INCHIDE

Rectorii cer majorarea sporului de doctorat

Rectorii cer majorarea sporului de doctorat

* Consiliul Național al Rectorilor propune ca indemnizația să reprezinte 25% din valoarea de referință de 4.100 de lei * în prezent, beneficiarii primesc 500 de lei brut lunar * suma mai mare ar fi acordată numai pentru activități relevante și verificabile

Angajații din sistemul public care dețin titlul științific de doctor ar putea primi o indemnizație brută de 1.025 de lei pe lună. Consiliul Național al Rectorilor cere introducerea acestui drept în noua lege a salarizării, dar propune menținerea unor condiții stricte pentru acordarea banilor.

Potrivit propunerii formulate de rectori, indemnizația ar urma să fie egală cu 25% din valoarea de referință utilizată pentru calcularea salariilor. În condițiile unei valori de referință de 4.100 de lei, sporul de doctorat ar ajunge la 1.025 de lei brut pe lună.

Sporul de doctorat ar crește de la 500 la 1.025 de lei

În prezent, personalul plătit din fonduri publice care deține titlul științific de doctor poate primi o indemnizație de 500 de lei brut lunar. Valoarea a fost stabilită prin OUG nr. 7/2026 și se aplică din 25 februarie 2026. Anterior acestei modificări, indemnizația era plafonată la 950 de lei brut.

Prin urmare, propunerea rectorilor ar însemna mai mult decât dublarea sumei acordate în prezent: o creștere de 525 de lei brut lunar. Suma de 1.025 de lei nu este însă în vigoare și nu va fi acordată automat, ci reprezintă un amendament propus de Consiliul Național al Rectorilor, care trebuie acceptat și introdus în lege înainte de adoptarea acesteia de către Parlament.

Banii nu ar fi acordați doar pentru deținerea diplomei

Rectorii nu propun revenirea la un spor acordat necondiționat. Angajatul ar trebui să lucreze în domeniul în care a obținut titlul de doctor și să aibă în fișa postului atribuții suplimentare, obiective și cuantificabile.

Instituția angajatoare ar trebui să poată verifica lunar modul în care pregătirea doctorală este folosită în activitatea profesională. Condiționarea este apropiată de cea existentă deja în legislația salarizării și presupune că simpla deținere a diplomei nu este suficientă pentru încasarea indemnizației.

Sporul lipsește din forma publicată a legii salarizării

Într-o primă variantă a reformei salarizării, reprezentanții Guvernului au susținut că valoarea doctoratului va fi inclusă în salariile de bază ale angajaților din Educație și nu va mai fi plătită separat. Forma proiectului publicată de Ministerul Muncii prezintă coeficienții și mai multe sporuri acordate angajaților din învățământ, dar nu reglementează distinct indemnizația pentru titlul științific de doctor. CNR încearcă astfel să introducă indemnizația înainte ca proiectul să fie votat de Parlament. Discuția este importantă mai ales pentru universități și institute de cercetare, unde titlul de doctor este direct legat de ocuparea unor funcții, de promovarea profesională și de activitatea științifică.

Teona SOARE