„România între dezbinare și speranță. Alegătorul nu mai poate fi păcălit”

 * dialog cu ing. Puiu Șerbescu

 

 

- Domnule Șerbescu, ne aflăm cu doar un pas înaintea încheierii unei perioade extrem de complicate din punct de vedere politic. Mi-am amintit de un interviu pe care l-am realizat în urmă cu aproape un an. Mă întreb și vă întreb dacă, după tot ce s-a petrecut în aceste ultime luni, vă mai susțineți afirmațiile făcute atunci.

 

 

– Vă mulțumesc, în primul rând, stimată doamnă, pentru prilejul deosebit de onorant pentru mine de a ne revedea. Sunt sincer surprins de faptul că v-ați amintit acel interviu. Iar acum, ca să vă răspund la întrebare: da, susțin în continuare tot ce am afirmat și parcă astăzi cu mai multă înverșunare decât am făcut-o atunci. De ce? Pentru că se dovedește că timpul mi-a dat dreptate. Dacă-mi amintesc bine, atunci, dintr-o idee enunțată de mine, ați făcut și titlul articolului. La vremea aceea enumeram niște calități indispensabile pe care un om politic trebuie să le aibă și să le probeze, bineînțeles, dar și niște trăsături comportamentale pe care cetățeanul de rând le-a detestat mereu la acesta. Acum, știți și dvs. cum este – nimeni nu se naște perfect –, dar calitatea umană a politicianului se reflectă până la urmă în decizii care ne influențează tuturor destinele. În rarele momente când omul de rând interacționează cu acesta – și mai cu seamă indirect, o dată la patru ani – el caută să-i influențeze, în sens pozitiv pe cât posibil, aceste decizii. Iar atunci când consideră că efortul său a fost în zadar, are opțiunea democratică de a sancționa prin vot pe cel ce a ignorat în mod repetat doleanțele sale și de a căuta... altceva. Electoratul român, am afirmat-o de atâtea ori, este astăzi unul extrem de emancipat și acesta a învățat să aleagă, în deplină cunoștință de cauză, ce este mai bun pentru el. În sensul acesta privesc astăzi stupefiat cât de naivi sunt încă unii dintre marii noștri politicieni, crezând că pot tranzacționa ca la tarabă voturile pe care, la un moment dat, le-au obținut. În cazul de față este evident vorba despre cei care nu au intrat în turul doi reprogramat al alegerilor prezidențiale de săptămâna trecută. Eu le-aș sugera acestora să nu-și pună mari speranțe în asemenea acțiuni, pentru că omul de rând și poporul, în întregul său, știu prea bine să-și aleagă candidatul potrivit și fără influența sau recomandarea cuiva. Sunt ferm convins că românul, atunci când se află în momente de cumpănă, privind spre viitorul copiilor săi și al acestei națiuni deopotrivă, alege cum știe el mai bine, având mereu în gând spusele marelui nostru Mihai Eminescu, și anume: „Greșalele în politică sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări și se împiedică pentru zeci de ani viitorul ei.” Cât adevăr, nu-i așa?

 

 - Peste o săptămână se va încheia o lungă perioadă în care au avut loc toate tipurile de alegeri cu putință. Cu ce s-a ales acest popor după toate aceste frământări interne?

 

  – Poporul român a avut prilejul să-și trimită reprezentanți în Parlamentul European, să-și aleagă gospodari în fruntea localităților în care viețuiesc, să-i trimită în Parlamentul Național pe cei pe care i-a considerat ca fiind cei mai potriviți să le dea legile și să-i guverneze și, iată, să-și aleagă președintele țării. Așa cum era de așteptat, cele mai mari dispute și dezbateri în societatea noastră le-au presupus alegerile prezidențiale. Așa a fost mai mereu. E interesant, nu-i așa, că spre deosebire de Parlament și Guvern, președintele nu are, la prima vedere, la dispoziție mijloace prin care să-și exercite actul de putere cu forța pe care o pot face cei dintâi. Desigur, asta doar aparent, pentru că, în realitate, prin instituțiile în care se poate implica direct și deciziile pe care le poate lua împreună cu acestea, influența sa în societate este, în fapt, una extrem de mare. Poate și de aceea, acest gen de alegeri naște pasiuni nebănuite și frământări uriașe. Și dacă toate celelalte s-au desfășurat fără mari probleme, cele prezidențiale au avut de suferit (din vina cui nici până azi nu ne e clar) și ne vedem, iată, într-o situație fără precedent în care acestea să fie, nici mai mult, nici mai puțin, decât anulate la sfârșitul anului trecut și apoi reprogramate în această lună. Nu cred că sunt persoana potrivită care să-și dea cu părerea asupra cauzelor reale ce ne-au adus pe toți în această nedorită situație, cert este doar faptul că ea a creat o stare de nemulțumire profundă la nivelul întregii societăți, iar riscul pe care-l vedem astăzi cu toții e că nervozitatea ce o simțim fiecare dintre noi va influența într-un mod negativ rezultatul final al acestora. Pentru că e evident pentru toți cum, tocmai datorită evenimentelor petrecute în ultimele luni, astăzi România este, din păcate, profund divizată. Este locul în care disputele pe teme electorale au rupt legături între oameni ce păreau de nezdruncinat odinioară. Păcat. Și, ca să nu spuneți că evit răspunsul, suntem în situația în care, chiar dacă președintele nu am reușit încă să ni-l aflăm, tot ne-am ales cu ceva: cu ură, dezbinare și neîncredere, de care cu siguranță nu românul de rând se face vinovat.

