Iaşul va avea un nou padoc
Dimensiune font:
Denumit padocul metropolitan, acesta va funcţiona în comuna Victoria * s-a aprobat și proiectul campaniei de sterilizare a câinilor din Zona Metropolitană Iaşi, care va fi implementat până la sfârşitul lunii septembrie
Noul Consiliu Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iaşi își va concentra eforturile, în perioada imediat următoare, asupra unor proiecte menite să răspundă unor nevoi stringente ale cetăţenilor din jurul Iaşului. Una dintre acestea o constituie câinii fără stăpân, motiv pentru care ADI ZMI a aprobat „Campania de sterilizare a câinilor din zona metropolitană Iași”, proiect finanțat de Consiliul Județean Iași cu suma de 150.000. „Adunarea generală a Zonei Metropolitane a aprobat proiectul campaniei de sterilizare a câinilor din Zona Metropolitană Iaşi, în valoare de 150.000 lei, cu TVA inclus. Contractul de servicii se va semna în jurul datei de 11 aprilie, iar perioada de implementare este până la sfârşitul lunii septembrie 2023”, spune Petru Movilă, administratorul public al oraşului Iaşi. Acesta a mai precizat că s-a aprobat construcţia padocului metropolitan în comuna Victoria, pe un teren pus la dispoziţie de Consiliul Local Victoria. Proiectul va fi realizat, de asemnea, de ADI Zona Metropolitană Iaşi.
Reamintim că autorităţile locale din Iaşi au luat măsuri suplimentare pentru a reduce numărul câinilor fără stăpân de pe străzile oraşului. Astfel, o amplă campanie de sterilizare a început să se deruleze în luna februarie în gospodăriile de pe raza municipiului. „Împreună cu Primăria Municipiului Iaşi, Poliţia Locală şi Poliţia Animalelor, am început o campanie de conştientizare, de informare şi de sterilizare a căţeilor cu aparţinător. Acestă campanie vine după ce de foarte multe ori am văzut că pe domeniul public ajung aceste animale, din curţile oamenilor. Campania are şi o etapă de informare legală. Astfel, informăm cetăţenii că este obligatoriu să îşi sterilizeze căţeii. Totodată, venim şi cu un sprijin, pentru că îi sterilizăm gratuit. Este un beneficiu atât pentru ei, cât şi pentru noi, pentru că nu vom mai vedea atât de mulţi căţei abandonaţi”, a spus Cătălin Neculau, directorul Salubris Iaşi. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau