INCHIDE

Cei mai buni elevi din domeniul „Industrie textilă și pielărie” se întâlnesc la Iași

Cei mai buni elevi din domeniul „Industrie textilă și pielărie” se întâlnesc la Iași

În această vacanţă şcolară, Iașul găzduiește două etape naționale ale olimpiadelor pe discipline de învățământ. Marți, 6 aprilie, de la ora 17:00, are loc deschiderea evenimentului pentru aria curriculară „Științe socio-umane”, în Aula Universității „Alexandru Ioan Cuza”, despre care v-am informat pe larg săptămâna trecută.

Miercuri, 7 aprilie, de la ora 17:00, la Facultatea de Design al Afacerilor și Management Industrial (Corp TEX 1), din cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi”, va începe Olimpiada Națională pentru domeniul „Industrie textilă și pielărie”.

Aceasta reunește, la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” din Iași, elevi și cadre didactice din 11 județe și promovează performanța școlară, creativitatea și inovația în domeniul textil, valorificarea tradițiilor locale în arta textilă, precum și dezvoltarea competențelor profesionale în acord cu cerințele pieței muncii. Programul concursului cuprinde o probă scrisă și una practică. De asemenea, elevii participanți vor vizita principalele obiective turistice ale municipiului. Județul Iași este reprezentat de două eleve, de la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” și de la Liceul Tehnologic din Hârlău.

„Așteptăm cu drag oaspeții noștri și încurajăm participanții să folosească această olimpiadă ca pe o oportunitate de a lega noi prietenii, de a experimenta și de a-și imagina cariere de succes, care să valorifice întregul lor potențial”, ne-a declarat prof. dr. Iuliana Țugui, din partea organizatorilor.

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!