 

 – Vă cunosc ca fiind un om cu credință în valorile social-democrației românești. Având în vedere rezultatele ultimei perioade, care nu au fost tocmai favorabile celor ce împărtășesc asemenea valori, vă invit să răspundeți sincer: rămâneți atașat acestora?

 

  – Nu am nici cea mai mică ezitare în a vă oferi răspunsul la această întrebare, iar acesta e unul singur: da. Am crezut în aceste valori și o voi face mereu și de acum înainte. Astăzi, social-democrația la noi trece, într-adevăr, printr-o perioadă mai puțin fastă. Au mai fost astfel de momente, de care am reușit să trecem mai greu sau mai ușor, dar ține de evidență faptul că de fiecare dată, după perioade în care poporul a decis trimiterea acestui partid în opoziție – la PSD mă refer – același popor l-a chemat în scurt timp înapoi și l-a pus din nou, plin de speranță, în fruntea țării, misiunea fiind mai mereu de a înlătura daunele aduse în economia națională de predecesori și de a adopta măsurile potrivite și sustenabile de creștere a nivelului de trai al cetățeanului simplu.

 

  Chiar dacă îmi voi atrage „hate”-ul pe care l-am mai simțit – desigur, nu e prima oară –, pe drept sau nu, voi afirma mereu că social-democrația este indispensabilă României. Voi mai spune că acest partid a fost poate singurul care, ori de câte ori a venit la putere, a avut grijă de veniturile și nivelul de trai ale populației. Numai cei orbiți de ură împotriva lui nu pot recunoaște acest lucru. Amintiți-vă cum, de-a lungul anilor, în timp ce unii tăiau cu sânge rece salariile și pensiile românilor, alții, în toate programele proprii de guvernare, adoptau mereu și mereu politici de creștere a acestora și mai ales le puneau în practică. Tot social-democrații au fost cei care au realizat cele mai mari investiții sau au promovat măsuri economice ori sociale care s-au dovedit, în cele din urmă, adecvate în perioadele în care s-au aflat la putere. Iată câteva exemple doar: guvernul de coaliție, dar cu prim-ministru PSD, lasă în urmă astăzi, doar la capitolul investiții, dublarea sumelor puse la dispoziție din fonduri proprii și europene (investiții realizate sau în curs de finalizare), de la 59 miliarde în 2021 la 120 miliarde astăzi. Cu toții avem rate la bănci, unii dintre noi într-o monedă euro care, în ultimii ani, a avut cel mai stabil curs din regiune. Putem continua cu capitolul măsuri de stimulare economică – acest guvern a alocat fonduri record: 7% din PIB, față de 2–3% în urmă cu doar 3–4 ani. Să mai vorbim de creșterile de pensii și salarii? Exemplele ar putea continua, desigur. Oare mai e de amintit și contribuția determinantă la evoluția spre democrație a acestui stat, din ’90 încoace?

 

  Nu vreau nicidecum să aduc în acest moment de cumpănă prin care trece națiunea română elogii acestui partid. Sunt pe deplin conștient și de minusurile sale, dar mă încearcă un profund sentiment de mâhnire, gândindu-mă că, în perioada următoare, unii, vezi-Doamne, aproape unici susținători ai unor organisme internaționale cu profil economic sau militar de anvergura UE sau NATO, nu vor mai avea parte de plăcerea perversă de a-i înjura tocmai pe cei care au avut un rol determinant în aderarea la acestea și apoi în consolidarea relațiilor cu partenerii noștri din cadrul acestora. Că nu vor mai avea ocazia să plângă cu lacrimi de crocodil pe umerii seniorilor noștri, acuzând și ponegrind în fel și chip tocmai pe cei care au făcut cam tot ceea ce a fost cu putință, cu dorința de a ușura, pe cât posibil, viața acestora ori de câte ori s-au aflat la guvernare. Cu siguranță că printr-o comunicare mai adecvată și mai pe înțelesul oamenilor nu am fi ajuns astăzi în situația în care suntem.

 

 – Sesizez o emoție în spusele dvs. Enumerați-ne doar una-două cauze care au dus la situația politică de astăzi, poate chiar din PSD.

 

  – E o întrebare delicată, pe care sincer speram să nu mi-o adresați. Haideți să privim în urmă cu atenție și să luăm exemplu doar alegerile prezidențiale. A fost, indiferent de vor unii să recunoască sau nu, cât se poate de evident, un vot de blam la adresa întregii clase politice din România. Unii au înțeles mesajul transmis de oameni. Alții, din păcate, nu dau semne că ar face-o nici acum. Nu vreau să repet iar și iar ce am afirmat de atâtea ori până acum, dar să nu înțelegi că alegătorul de rând nu cere mult de la tine, ca politician, ci doar bun-simț, modestie și apropiere – asta e dovada că nu ai niciun dram de empatie cu cel ce, iată, îți arată că notele de trecere în politica zilelor noastre sunt din ce în ce mai greu de obținut.

 

  Cât despre PSD, personal îmi este foarte dificil să emit judecăți de valoare asupra unuia sau altuia, sau asupra partidului în ansamblul său, tocmai având în vedere că sunt un om care mi-am suprapus destinul personal cu al acestui partid de aproape un sfert de secol încoace, și obiectivitatea mea ar putea fi pusă la îndoială.

 

  Totuși, pentru a încerca doar un răspuns (din multitudinea posibilă) la întrebarea dvs., aș observa ușoarele tentative de dislocare a unui activ de partid, odinioară extrem de loial, de la perceptele și valorile tradiționale ale social-democrației românești. Există, desigur, o perpetuă dorință de schimbare și modernizare a oricărei formațiuni politice – mai ales în cazul celor de talia PSD-ului –, dar s-a dovedit, iată, că vitezele și modalitățile cu care trebuie făcute acestea trebuie să fie particularizate de la caz la caz. Pentru că vorbim de electorate cu trăsături, simpatii, istorii și evoluții în timp fundamental diferite. În cazul nostru, poate că viteza, așteptările și, mai ales, modul adesea destul de brutal în care s-a sperat că se vor produce acestea au fost neinspirate. Iar acest lucru a condus la mari nemulțumiri interne.

 

 Dar aici nu vorbim doar de PSD, ci, dacă îmi este permis, și de aliatul său de atâția ani la guvernare – PNL. Efectul e clar: au apărut partide „noi”, creditate la început cu șanse către zero pe scena politică, dar care îndeplinesc astăzi rolul de burete, absorbind cu succes, de bună seamă, masa critică și din ce în ce mai consistentă a nemulțumiților din cele „vechi”. Desigur, dacă vorbim strict despre PSD, în ciuda unor guvernări bune, în opinia mea personală, erorile de parcurs aparțin tuturor, dar ele se contabilizează în principal în dreptul liderilor, așa cum e și normal. Slăbirea legăturilor dintre conducere și activul de partid ar trebui să dea de gândit, măcar pe viitor, liderilor acestuia. Un organism politic funcționează – sau ar trebui să o facă – exact pe principiile fundamentale de existență ale societății din care face parte. Iar principala misiune a clasei politice, în opinia mea, este aceea de a-și găsi lideri cu certe și confirmate calități morale, profesionale și etice și doar apoi să-i prezinte pe aceștia poporului ca opțiune de vot. Iar dacă nu reușești acest lucru din nepricepere sau, mai rău, cu bună știință, încercând doar să păcălești alegătorul, acesta din urmă te va sancționa – și o va face fix la momentul potrivit. Din păcate, sancțiunea nu se va îndrepta doar către lider, ci către întreaga entitate politică, echipa mai putând fi salvată doar prin actul de onoare al asumării ulterioare, având la bază principiul care spune că „victoria aparține mereu echipei, iar înfrângerea – liderului”.

 

 – Iată că vom decide din nou…

 

 – Nu aș vrea să încheiem într-o tentă pesimistă, dimpotrivă. Am spus-o de nenumărate ori și am s-o repet mereu: poporul e suveran, vocea sa trebuie mereu ascultată, iar voința-i respectată. Întotdeauna. Votul său va bucura mereu pe unii, iar pe alții îi va întrista. Asta înseamnă, până la urmă, o societate vie și democratică. Important e ca, odată ce opțiunea la vot a fost exprimată, să dispară și ura dintre români. E timpul pentru normalitate și unitate. Oare și pentru o nouă clasă politică? Sau doar pentru o nouă clasă de oameni politici? Românul va hotărî din nou, în înțelepciunea sa. Poate să o facă cu propria conștiință. A făcut-o de atâtea ori și am deplină încredere și speranță că o va face și de această dată... inspirat.

 

 

A consemnat Clara DIMA