Iași: Marius Manole revine după 25 de ani pe o scenă din orașul natal, în comedia ''Prenumele''
Luna mai va debuta pentru artiştii Ateneului Naţional din Iaşi cu premiera spectacolului de teatru "Prenumele", după comedia franceză "Le Prenom", ai căror autori sunt Matthieu Delaporte şi Alexandre de la Patelliere, iar rolul principal va fi jucat de Marius Manole, care revine astfel după 25 de ani pe o scenă teatrală din Iaşi.
Vincent Larchet, personajul principal al spectacolului "Prenumele", este interpretat de Marius Manole, regia îi aparţine lui Radu Ghilaş, Olga Gonobolina şi Cătălin Târziu îşi pun semnătura pe decoruri, iar costumele sunt semnate de Alina Dincă-Puşcaşu.
"Piesa, care va avea premiera pe 1 şi 2 mai, este o comedie, dar nu comedia la care râdem în hohote pentru că e foarte subtilă şi are un text poate un pic mai deştept decât ar trebui să fie o comedie la care se râde în hohote. Atinge chiar, dacă puteţi crede, o bulevardieră poate atinge nişte subiecte sociale, conţine o mică critică politică. Rolul îmi place foarte, foarte tare. E un fel de păpuşar care îi intrigă pe toţi. E un fel de om care iscă scandal, după care se retrage în spate şi se amuză cum se ceartă oamenii între ei. E un om bun, un băiat bun, dar foarte, foarte bun. Jocul egoistului. Cumva mi se şi potriveşte. Acolo este şi o replică 'tu ai face orice pentru a fi în centrul atenţiei'. Aşa că ori Radu m-a intuit, ori a vrut să îmi dea o lecţie de viaţă, ori altceva, dar m-a pus exact în rolul în care sunt eu", a declarat actorul Marius Manole, în cadrul unei conferinţe de presă.
Totodată, actorul Marius Manole a mărturisit că revine pe o scenă din Iaşi după 25 de ani şi că se aşteaptă ca în sala de spectacol să se afle şi părinţii săi.
Regizorul spectacolului, Radu Ghilaş, a declarat jurnaliştilor că această piesă de teatru are premisele unui mare succes.
"Este o comedie de situaţie scrisă de doi autori francezi. Prima dată a fost pusă în scenă în 2010. Au fost făcute ecranizări, a obţinut mai multe premii Cesar, mai multe premii Moliere. În spectacolul de la Iaşi rolul principal este interpretat de bunul meu prieten, Marius Manole. Acum 26 de ani jucam împreună într-un spectacol, iar acum îl găsesc pe Marius la fel de proaspăt, la fel de entuziasmat, numai că rolurile s-au schimbat: eu sunt regizorul, el este actorul. Constat încă o dată că este un excelent partener de scenă şi un actor formidabil şi carismatic. Mă bucur că a lucrat cu echipa Ateneului din Iaşi", a declarat regizorul Radu Ghilaş.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, directorul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei, a declarat că spectacolul "Prenumele" se va juca pe scena "Sălii Marii Unii" (fostul Cinematograf Victoria) cu casa închisă.
Potrivit acestuia, deoarece cele 800 de bilete disponibile pentru spectacolul din data de 1 mai au fost vândute imediat, a fost luată decizia organizării unui nou spectacol în data de 2 mai, însă şi pentru această reprezentaţie în cursul dimineţii de vineri mai erau disponibile doar câteva zeci de bilete.
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate
Bani câștigați din străinătate – Cine trebuie să plătească impozitul pe venit și în ce situații se plătește și CASS?
Iașul dă lovitura verii! Finalista de la Roland Garros vine la Iași Open!
Adevăratele războaie politice încep vineri!
Piața a ignorat gâlceava politică
Accident grav la Mircești, cu trei persoane implicate
5 trucuri simple care te ajută să fii mereu elegantă
Vești neașteptate despre vaccinul anti-COVID: ar putea reduce riscul de moarte cardiovasculară
Pedepse de până la 12 ani de închisoare pentru abuzatorii de minori
Vin banii! 85,5 milioane de euro pentru Operă și Cucuteni!
Alertă! Evaluarea Națională și Bacalaureatul, sub amenințarea protestelor profesorilor
Centura Bacăului, închisă complet din 15 iulie!
Peste 110 milioane de lei pentru victimele comunismului din Iași
Explozie de gaze urmată de incendiu într-o locuință din Iași
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Criză de bilete de tratament la Iași: 74 de locuri la 2.506 cereri
Mașina pe firmă, dar condusă de soț, soție sau copil: Ce trebuie să știi din punct de vedere legal
Peste 15.000 de fermieri din Iași ar putea amâna ratele
Senzațional! Elevii de la Liceul de Informatică, printre cei mai buni tineri cercetători din lume
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară
Câștigătorii Concursului Național de Povești „Ion Creangă”
SCANDAL! Peste 8.000 de profesori protestează în fața Guvernului
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
Iașul pregătește piloți de drone pentru firme și administrație
Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine la Iași, la Marșul Vieții
Un nou centru pentru vârstnici, la Miroslava
Ordin de începere a lucrărilor pe două tronsoane din autostrada Iașului!
IRO Iași elimină programările telefonice pentru mamografii
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
Moartea rezidentului de la Floreasca redeschide tema fentanylului
GALERIE FOTO -- Copiii au schimbat serbarea de final cu o șezătoare, la Școala Elite
Bolile de inimă ucid de trei ori mai mulți români decât cancerul!
Contradicții privind drona care a explodat în Republica Moldova
România atacă din nou Cartea Recordurilor
Declarație explozivă de la Moscova, în privința unirii Republicii Moldova cu România
Facilități pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, la 112
Se schimbă modul de plată al angajaților din spitalele publice
Începe Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Programul complet
Doamne, mai dă-mi timp… ,,O mamă cu scleroză multiplă progresivă are nevoie de 50.000 de euro pentru tratamentul care îi poate opri boala
Republica Moldova rămâne fără păduri!
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Iașul proprietarilor se stinge
Lifestyle
5 trucuri simple care te ajută să fii mereu elegantă
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Mașina pe firmă, dar condusă de soț, soție sau copil: Ce trebuie să știi din punct de vedere legal
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară