Pentru un milion de români, fiecare respirație devine o loterie

Astmul este o inflamație cronică, o luptă continuă în interiorul căilor respiratorii. Și totuși, paradoxul devastator este acesta: pacienții tratează efectul, dar ignoră cauza. Inhalatorul de urgență devine reflex, aproape dependență, în timp ce tratamentul de fond - singurul care poate preveni dezastrul - este uitat, amânat sau abandonat.

Un milion de respirații fragile. Un milion de vieți ținute, zilnic, la limita invizibilă dintre normalitate și criză. În România, astmul nu mai este de mult o simplă afecțiune cronică - este o bombă tăcută de sănătate publică, care explodează discret în spitale, în școli, în case, acolo unde aerul devine, uneori, un lux.

Sub această statistică aparent rece – peste 1 milion de pacienți – se ascunde o realitate mult mai dură: boala există, tratamentul există, dar controlul lipsește. Iar când controlul lipsește, fiecare respirație devine o loterie.

Societatea Română de Pneumologie trage un semnal de alarmă care nu mai poate fi ignorat. Prevalența astmului, estimată între 4% și 9%, urcă lent, dar sigur, iar în rândul copiilor depășește deja pragul critic de 10%. Cu alte cuvinte, în fiecare clasă, există cel puțin un copil pentru care alergatul, râsul sau chiar o simplă răceală pot declanșa o criză. „Astmul nu este doar o boală a simptomelor”, avertizează Florin Mihălțan, medic primar pneumolog, președintele Societății Române de Pneumologie. Este o inflamație cronică, o luptă continuă în interiorul căilor respiratorii. Și totuși, paradoxul devastator este acesta: pacienții tratează efectul, dar ignoră cauza. Inhalatorul de urgență devine reflex, aproape dependență, în timp ce tratamentul de fond – singurul care poate preveni dezastrul – este uitat, amânat sau abandonat.

Aici se rupe firul. Nu în lipsa medicinei moderne, ci în acces și în aderență. Terapia există, dar nu ajunge la toți. Ajunge, dar nu este folosită corect. Este prescrisă, dar nu este înțeleasă.

Ruxandra Ulmeanu vorbește despre o realitate clinică brutală: controlul astmului nu depinde doar de existența tratamentului, ci de accesul real, constant și corect la acesta. Fără inhalatoare antiinflamatorii utilizate corect, fiecare zi devine un risc latent, fiecare noapte – o potențială urgență.

Iar consecințele sunt dramatice și în lanț. Astmul nu înseamnă doar respirație dificilă. Înseamnă copii care lipsesc de la școală, adulți care își pierd locurile de muncă, familii care trăiesc cu frica unei crize severe. În formele grave, înseamnă spitalizări repetate și, uneori, un final care putea fi evitat.

Factorii de risc – poluarea, alergiile, infecțiile respiratorii, fumatul – acționează ca un accelerator într-o țară în care mediul urban devine din ce în ce mai sufocant. Nu este întâmplător că incidența este mai mare în orașe: aerul pe care îl respirăm devine, treptat, parte din problemă.

Datele sunt și mai tulburătoare: prevalența crește cu aproximativ 50% la fiecare 10 ani. Astmul alergic lovește până la unul din cinci copii. Nu mai vorbim despre cazuri izolate, ci despre o tendință care scapă de sub control.

În acest context, Ziua Mondială a Astmului 2026 nu este doar o dată în calendar. Este un avertisment global. Tema din acest an – accesul universal la inhalatoare antiinflamatorii – spune totul: soluțiile există, dar nu ajung unde trebuie. Nicoleta ZANCU