Absolvent de clasa zero

default

Dimensiune font:

| 27-06-2013 05:55

* încheierea anului şcolar 2012-2013 a însemnat un punct final şi pentru prima serie a copiilor înscrişi în clasa pregătitoare * o nouă generaţie de sacrificiu a ajuns, astfel, la liman

Anul trecut pe vremea aceasta, întregul sistem de învăţământ era dat peste cap. Se stabilise ca mai mult de 6.300 de copii care împliniseră 6 ani să fie mutaţi de la grădiniţe, în şcoală, în clasa pregătitoare. Decizia a creat isterie şi multe dispute. Problema cea mai mare a fost aceea a spaţiului, unii dintre proaspeţii şcolari fiind înghesuiţi în clase în care mobilierul special nu mai lăsa loc de joacă. Alte compromisuri au dus la desfiinţarea unor săli multimedia sau a laboratoarelor.
Reprezentanţii din educaţia ieşeană au recunoscut efectele colaterale şi şi-au promis să înveţe cât mai multe din experienţa acestui an nebun. Un an, cu adevărat, nebun, dar finalizat, aparent, cu bine. „Avem un grad foarte mare de adaptabilitate. Când vine practica peste noi, trebuie să-i facem faţă. Nu a fost deloc uşor. Toată lumea se bucură că am reuşit, dar chinul prin care am trecut, durerile de cap şi tot stresul – nu mai sunt puse la socoteală”, dezvăluie directorul unei şcoli generale bine cotate.

Săptămâna trecută, în cadrul întâlnirii cu Remus Procopie, ministrul Educaţiei, directorii şcolilor ieşene şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la concesia de a accepta toate dosarele copiilor de clasă pregătitoare din zona de circumscripţie. „Ar însemna ca, în viitor, o şcoală foarte solicitată să ajungă să nu mai aibă clase de V-VIII”, a atras atenţia Camelia Gavrilă, inspector şcolar general.

Obişnuinţa e a doua natură
După ce s-au împăcat cu gândul că-şi vor arunca odoarele în vâltoarea experimentelor, părinţii n-au putut decât să lupte cot la cot cu acestea. În plus – au trebuit să găsească mai devreme o alternativă prin care să ocupe copiilor după-amiaza. „L-am înscris într-un sistem şcoală după şcoală, pentru că oricum nu avea cu cine să stea acasă, până veneam noi de la serviciu. Mai mult aceasta ne fusese spaima, plecând de la o grădiniţă cu program prelungit. În rest, băiatul s-a descurcat, îi umblă mintea şi e isteţ”, povesteşte Elena, mama unui absolvent de clasa zero.
Într-adevăr, în ceea ce priveşte materiile din orar, copiii au făcut faţă cu brio. Programa a fost creată în aşa fel, încât trecerea de la grădiniţă la şcoală să nu-i zdruncine prea tare. Iar micuţii s-au mulat pe context.

Ce spun „absolvenţii”
„Mi-a plăcut la şcoală. Am simţit că sunt băiat mare” - Andrei
„M-am jucat mai puţin şi am stat mai mult timp cuminte” - Andrada

„Anul următor va fi mai simplu”
Dovezi concrete au fost serbările organizate la clasa pregătitoare. „Copiii au demonstrat calităţi artistice, socializare foarte bună, impresia de colectiv unit. Am văzut comunicare între copii, respect şi dragoste pentru doamna învăţătoare, bucuria părinţilor, care filmau toată această prestaţie a copiilor, exact ca la grădiniţă. Este o dovadă că adaptarea s-a produs, că elementele fundamentale de adaptare socială, de dezvoltare a vorbirii, de socotit s-au aşezat. Deci, cred că lucrurile merg deja într-un făgaş cunoscut. Anul următor va fi şi mai simplu”, a punctat Camelia Gavrilă, şefa Inspectoratului Şcolar General.
Tragedia copiilor care au fost cobai acum, în primul lor an de şcoală, este aceea că nimeni nu le poate spune prin câte schimbări vor mai trece până la încheierea liceului. Cei mici au intrat într-o horă în care vor juca nu doar pentru educaţia lor, ci şi pentru cum vor cânta vremurile şi culorile politice.

(Anda Pintilie)

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei