Superstiții în Ajunul Crăciunului. Ce e interzis să faci pe 24 decembrie, cum ții norocul în casă
De Ajun nu se dă nimic din casă şi nici nu se împrumută, pentru că se crede că cel ce dă acum, dă afară din casă tot norocul. Cu o zi înainte de Crăciun, pe 24 decembrie, credincioșii sărbătoresc Ajunul.
În credinţa populară, toate pregătirile pe care le fac gospodinele au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei.
Cel mai important dintre acestea este pregătirea „copturilor” - turtele, covrigii şi colacii, ce se vor împărţi, fie ca daruri pentru colindători, fie ca ofrandă pentru morţi.
În ajunul Crăciunului există superstiţia să nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.
De Ajun nu se dă nimic din casă şi nici nu se împrumută, pentru că se crede că cel ce dă acum, dă afară din casă tot norocul. Tot ceea ce facem, bun sau rău, se va răsfrânge asupra noastră, de aceea nu sunt îngăduite pizma şi supărarea, certurile şi loviturile: cel ce loveşte cu pumnul va primi înapoi tot atâţia pumni cât a dat. Cei ce cresc albine nu dau nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului, ca albinelor să le meargă bine şi să nu le scape pe vremea roitului.
Se dăruiesc nuci și colaci
Specialiştii în Etnografie şi Folclor spun că Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului, deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni şi darnici, cutreieră toată lumea şi fac cadouri, mai ales copiilor. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, plăcinte, prăjituri, bomboane şi tot felul de dulciuri, iar Moş Crăciun aduce haine, încălţăminte şi jucării.
Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moş Ajun. Acesta, motivând că e un om sărac, o refuză, îndrumând-o spre fratele său mai bogat, Moş Crăciun. Moş Crăciun era stăpânul staulului unde au stat Iosif şi Maria când s-a născut Iisus.
Moş Ajun păzea noaptea vitele şi a mers de i-a spus lui Crăciun că Maria stă să nască. Moş Crăciun a trimis-o astfel pe nevasta sa să o moşească pe Maria. După naştere, el l-a aşezat pe Iisus sub un măr şi a început să culeagă fructe pe care le azvârlea de bucurie la toţi copiii care treceau pe acolo. De aici, şi obiceiul ca Moş Crăciun să vina cu daruri la copilaşi.
Vin colindătorii
În Ajunul Crăciunului, pe înserat, în multe sate şi oraşe din ţară începe colindatul, formă străveche de vestire a Naşterii Mântuitorului Iisus, care deschide ciclul celor 12 zile sacre de la cumpăna dintre ani.
Din seara Ajunului şi până în zilele Crăciunului, copiii merg la colindat: “Steaua”, “Craii”, “Viflaimul” sunt doar câteva dintre cântecele dedicate sărbătorii. Copiii merg pe la neamuri şi vecini, vestind prin cântecele lor naşterea Pruncului Iisus. Cele mai frecvente cântece de stea au conţinut religios: “Trei păstori se întâlniră”, “O, ce veste minunată”, “Steaua sus răsare”.
“Darurile primite de copii – merele, covrigii, nucile sunt ofrande simbolice, cu semnificaţie creştină şi precreştină, exprimând sincretismul datinilor româneşti de la Crăciun. Covrigii şi colăceii sunt simbolul grâului, expresie a rodniciei – dintr-un bob se naşte un spic – dar este concomitent şi “trupul Domnului” din Sfânta împărtăşanie. Prin forma lor rotundă, alături de colacul de Crăciun, ei amintesc de forma discului solar, celebrat prin jertfe alimentare în credinţele precreştine legate de cultul Soarelui, aflat în criză cosmică la solstiţiul de iarnă.
Nucile întruchipează, prin miezul lor, Crucea Domnului, iar merele amintesc de răscumpărarea păcatului originar, dar şi de perfecţiunea frumuseţii care învinge timpul”, explică Doină Işfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală.
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei de joi, 20 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 19 august 2026
Horoscopul zilei de marți, 18 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 17 august 2026
Horoscopul zilei de duminică, 16 august 2026
Horoscopul zilei de sâmbătă, 15 august 2026
Horoscopul zilei de vineri, 14 august 2026
Horoscopul zilei de joi, 13 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 12 august 2026
Horoscopul zilei de marți, 11 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 10 august 2026
România, ultima din UE la cheltuielile pentru educație
Un nou tratament pentru obezitate. Cum diferă TOFA de Ozempic și Mounjaro
Iașul are și el un „Nea Mihai”. Omul care gătește de un sfert de veac pe Cuza Vodă
Fine dining la Iași: restaurantele unde masa devine experiență
Iașul bate Clujul la curse Uber. Vârful este la ora 22.00
Tramvaie oprite în centrul Iașului. Ce trasee se schimbă în weekend
Poșta Română taie din costuri la Iași. Oficiul central caută chiriași
A murit Ileana Cotrubaș, soprana care a cântat cu Pavarotti
Zece gustări pe care copiii le pot mânca în pauză
COMUNICAT DE PRESĂ privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „ Școli verzi- Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu, Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu, Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Cost
Școala începe mai devreme, dar fără catalog, la Hașdeu
Cât teren agricol a înghițit extinderea Iașului în zece ani
Consolidarea competitivității STONE WORKS SRL prin măsuri de dezvoltare durabilă și economie circulară
Clasa I începe cu o factură de câteva mii de lei
Iașul caută 200 de șoferi. De ce rămân posturile neocupate
GrapheneOS ajunge pe telefoane Motorola și schimbă regulile jocului
Bancul Zilei
Profesorii din Iași resping categoric noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii
Pacient la Infecțioase. Despre medici, omenie și speranță
Statul susține că are bani, dar că... nu găsește timp pentru plata Tezaurelor Umane Vii!
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
Noaptea stelelor căzătoare. Unde merg ieșenii să vadă Perseidele
România, bolnavă înainte să ajungă la medic! Mortalitatea evitabilă este de două ori peste media UE
BNR anunță revenirea planului pentru euro. România nu trece niciun criteriu!
Eclipsa de Soare și „ploaia de stele” vin în aceeași zi! La Iași, eclipsa începe la ora 20,24!
România are parteneriate strategice – tichii de mărgăritar!
De unde vine traficul online în România în 2026? Ce arată datele de pe 799 de site-uri măsurate direct pe trafic.dwf.ro
Grindeanu promite „revoluția” administrației dacă ajunge premier: localitățile mici ar putea fi comasate
Statul oferă sprijin femeilor singure care vor să aibă copii
Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei!
Începe școala: 9 din 10 români spun că rechizitele, hainele și ghiozdanele îi lovesc puternic la buzunar
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Nicușor Dan a promulgat legile-cheie din PNRR. Codul Urbanismului intră în vigoare
Lifestyle
Școala începe mai devreme, dar fără catalog, la Hașdeu
Momentul începutului de an școlar. Ochelari de vedere care susțin confortul vizual al elevilor
Ce faci în Iași în weekendul 21–23 august. Orașul iese la distracție
Horoscopul zilei de vineri, 21 august 2026
Cum pregătești solarul toamna pentru culturile de sezon rece
Rețeta zilei -- Tocană de ardei copți
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri