Ministrul Transporturilor, despre eliminarea taxei de pod de la Fetești-Cernavodă: 'E în Parlament, chiar vine săptămâna viitoare'

taxa  86300

Dimensiune font:

| 04-12-2021 19:21

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, sâmbătă, la Brăila, că săptămâna viitoare va ajunge pe ordinea de zi a Parlamentului un proiect care prevede eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Feteşti. „Trebuie să ne gândim. Dacă am elimina această taxă de pod, ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro în bugetul CNAIR”, a afirmat ministrul, precizând că suma va trebui alocată de la bugetul de stat.


”E în Parlament, chiar vine săptămâna viitoare pe ordinea de zi, eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Feteşti. Trebuie să ne gândim. Dacă am elimina această taxă de pod, ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro în bugetul CNAIR. Nu vreau să facem pe repede înainte, dar vom face o analiză. Dacă e bine, da. Dacă eliminăm, bugetul de stat trebuie să vină către CNAIR să acopere acest minus de 30 de milioane. Nu vreau să văduvim bugetul CNAIR”, a declarat, sâmbătă, la Brăila, Sorin Grindeanu, potivit news.ro
.

 


Ministrul a precizat că analiza trebuie să ţină cont de toate aspectele şi să nu lase CNAIR cu mai puţini bani.

”Nu mai vrem taxă de drum, ok, dar atunci trebuie să vedem care sunt veniturile care vin către CNAIR” a mai afirmat Grindeanu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

În temeiul art. 1.2., 2.1. şi 3.1. din Anexa nr. 2 - Regulamentul privind valorificarea bunurilor scoase din funcţiune aparţinând instituţiilor publice - la H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, modificată prin H.G. nr. 966/1998 şi H.G. nr. 411/2005, Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni” (ICMPP), cu sediul în Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, 700487 Iaşi, judeţul Iaşi, cod fiscal 4541750, cod de înregistrare în scopuri de TVA RO11409036, reprezentat prin Director dr. Valeria Harabagiu, vă solicita respectuos publicarea la sediul instituţiei d-voastră, în data de 27.01.2022, a următorului Anunţ privind vânzarea prin licitaţie publică deschisă cu strigare: “Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”, cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, cod poştal 700487, judeţul Iaşi, vinde prin licitaţie publică deschisă cu strigare aproximativ 12.000 kg materiale feroase, rezultate ca deșeu în urma operatiunii de dezafectare pentru reabilitarea şi modernizarea Institutului. Cantitatile in plus sau in minus rezultate ca urmare a cantaririi, stabilite prin proces-verbal de cantarire, vor fi evidentiate intr-un act aditional la contractul de vanzare-cumparare, luandu-se ca baza de calcul pretul unitar al ofertei declarate castigatoare. Adresa, data şi ora ţinerii licitaţiei de vânzare: Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”, Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, 700487 Iaşi, judeţul Iaşi, Etajul 1, Birou achizitii publice, 11.02.2022, ora 11.00. Preţul de pornire a licitatiei: 1,20 lei, fără TVA/ Kg materiale feroase. In caz de neadjudecare, a doua licitatie va avea loc la aceeasi adresa, in data de 18.02.2022, ora 11.00. Numerele de telefon sau de fax unde se pot obtine relatii privind conditiile de participare si informatii suplimentare despre bunurile scoase la vanzare: Tel: 0332/880.050; 0722 950 069; Fax: 0232/211.299. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească potenţialii achizitori spre a fi admişi la licitaţie: a) pentru persoanele juridice: - copie de pe certificatul de înmatriculare emis de Registrul comerţului; - copie de pe certificatul de înregistrare fiscală emis de ANAF; b) pentru persoane fizice: - copie de pe cartea de identitate. Documentele de participare la licitaţie se primesc până la data de: 07.02.2022, ora 11.00.”
Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Best Milk 2005 S.R.L., cu sediul în loc. Bucecea, str. Calea Națională, nr. 748, jud. Botoșani, CUI RO17767289, J07/455/2005, anunţă, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 04.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82 a activelor S.C. Best Milk 2005 S.R.L. reprezentate prin: Denumirea bunurilor mobile Valoare de evaluare (lei fara T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (lei fara T.V.A.) 1  FERMA VACI situata in sat Calinesti, oras Bucecea, jud. Botosani compusa din: teren intravilan cu categoria de folosinta curti constructii si arabil cu suprafata totala de 4.000 mp si construcții reprezentate prin: • cladire Hala (destinata intretinerii vacilor de lapte) • cladire Hala (hala muls vaci) • cladire Hala (destinata cresterii viteilor) 336.600,00 185.130,00 2 Plug reversibil purtat marca Vogele Noot, model XM950, SERIE C13S565E55. an fabricatie 2005, nr. identificare 059554. 28.000,00 15.400,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 03.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0751.084.083; 0757.545.545; 0232 – 243.864, fax: 0232-212.231 e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Statele UE, acord privind certificatul verde. Restricțiile ELIMINATE
25/01/2022 20:30

Statele Uniunii Europene au ajuns la un acord privind certificatul verde si eliminarea mai multor restrictii pentru cei care il detin. Veste bună pentru romanii care au un certificat COVID. Ţările membre ...

Procesul prin care statul român a pierdut un litigiu cu frații Micula și le-a plătit despăgubiri de câteva sute de milioane de euro va fi rejudecat - decizie a Curții de Justiție a UE
25/01/2022 18:04

Procesul prin care oamenii de afaceri Ioan si Viorel Micula, fondatorii grupului European Food&Drinks, au cerut şi primit de la statul roman despăgubiri de 400 de milioane de euro pentru presupuse prejudi ...

Armata României, sub cea a Nigeriei în 2021. Ce mai înseamnă România în materie de armată?
24/01/2022 21:59

Armata unei tări reprezintă siguranta că in cazul unui conflict armat, niste oameni bine pregătiti vor proteja suveranitatea si integritatea statului. În lume, există state cu o fortă militară imen ...

SONDAJ CURS Ce cred bucureștenii despre orașul lor și conducerea lui. Care sunt principalele probleme și ce șanse dau actualei administrații
24/01/2022 13:14

Bucurestenii nu sunt deloc multumiti de ceea ce se intamplă in orasul lor si nici nu sunt optimisti cu privire la viitor. Doar 19% din respondenti cred că orasul merge intr-o directie bună, in timp ce 73% ...

George Simion, stropit cu cerneală la Iași
24/01/2022 11:30

În urma incidentului din Piata Unirii, bărbatul care l-a stropit pe George Simion cu cearneală riscă dosar penal pentru tulburarea  ordinii si linistii publice. „Bărbatul bănuit că ar f ...

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române
24/01/2022 08:50

În fiecare an, la 24 ianuarie, in intreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Romane, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Romanească (1859) sub conducerea domnitorului Alexan ...

Se schimbă buletinele în România!
24/01/2022 08:45

Recent, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus in dezbatere publică un proiect de lege care nu este bine văzut de către oameni. În primă fază, proiectul elaborat de MAI prevedea anularea buletin ...

Premierul Nicolae Ciucă, atacat din toate părțile. El suportă urmările acuzațiilor legate de plagiatul tezei de doctorat
21/01/2022 08:16

Nicolae Ciucă este subiectul principal intr-un scandal academic de zile mari. Premierul a fost acuzat de plagiat, iar subiectul este intens dezbătut. După ce oficialul a anuntat că este dispus la orice tip ...

AUR vrea liber la petarde
20/01/2022 07:45

Disputa legată utilizarea petardelor si artificiilor in timpul sărbătorilor de iarnă riscă să intre intr-o nouă fază, după ce copresedintele AUR George Simion a initiat un proiect de lege prin care ar ...

Certificatul verde îngropat în Coaliție
20/01/2022 07:24

Subiectul certificatului verde a fost ingropat in Coalitie după ce, timp de o lună, liderii PSD si PNL au facut ping-pong cu asumarea responsabilitătii adoptării acestuia. Marcel Ciolacu a declarat miercuri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei