care te ajută să fii mereu elegantă
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Mașina pe firmă, dar condusă de soț, soție sau copil: Ce trebuie să știi din punct de vedere legal
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară