Procurorii au câştigat. Profesorul de matematică prins beat la volan nu mai poate conduce
Profesor de matematică la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, Remus Iulian Nechita s-a ales cu dosar penal şi o condamnare după ce a şofat beat şi a provocat un accident soldat doar cu pagube materiale. Fapta s-a petrecut pe 8 iulie 2019, în jurul orei 22.40, Nechita conducea un Audi pe şoseaua Nicolina, era în apropiere de staţia OMV, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un stâlp. Agenţii de la Secţia VI ajunşi la faţa locului i-au pus etilotestul, apoi l-au dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. În momentul producerii accidentului, profesorul avea o alcoolemie în sânge de aproximativ 2,40 mg/l.
Nechita a fost foarte cooperant atât în timpul urmării penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, a recunoscut de la bun început, sperând în clemenţa magistraţilor. Iniţial, chiar asta s-a întâmplat. Prin sentinţa dată pe 15 aprilie a.c. de Judecătoria Iaşi, profesorul de matematică a fost condamnat la un an şi trei luni, dar cu amânare şi un termen de încercare de doi ani. Asta însemna că Nechita poate conduce din nou.
Procurorii n-au fost de acord şi au atacat sentinţa la Curtea de Apel. La dezbaterile pe fond a participat şi un reprezentant al D.I.I.C.O.T., iar veştile venite vineri n-au fost deloc bune pentru Nechita. În loc de amânare, a primit cu suspendare, iar termenul de supraveghere a crescut la trei ani. Răstimp în care nu poate reintra în posesia permisului. Marcel FLUERARU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!