Noaptea Muzeelor la Sate, un eveniment care pune în valoare patrimoniul cultural rural al României. Noaptea Muzeelor la Sate, o premieră la nivel național și european va avea loc pe 2 septembrie 2023.

muz

Dimensiune font:

| 30-08-2023 10:39

Noaptea Muzeelor la Sate, un eveniment care pune în valoare patrimoniul cultural rural al României. Noaptea Muzeelor la Sate, o premieră la nivel național și european va avea loc pe 2 septembrie 2023. 

Eveniment cultural inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor , Noaptea Muzeelor la Sate oferă publicului acces la peste o sută de obiective, evenimente culturale și programe educative din mediul rural. Acestea vor fi organizate de către entități muzeale sau organizații private, în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 36 de județe ale României.

Cu ocazia Nopții Muzeelor la Sate vizitatorii vor avea ocazia să descopere o lume mai puțin explorată până acum, cea a spațiilor culturale rurale din România. Această experiență cuprinde 143 de muzee și colecții muzeale, case memoriale, case ale martirilor, gospodării țărănești conservate in situ, castele, domenii nobiliare, cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă și istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstirești, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri, fierării, puncte gastronomice, situri arheologice și monumente paleocreștine, ateliere de olărit și multe alte atracții fascinante.

Noaptea Muzeelor la Sate urmează modelul deja consacrat și arhitectura Nopții Muzeelor, un fenomen cultural care anul viitor va ajunge la ediția cu numărul 20. Acest proiect a fost un catalizator cultural care a accelerat masiv în ultimele două decenii interacțiunea publicului cu muzeul și a generat interes pentru produsul muzeal urban. Acum, prin această nocturnă muzeală la sate, organizată în premieră, se focalizează atenția către valorile culturale din zona rurală și o modificare a fluxului cultural, care până acum era exclusiv dinspre rural spre urban, iar acum are ocazia să schimbe direcția și să pună în lumină toate eforturile de conservare și păstrare a valorilor culturale în micile comunități ale României.” – Dragoș Neamu, Coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor la Sate.

Evenimentul se adresează atât comunităților din mediul rural, care locuiesc în apropierea acestor muzee și care au oportunitatea de a le explora gratuit preț de o noapte, cât și locuitorilor din orașe, oferindu-le posibilitatea unei vizite speciale la muzeele din județ. Județele cu cele mai numeroase reprezentări includ Brașov (cu 13 obiective), Sibiu (cu 10 obiective), Sălaj și Maramureș (cu 9 obiective fiecare), și Iași (cu 7 obiective). Muzeul Mineritului din Roșia Montană (jud. Alba), Fierăria Lui Lazăr, Șona și Serviciul de pompieri din Cobor (jud. Brașov), Casa Memorială ,,Fănuș Neagu”, Grădiștea (jud. Brăila), Muzeul Morii, Bologa (jud. Cluj), Castelul Rákóczi-Bornemisza, Gurghiu (jud. Mureș), Muzeul Pietrei, Sângeru (jud. Prahova), Chilia Zânelor din Cămârzana (Jud. Satu Mare), Monumentul Paleocreștin Niculițel (jud. Tulcea), Mausoleul Eroilor Mărăști (jud. Vrancea) sunt doar câteva din obiectivele care pot fi vizitate pe 2 septembrie.

Evenimentul include și o campanie națională de dezvoltare de programe educative destinate copiilor și tinerilor din comunitățile rurale. Prin aceasta, se dorește valorificarea patrimoniului rural românesc și se creează o componentă de inițiere culturală a copiilor din zonele rurale prin programe educative. În parteneriat cu Asociația „Da’DeCe”, Rețeaua Națională a Muzeelor a creat un KIT educațional, pus la dispoziție gratuit pe website-ul dedicat evenimentului.

Detaliile complete referitoare la organizarea generală și programul evenimentelor sunt disponibile pe website-ul dedicat evenimentului: https://noapteamuzeelor.org/. Informații suplimentare pot fi găsite și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate în organizare.

**** Proiect lansat și coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și co-finanțat de AFCN.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Filmul „21 de rubini” al pr. Ciprian Mega este disponibil „la liber” pe Youtube
09/05/2024 16:12

Controversatul film „21 de rubini”, semnat de regizorul – preot Ciprian Mega, este disponibil „la liber” pe YouTube. Filmul, care critică anumite aspecte din viata Bisericii Ortodoxe si a societăti ...

Florin Piersic, în stare critică la spital
08/05/2024 21:06

Doctorul Horia Roşianu de la Institutul Inimii din Cluj Napoca a afirmat, miercuri, că actorul Florin Piersic, avea septicemie, cand s-a internat in unitatea medicală, şi a precizat că trebuiau indepărtat ...

Ștefan Bănică Jr., despre relația cu tatăl său. Reacția acestuia când i-a spus că vrea să fie actor: „Tu nu știi nici să vorbești”
08/05/2024 15:46

Intr-o rară incursiune in intimitatea sa, celebrul actor si cantăret Stefan Bănică Jr. a vorbit deschis despre relatia specială pe care a avut-o cu tatăl său, regretatul actor Stefan Bănică. Totodată, ...

Panseluțe –mituri și legende europene
07/05/2024 13:08

In cultura europeană medievală, panselutele erau considerate simboluri ale iubirii si credintei, iar legenda spune că ele au fost aduse pe pămant de către ingerii cerului pentru a oferi oamenilor sperantă ...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani
06/05/2024 19:32

Vestea tristă a trecerii in nefiintă a actorului britanic Bernard Hill a indoliat comunitatea artistică si fanii din intreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru interpretările sale memorabile din filmele T ...

Imaginea emblematică a căderii Berlinului: un rus, cu două ceasuri la mână, ridică steagul Armatei Roșii deasupra Reichstag-ului
03/05/2024 14:48

La 2 mai 1945, a avut loc căderea Berlinului. Generalul Helmuth Weidling a semnat predarea capitalei germane către Armata Rosie. Anul 1945. Din buncărul său, Hitler vedea cum visul său, Reich-ul de 1000 ...

”Cutremur” în media. Nouă televiziuni nu se mai văd începând de azi în grila RCS
01/05/2024 22:15

 Nu mai putin de nouă posturi de televiziune au iesit incepand de azi din grila naţională a celui mai mare jucător din zona de cablu, RCS&RDS. Conform Paginademedia.ro, au apărut modificări impo ...

Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
01/05/2024 21:29

Desi este venerat pentru povestile sale pline de umor si intelepciune, Creangă era, de asemenea, renumit pentru farmecul său si pentru relatiile pasionale cu femeile din jurul său. Fără a fi constrans de r ...

1 Mai muncitoresc. Povestea melodiei lui Ciprian Porumbescu
01/05/2024 14:12

Cantecul de primăvară,precum si versurile la acea vreme, a fost compus de Ciprian Porumbescu in 1880. Cantecul original nu a avut nici o legătură cu sărbătoarea muncitorească. Se pare că versurile in ...

Câștigătorii Galei Premiilor Gopo 2024
30/04/2024 14:30

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului National ,,I. L. Caragiale’’ din Bucuresti, a avut loc cea de-a 18-a editie a Galei Premiilor Gopo, in cadrul căreia au fost celebrate performantele inregistrate d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei