Sfântul Andrei. Anul Nou Dacic

Sărbătoarea Sfântului Andrei, celebrat astăzi, comemorează momentul morţii martirice a apostolului, pe 30 noiembrie, în anul 60 după Hristos, când a fost răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X. În calendarul popular sărbătoarea este cunoscută cu numele de Ziua Lupului sau Noaptea Strigoilor, altădată vreme încărcată de tradiţii şi superstiţii.
Sfântul Andrei era considerat patronul strigoilor, care în noaptea dinaintea sărbătorii sale îi aduna pe strigoi şi îi ducea la diferite locuri de întâlnire, care erau în general la răscruce de drumuri sau la marginea satelor. De la miezul nopţii până la primul cântat al cocoşilor aceştia jucau, dar se şi băteau cu furci, coase sau topoare. Dacă se întâmpla să treacă cineva pe acolo era bătut zdravăn, iar dacă ajungea în locul respectiv în ziua următoare amuţea.
Un rol important în scenariul sărbătorii îl avea usturoiul.Ca să fie feriţi de toate relele în această noapte oamenii mâncau usturoi, dar îşi ungeau şi uşile şi ferestrele de la case şi grajduri cu usturoi, în semnul crucii. Noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie era şi vremea unor practici premaritale. Fetele ţineau post negru şi îşi puneau grâu sau busuioc sfinţit sub pernă pentru a-şi visa ursitul. Tot pentru a vedea chipul celui care le era sortit mergeau în această noapte la fântână, şi se uitau în apă cu o lumânare de la Înviere. Un alt obicei era să meargă desculţe, iar dacă se înţepau însemna că se vor mărita curând.
În această zi se fac şi prognoze meteorologice pentru anul următor. Gospodinele de la sat duc în pod 12 cepe, câte una pentru fiecare lună din an şi le lasă acolo până în seara de Crăciun. Cepele care s-au stricat semnifică luni ploioase, cu grindină, iar cele care au încolţit, luni cu vreme bună. Tot astăzi se pune grâu la încolţit pentru fiecare membru al familiei, pentru a vedea cum va fi anul care vine.
Sfântul Andrei este şi singurul care dă denumirea populară a unei luni, căci decembrie se numeşte în popor Îndrea sau Undrea.
Anul Nou Dacic
Obiceiurile legate de noaptea Sfântului Andrei sunt o împletire a sărbătorii creştine cu vechile ritualuri dacice, poporul atribuindu-i trăsături de divinitate precreştina, el devenind personificarea divină a lupului solar.
În noaptea Sfântului Andrei, care e şi prima noapte a Anului Nou Dacic, se deschid cerurile şi acum se întâlnesc cele văzute cu cele nevăzute. Dacii aveau ca totem lupul, singurul animal care nu poate fi îmblânzit sau dresat. Războinici neînfricaţi, ei se identificau cu acesta, numindu-se ei înşişi lupi (daos înseamnă lup în dialect traco-frigian) sau cei care sunt asemenea lupilor. Pentru a contracara credinţa în puterea magico-mistică a lupului, crestinismul primitiv l-a învestit pe Sfântul Petru (Sâmedru) cu atributele de păstor al lupilor (care sunt consideraţi câinii săi) împreună cu Apostolul Andrei, care a propovăduit creştinismul în „teritoriile lupilor” şi a fost tot timpul vegheat de Marele Lup Alb.

Maura ANGHEL