Moaștele Sfântului Pantelimon, aduse la Mănăstirea Hadâmbu din Iași
Un eveniment de mare însemnătate spirituală are loc în județul Iași, la Mănăstirea Hadâmbu, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la reluarea vieții monahale în această așezare istorică.Produse retail din Iași
Cu acest prilej, credincioșii vor avea ocazia de a se închina la moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, aduse din Grecia, de la Mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică și Sf. Pantelimon” din Agia, Larissa.
Moaștele vor fi depuse spre închinare în perioada 16–23 mai, iar punctul culminant al manifestărilor va fi Sfânta Liturghie arhierească din 18 mai, oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Evenimentul marchează nu doar o aniversare importantă pentru obștea mănăstirii, ci și un moment de întărire duhovnicească pentru întreaga comunitate de credincioși.
„Cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la înfiinţare, la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi vor fi aduse spre închinare moaştele Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor, Sf. Pantelimon. Acestea vor ajunge vineri, 16 mai, la ora 17.00, de la Mănăstirea Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi Sf. Pantelimon din Agia, Larissa, Grecia şi vor rămâne timp de o săptămână în perioada 16 – 23 mai, la mănăstirea din dealul mare, aşa cum mai este cunoscută aşezarea monahală de la Hadambu. Duminică, 18 mai, de la ora 9.00, va avea loc aici un eveniment deosebit, Sf. Liturghie arhierească, dedicată împlinirii a 35 de ani de la reluarea vieţii monahale a Mănăstirii Hadâmbu, va fi oficiată de un impresionant sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Trebuie spus de Sf. Mare Mucenic Pantelimon că este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi ortodocşi, invocat de cei aflaţi în suferinţă fiind drept tămăduitor. Este pomenit în dată de 27 iulie, fiind numit adesea doctor fără de arginţi, arătându-se prin aceasta ca el nu a umblat după averi şi s-a mulţumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui şi nu cerea de la nimeni să-l plătească pentru binefacerile făcute. Sf. Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor slujitor şi creştin, următor al lui Hristos. Sf. Mănăstirea Hadambu datează din a doua jumătatea a veacului 17 -lea, 1659, ctitoria unui boier grec Iani Hadambu. De-a lungul timpului pe aici perindând mai multe generaţii de călugări greci care au ajuns cu vieţuirea monahală până în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, atunci când a fost dată legea secularizării averilor mănăstireşti în urma căreia monahii greci au fost nevoiţi să părăsească mănăstirea. În aceste condiţii, aşezarea rămâne părăsită până în anul 1937 când vin primii călugări romani, păstoriţi de eromonahul Eov Mazilu. Nici aceştia nu au stat prea mulţi aici deoarece în anul 1959 în urma decretului regimului comunist sunt daţi afară din mănăstire care rămâne părăsită din nou timp de 30 de ani până în anul 1990 când din încredinţarea părintelui preafericit patriarh Daniel, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost numit stareţ arhimadritul Nicodim Gheorghiţă, cel care în cele 3 decenii şi jumătate prin obştea închegată aici a reuşit revigorarea vieţii monahale.
S-a ridicat o nouă biserică, o casă monahala, un aşezământ social filantropic, un altar de vară şi o nouă clopotniţă – activităţi întregite cum altfel de numeroase acţiuni social filantropice, de ocrotire socială, dar şi de sprijin material acordate numeroaselor parohii şi mănăstiri”, a transmis Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor.
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei, miercuri, 28 octombrie 2026
Drumul tainic al Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou spre inima Bucureștiului
Horoscopul zilei de marți, 27 octombrie 2026
Moartea clinică, între știință și mister. Mărturii din Iași
Curajul ascuns al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și legătura cu o zi aparte
Horoscopul zilei de luni, 26 octombrie 2026
Calendar Ortodox 25 octombrie o zi cu povești de credință și fapte care schimbă vieți
Horoscopul zilei de duminică, 25 octombrie 2026
Povestea nespusă a credinței Sfântului Mare Mucenic Areta și încercarea grea din Negran
Horoscopul zilei de sâmbătă, 24 octombrie 2026
Calendar Ortodox 23 octombrie Povestea unor vieți care au lăsat urme adânci
7 trucuri ingenioase pentru gătit
Impozitele ieșenilor cresc cu inflația, în 2027! Primăria promite taxe minime și bonificație de 10% pentru plata anticipată
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Salariile judecătorilor din România, dezvăluite de CSM: până la 20.346 de lei net pe lună
Gaura din bugetul sănătății, de ordinul miliardelor! Sumele cerute la rectificare s-au schimbat radical
Premii de 139.200 de lei pentru studenții de elită ai UAIC!
Rețeta zilei: Somon în crustă de fistic, cu sos fin de lămâie
Primarul din Slănic Moldova, reținut de DNA. Mită de 21.000 de euro
Medicamentele, o povară pentru pensionarii din Iași
Crezi că știi ce înseamnă gaming adevărat? Tastatura, laptopul și mouse-ul care îți vor contrazice toate așteptările
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
Două școli din județul Iași vor fi demolate. Investiții de 13,5 milioane de lei
Investiții de aproape 150 de milioane de lei, aprobate în CJ
Firmele mici dispar din Iași. Anatomia unei crize economice
„Flori de Toamnă”, la Botanică: 486 de taxoni de crizanteme, ardei iuți spectaculoși și bonsai de până la 57 de ani
Cel puțin 30 de morți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză, în Spania
Hainele viitorului, la TUIASI
Lemn stratificat pentru construcții: de ce contează costul întregului proiect
Rogobete vrea să ducă Institutul de Cardiologie lângă SRU
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Iașul angajează zeci de șoferi. Ce salarii oferă firmele
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Scoruri de coșmar în județeană!
Apa caldă și căldura ar putea reveni în următoarele ore!
Blocaj uriaș la cetățenia română! Peste 110.000 de dosare în lucru, iar așteptarea ajunge la aproape 4 ani
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Avem Guvern!
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
Iașul a îngropat 112 kilometri de canalizare într-un an, dar 23 de comune au rămas pe dinafară
Iașul de după blocuri, la aproape 7 milioane de euro. Șase cartiere se schimbă
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Lifestyle
Rețeta zilei: Somon în crustă de fistic, cu sos fin de lămâie
Crezi că știi ce înseamnă gaming adevărat? Tastatura, laptopul și mouse-ul care îți vor contrazice toate așteptările
Lemn stratificat pentru construcții: de ce contează costul întregului proiect
De la aromă la preț: ce trebuie să știi înainte să cumperi cafea
De ce renunță tot mai multe familii la mobila clasică de living
Horoscopul zilei, miercuri, 28 octombrie 2026
Timp liber
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
„Don Quijote” la Opera Iași. Baletul încheie luna octombrie
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție