Țiriac, livratorul de vorbe goale: cazul care demonstrează că nu doar politicienii bat câmpii în România

23_11zon

Dimensiune font:

| 30-01-2024 11:56

Să promiți nu te costă nimic. Iată zicala după care se ghidează nu doar politicienii, dar și Ion Țiriac.

Colecția declarațiilor sale, scoasă de la naftalină de „Adevărul“, ne arată un om care, din motive necunoscute, și-a făcut un obicei din a lansa proiecte SF. Care ajung în presă, îl readuc pe fostul jucător de tenis în prim-plan, după care se pierd în neant. În weekendul care a trecut, al doilea cel mai bogat român potrivit Topul Forbes, cu o avere estimată la 10 miliarde de lei, a ieșit cu pieptul în față și, printre altele, le-a vorbit reporterilor despre proiectul său numit „Țiriac City“. Adică, despre un complex sportiv care, pe hârtie, ar trebui să aibă o sală de sport, o academie de tenis, un bazin și o sală pentru gimnastică.

O asemenea construcție necesită o finanțare colosală și niște ani de muncă. Pentru Ion Țiriac însă acestea sunt detalii. Pentru că a vorbit despre proiectul său cu o siguranță remarcabilă: „Progresez destul de bine la Otopeni. Anul acesta, vine tenisul înapoi în București. Reimportăm un turneu ATP. Trebuie să fac un stadion aici, peste drum, minimum pentru ATP 250, de 5.000 de locuri. În București nu e o sală, nu e nimic. O să facem o sală de tenis aici (n.r. – la Otopeni, lângă patinoarul său), peste drum, cu drum și cu tot ce trebuie pentru o sală de 10.000-12.000 de locuri. Pentru concerte, expoziții, trebuie 15.000 de locuri. Știu cât costă, dar nu întrebați pentru că o să cădeți jos. Se poate face. Bazinul Cameliei Potec va începe în aprilie și se va termina anul acesta. Sala Nadiei... să vedem când începem să facem. Am pornit cu tăvălugul aici, în Otopeni. O să se numească Țiriac City“.

Clubul Dinamo, alt vis

Omul de afaceri nu s-a oprit aici cu promisiunile sale. A continuat, spunând că l-ar tenta să se implice și în fotbalul românesc. Din nou, cu un proiect mai degrabă SF: „Dacă mâine dimineaţă, Mircea Lucescu, la vârsta pe care o are (n.r. – Mircea Lucescu are 78 de ani), ar spune să facem o echipă care să se numească Dinamo Braşov, pentru că Dinamo Bucureşti e deja, la aia m-aş băga cu nenea Mircea Lucescu. În Europa sunt cinci sporturi. E fotbal pe primul loc, fotbal pe doi, fotbal pe trei, fotbal pe patru şi după vine tenisul. Noi în fotbal suntem astăzi cum suntem, foarte în urmă… să vedem cum facem mai bine“.

„Campus Universitar“, altă vrăjeală

Dacă cineva s-a entuziasmat după ultimele declarații date de Țiriac, înseamnă că omul respectiv e un naiv, convins că există Moș Crăciun! Proiectul „Țiriac City“, lansat acum în fața reporterilor, vine după altul similar despre care același Țiriac a vorbit în 2017. La vremea respectivă, el s-a bătut cu pumnul în piept că va face un „Campus Universitar Sportiv“ pentru România.

„În jurul patinoarului de la Otopeni avem peste 30 de hectare de teren unde vom face o Universitate Sportivă, aşa cum sunt în Statele Unite. Lângă patinoar va fi un bazin olimpic, o pistă de atletism, o sală cu 3.000 – 3.500 de locuri, poligon de tir, 10 terenuri de baschet, 12 de volei, 30 de tenis. Sportul e o industrie de miliarde, dar ai nevoie de pasiune. Pentru a face acest Campus Universitar avem nevoie de încă 150-200 de milioane de euro. Dacă totul va merge bine în discuţiile de la Bruxelles, în trei ani îl construim“, spunea Țiriac în 2017.

După șapte ani, putem spune că acest „Campus Universitar“ s-a dovedit a fi o altă vrăjeală pentru mass-media.

Bază nemaivăzută, promisă în 2021

„Telenovela“ promisiunilor spectaculoase făcute de Țiriac a oferit un nou episod, cu un scenariu de „Misiune Imposibilă“, în 2021. În dialog cu reporterii „Gazetei Sporturilor“, omul de afaceri a reluat aceeași idee, cu ridicarea unei baze sportive de cinci stele. Despre care oferise detalii și cu patru ani mai devreme. Ce-i drept, a existat o pauză suficient de mare între cele două ieșiri mediatice ale lui Țiriac, astfel încât opinia publică să nu-și mai amintească de „Campusul Universitar“ care nu s-a construit niciodată.

„E acest proiect enorm de la Otopeni, poate prea frumos ca să fie adevărat. Lângă patinoarul care deja e, trebuie să vedem piscină olimpică, care e deja aprobată. Va fi doar pentru tineret! Trebuie să facem Academia Țiriac-Năstase, pentru că dispare și tenisul, cum a dispărut și gimnastica. Puneți în ghilimele ce spun, asta se va întâmpla! Va fi făcută și sala Nadiei, o sală adevărată de gimnastică. După care trebuie făcut un stadion. E un proiect mult prea frumos. Se pare că, vorbind cu ministrul Dezvoltării, pleacă urechea la treaba asta. Fundația (n.r. – Fundația Țiriac) a dat deja 50 de milioane de euro. E ceva pentru caritate, nu face nimeni bani din treaba asta“, e un fragment din interviul lui Țiriac pentru „Gazeta Sporturilor“ în 2021.

Aici, e de apreciat că afaceristul, într-un moment de sinceritate, a admis și el că proiectul e prea frumos ca să fie adevărat.

2022 a adus alt proiect „pe surse“

Seria promisiunilor SF ale lui Țiriac a continuat și în 2022. De această dată, proiectul său a „transpirat“ în presă „pe surse“ și nu prin intermediul unor declarații date în fața reporterilor. La vremea respectivă, site-ul profit.ro prezenta, în exclusivitate, detaliile unei construcții impresionante: „Omul de afaceri Ion Țiriac pregătește actele necesare construcției unui complex de natație cu bazin olimpic cu o capacitate de 790 locuri ce va fi amplasat chiar lângă patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, inaugurat în 2016, potrivit informațiilor obținute de profit.ro“. Mai departe, sursa citată a detaliat cum Țiriac vrea să ridice un complex de 6.700 de metri pătrați, cu bazin olimpic, bazin pentru recuperare, o sală de forță, saună, hammam și alte facilități care n-au apărut niciodată!

După această înșiruire de promisiuni goale, rămâne de văzut când va apărea următorul proiect SF gândit de Ion Țiriac, un om care, la 84 de ani, pare că se bucură de entuziasmul unui tânăr aflat la început de drum.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Primarul din Băile Herculane spune că taxa de stațiune pe care o plătesc turiștii este prea mică
29/04/2024 19:13

Turistii care vizitează statiunea Băile Herculane de 1 Mai si de Pasti vor fi nevoiti să plătească o taxă de statiune. Primarul Cristian Miclău a declarat la Radio Romania Resita că valoarea actuală a ...

Curtea Penală Internaţională se pregăteşte să emită mandate de arestare pe numele unor oficiali israelieni şi Hamas
29/04/2024 12:05

Curtea Penală Internaţională (CPI) se pregăteşte să emită mandate pe numele liderilor israelini şi Hamas in legătură cu Războiul din Faşia Gaza, declară cinci oficiali israelieni şi străini, re ...

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat de către poliţişti într-un resort din Malta
29/04/2024 07:42

Prinţul Paul Phillipe al Romaniei a fost depistat intr-un resort, in urma activităţilor de cooperare intre Poliţia Romană şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Fa ...

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au început munca pământului:
29/04/2024 00:07

Toată lumea ii admiră pentru viata simplă pe care au ales să o ducă la tară, departe de cosmopolitul Bucuresti. Dana Nălbaru si Dragos Bucur se bucură de tihna de la sat, dar aceasta vine si cu un pret, ...

Lapte contrafăcut cu sodă caustică și apă oxigenată în Italia. Producătorii încercau să prelungească termenul de valabilitate
29/04/2024 00:04

Autoritătile italiene au efectuat recent o operatiune majoră care a vizat sectorul produselor lactate. Trei companii producătoare au fost acuzate că au incercat, prin diverse metode, să prelungească terme ...

DONGFENG prezintă 22 de modele electrificate la Salonul Auto de la Beijing
28/04/2024 13:29

 Peste 700 de expozanti sunt prezenti pană pe 4 mai la Salonul Auto de la Beijing, unul dintre cele mai mari evenimente de profil din lume. Printre ei se numără si Dongfeng, pregătit cu o gamă impresi ...

Omul de la care a venit expresia 'Să moară Cibilan'. Istoria neștiută a personajului din spatele zicalei
28/04/2024 12:35

In agitatii anilor '80, cand subteranele municipiului Bucuresti erau locuite de personaje controversate si temute, un nume strălucea printre toate, acela al lui Cibilan. Considerat ultimul "haiduc" al Capital ...

Zelenski i-ar fi 'păcălit' pe americani într-un moment crucial (The Washington Post)
28/04/2024 11:39

Estimările privind presupusele pierderi ale Fortelor Armate ale Ucrainei, exprimate in luna februarie de către presedintele tării Volodimir Zelenski, ar fi putut fi diminuate in mod semnificativ, informează ...

„Sistemele Patriot nu sunt soluția magică pentru Ucraina”, avertizează șeful Pentagonului
28/04/2024 00:16

Secretarul Apărării al SUA a avertizat că livrarea de sisteme Patriot către Ucraina nu este motiv să ne culcăm pe o ureche. El a atras atentia că aceste sisteme nu sunt „glontul fermecat”. „SUA vo ...

Pericol în Vrancea: o autocisternă plină cu etanol s-a răsturnat pe E85. Șoferul a murit
28/04/2024 00:11

Autocisterna incărcată cu etanol s-a răsturnat in judetul Vrancea, pe E85, in zona orasului Mărăsesti. Patru echipaje din cadrul ISU Vrancea intervin cu două autospeciale de interventie, o autospecială ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei