Ghioceii sunt protejați prin lege. Vânzarea lor este ilegală
Ghioceii, vestitorii primăverii, sunt ocrotiți prin lege. În ciuda faptului că peste tot sunt scoși la vânzare, acest lucru este ilegal, iar cine îi cumpără riscă să încalce legea.
În mai multe țări din Europa, ghioceii sălbatici sunt o specie pe cale de dispariție, din cauza comerțului abuziv.
În țara noastră, există legislație, potrivit căreia comercianții ghioceilor sunt obligați să dețină un aviz de mediu pentru a dovedi faptul că sunt plante de cultură.
Astfel, ghioceii sunt protejați prin următoarele legi:
► Ordonanța de urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice
► Directiva Consiliului Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice
► Lista Roșie de Specii Protejate a IUCN: Galanthus nivalis
Potrivit Ordonanței de urgență nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, este menționat, printre altele, faptul că o astfel de faptă constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!