INCHIDE

Primele dovezi „solide” că există alte universuri

Harta arată radiaţia produsă de Big Bang acum 13,8 miliarde de ani şi care este în continuare detectabilă în univers, ce poartă numele de radiaţie cosmică de fond. Oamenii de ştiinţă au prezis că această radiaţie va fi distribuită în mod egal, însă harta realizată cu ajutorul navetei Planck arată o concentraţie mai puternică în partea de sud a cerului şi o „zonă rece” ce nu poate fi explicată prin ceea ce se ştie în prezent despre fizică. Laura Mersini-Houghton, specialist în fizică teoretică la Universitatea din Carolina de Nord, şi Richard Holman, profesor la Universitatea Carnegie Mellon, au prezis în 2005 existenţa acestor anomalii ale radiaţiei, afirmând că acestea sunt provocate de atracţia gravitaţională a celorlalte universuri. Acum, după studierea datelor obţinute de Planck, dr. Mersini-Houghton crede că ipoteza sa a fost validată. Teoria specialistei sugerează că ar putea exista un număr infinit de universuri pe lângă al nostru. „Aceste anomalii au fost provocate de celelalte universuri care «au tras» de universul nostru pe măsură ce s-a format în timpul Big Bangului. Este vorba despre primele dovezi solide ce atestă existenţa altor universuri”, a comentat cercetătoarea.

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK