„Iftimie Bârleanu, fructul spiritualităţii din lumea satului”
Sculptorul Iftimie Bârleanu a fost evocat, la Galeria de Artă „Theodor Pallady” de pe Strada Lăpuşneanu printr-un dublu eveniment: în memoria artistului, a fost deschisă o expoziţie de sculptură şi a fost lansat un album semnat de scriitorul Grigore Ilisei.
La evenimentul care a avut loc pe 10 mai, au fost prezenţi numeroşi iubitori de artă din Iaşi. „De când a murit tata, s-au scurs 27 de ani şi mi-am propus ca prin acest eveniment să-l readuc în conştiinţa colectivităţii în care a trăit şi a creat. Am reuşit acest lucru alături de scriitorul Grigore Ilisei, căruia îi mulţumesc”, a dezvăluit pictorul Bogdan Bârleanu, fiul regretatului sculptor.
Albumul intitulat „Iftimie Bârleanu” cuprinde lucrări ale cunoscutului sculptor şi eseuri despre viaţa şi opera sa. „A fost o plăcere să scriu despre Iftimie Bârleanu, care este fructul spiritualităţii din lumea satului în cioplirea lemnului”, apreciază Grigore Ilisei, care continuă astfel seria de volume dedicată artiştilor plastici ieşeni.
Opera sculptorului însumează în jur de 100 de lucrări, printre care se numără şi statuia domnitorului Ion Vodă cel Viteaz, busturile scriitoriilor Garabet Ibrăileanu, Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi sau portretele cronicarului Ion Neculce, academicianului Constantin Ciopraga ori pictorului Victor Mihăilescu Craiu. „Opera lui Iftimie Bârleanu este o întoarcere la istorie, la mit, iar în acest album regăsim toate semnele care vorbesc despre Iftimie Bârleanu. Volumul reuneşte mărturii ale celor care l-au cunoscut, interviuri şi opinii ale criticilor. Este un album util despre unul dintre artiştii importanţi ai Iaşului, scris excelent, cu un limbaj savuros”, a spus criticul de artă Petru Bejan.
Originar din Bucovina, Iftimie Bârleanu este autorul unor monumente impresionante, precum statuile ecvestre ale domnitorului Ştefan cel Mare din Suceava şi Vaslui şi statuia Mitropolitului Dosoftei din Iaşi.
(Lucia Hacman)
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Arta imersivă este marele subiect al anului 2026
„Danaida” lui Brâncuși, vândută cu 107,6 milioane de dolari la New York
„Dincolo de Europa”, o tentație pentru pasionații de călătorii
Unde îți înscrii copilul la lecții de germană (A1 sau A2) în Suceava?
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de Iași” De Andreea POPA vineri, 27 martie 2026, 03:32 4 MIN Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de I
VIDEO Angela Similea rupe tăcerea după scandalul cu Distrigaz: 'Mă regăsesc într-o postură inedită'. Mesaj amplu după campania care a stârnit reacții în lanț
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
O româncă, premiată cu Oscar. Cine este Natalie Musteață
Oscar 2026. Lista completă a câștigătorilor. Unul dintre filme a făcut istorie