Campanie-avertisment: Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător, în creștere îngrijorătoare
„Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe”: campanie-avertisment: Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător, în creștere îngrijorătoare
Peste 90.000 de link-uri individuale raportate în 45.245 de sesizări primite prin linia esc_Abuz privind materiale de exploatare a minorilor în 2025
Organizația Salvați Copiii România avertizează asupra faptului că proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător a crescut față de anul trecut cu 133%. O serie de personalități publice - Simona Halep, Cristina Neagu, Dana Rogoz, SORE, Tilly Niculae, Alexandra Ungureanu, Alex Zlăvog, Bianca Adam, Constantin Popovici, Gabriel Fereșteanu, Iulia Ionescu, MIRA și Răzvan Moței – se alătură astfel campaniei „Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe”, pentru a reaminti că, în mediul digital, responsabilitatea nu se oprește la cel care apasă pe declanșator. La linia de raportare esc_ABUZ a Organizatiei Salvați Copiii, care vizează conținutul ilegal sau dăunător pentru copii din mediul online, au fost primite, în perioada 01.01- 03.12.2025, 45.245 de raportări conținând peste 90.000 de link-uri individuale.
Aceste cifre arată o nevoie crescută de a conștientiza riscurile online la care sunt expuși copiii și subliniază nevoia de strategii eficiente pentru protecția acestora în mediul digital.
Inițiativa „Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe” aduce în prim-plan riscurile distribuirii necontrolate a datelor personale și îi invită pe tineri să privească altfel gesturile aparent inofensive din online. Printr-un mesaj direct și ușor de reținut, campania propune un criteriu simplu de decizie: dacă o fotografie nu ar putea fi pusă într-o ramă, atunci nu ar trebui să fie văzută de alții și, cu atât mai puțin, distribuită. În același timp, campania evită orice ton de culpabilizare: adolescentele nu sunt învinovățite sau reduse la statutul de victime, ci încurajate să spună „nu” atunci când sunt puse sub presiune și să ceară ajutor atunci când simt că nu mai au control asupra situației.
Demersul început în această toamnă continuă printr-o expoziție fotografică, construită ca o celebrare a fotografiilor care merită să fie înrămate și privite de o lume întreagă. Imagini rare din adolescența unor persoane publice, admirate pentru parcursul lor, reamintesc o vârstă complicată, dar memorabilă. Fotografii cu voluntarii Salvați Copiii România spun povestea dorinței de a face bine fără a aștepta nimic la schimb, iar instantanee din activitățile organizației surprind inițiativele care au produs schimbare în comunități. Fiecare fotografie poartă o poveste și, prin așezarea ei în ramă, trece simbolic pragul de a fi expusă, asumată și împărtășită în siguranță.
Expoziția de fotografie poate fi vizitată în perioada 10–17 decembrie 2025, la Galeria Kulterra (București), în intervalul orar 12:00–18:00.
În acest contrast stă mesajul central al expoziției: există imagini prețioase care pot fi celebrate și există imagini care nu ar trebui împărtășite cu nimeni, pentru că pot afecta profund adolescențe. Expoziția devine, astfel, un gest-simbol care continuă și întărește mesajul campaniei Salvați Copiii România.
Printre persoanele publice care au ales să susțină această expoziție-manifest se numără Simona Halep, Cristina Neagu, Dana Rogoz, SORE, Tilly Niculae, Alexandra Ungureanu, Alex Zlăvog, Bianca Adam, Constantin Popovici, Gabriel Fereșteanu, Iulia Ionescu, MIRA și Răzvan Moței.
“În spatele fiecărei imagini care ajunge online se află un copil real, cu rușinea, frica și vulnerabilitatea lui. Iar atunci când o fotografie nu e de pus în ramă, nu e nici de trimis pe internet. A opri distribuirea nu este doar un gest de responsabilitate, ci un act de protecție. De aceea, avem nevoie de politici actualizate, de resurse reale și de implicarea companiilor tech, pentru ca adolescenții să fie sprijiniți să aleagă responsabil și curajos. Prevenția începe cu noi toți, cu un singur gest care poate opri un abuz.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Uneori, abuzul nu începe cu un agresor, ci cu un simplu “trimite mai departe”. Materialele încadrate în categoria celor de abuz sexual asupra minorilor, care au fost produse chiar de către victimele copii (autogenerate - Self-Generated Child Sexual Abuse Material) reprezintă conținut cu caracter sexual care implică un minor și care este produs direct de copil, de regulă prin intermediul propriului telefon inteligent. Conform INHOPE, chiar dacă materialele explicite au fost inițial trimise de către minor, odată ce copilul pierde controlul asupra lor, acestea sunt descărcate - prin metoda capturii de ecran, iar ulterior distribuite, iar situația devine de exploatare. Totodată, INHOPE subliniază că producerea voluntară a materialelor nu reduce caracterul abuziv al acestora, deoarece pierderea controlului transformă situația într-o formă clară de exploatare digitală. Conform definiției IWF (Internet Watch Foundation), materialele autogenerate se referă la imagini sau videoclipuri cu minori care produc singuri conținut cu caracter sexual, imagini ce pot fi ulterior exploatate în scopuri sexuale. Acest punct de vedere este împărtășit și de alte organizații internaționale, precum We Protect Global Alliance, care consideră că mediul digital a agravat fundamental riscurile pentru copii.
Fenomenul materialelor autogenerate care implică abuz sexual asupra minorilor (SG-CSAM) a înregistrat o creștere bruscă începând cu perioada pandemiei, când izolarea, trecerea la mediul online și timpul îndelungat petrecut de copii în spațiul digital au creat condiții favorabile pentru interacțiuni nesigure și contact cu persoane necunoscute . Această creștere nu a fost temporară. Nivelul conținutului de tip SG-CSAM continuă să se mențină ridicat și să se amplifice, pe fondul utilizării masive a dispozitivelor mobile, expunerii constante la diferite rețele sociale, funcțiilor de mesagerie criptată și anonimizării crescute a interacțiunilor online.
Necesitatea înlocuirii sintagmei „pornografie infantilă” cu „materiale de abuz sexual asupra copiilor”
Legislația română, prin Codul Penal (Legea nr. 286/2009, art. 374), folosește sintagma „materiale pornografice cu minori” pentru a defini și sancționa producerea, deținerea, distribuirea și promovarea oricărui material ce prezintă un minor în ipostaze sexuale explicite. Deși articolul interzice toate formele de creare și circulație a acestor materiale, considerăm că denumirea infracțiunii este inexactă. În context uzual, termenul „pornografie” este folosit pentru a descrie activități sexuale legale, consensuale între adulți sau materiale destinate exclusiv adulților, produse fără existența unei victime. Copiii nu pot consimți la un act sexual și nu pot participa legal la realizarea de conținut sexual, astfel că „pornografie” și „pornografie infantilă” sunt termeni incompatibili și se exclud reciproc.
De aceea, considerăm că materialele care arată minori în contexte sexuale nu sunt produse pornografice, ci probe ale unei infracțiuni grave, ce documentează un abuz sexual asupra unui copil. Folosirea termenului „pornografie” în relație cu abuzul asupra minorilor minimizează gravitatea faptelor, estompează diferența fundamentală dintre conținutul sexual legal și cel ilegal și riscă să normalizeze sau să banalizeze victimizarea copiilor.
Organizațiile internaționale recomandă în mod constant înlocuirea termenului „pornografie infantilă” cu sintagme care descriu precis această formă de abuz, precum „materiale de abuz sexual asupra copiilor” și „exploatare sexuală a copiilor”, deoarece acestea reflectă cu acuratețe natura infracțională a faptelor și statutul de victimă a copilului. Terminologia actualizată pune accent pe definirea abuzului, respectiv manipularea la care este supus minorul și pe traumele psihice și fizice asociate.
Înlocuirea sintagmei „pornografie infantilă” cu „materiale de abuz sexual asupra copiilor” nu este doar o modificare terminologică, ci o aliniere necesară la standardele europene și internaționale, care recunoaște natura reală a acestor materiale: nu produse destinate consumului, ci dovezi ale unei infracțiuni severe, imprescriptibile și cu efecte profund traumatizante asupra minorului victimă.
Context:
Conform raportului anual al Internet Watch Foundation din 2024 https://www.iwf.org.uk/annual-data-insights-report-2024/data-and-insights/reports-assessment/, 91% dintre rapoartele clasificate ca ilegale de către analiștii IWF conțineau materiale auto-generate. Dintre rapoartele care prezentau materiale auto-generate, 94% se refereau la victime de sex feminin.
Din raportul anual INHOPE 2024: Victimele de sex feminin au continuat să fie reprezentate în mod covârșitor, reprezentând 98,71% din cazurile raportate, o creștere față de 94,60% în 2023. În contrast, procentul victimelor de sex masculin a scăzut semnificativ, de la 3,66% în 2023 la doar 0,76% în 2024. (raportul anual INHOPE, pagina 30)
Un analist de la o linie telefonică de urgență membră INHOPE a estimat că numai în 2024, linia telefonică de urgență a gestionat înregistrări online care descriau cel puțin 30.000 de copii. Un memento îngrozitor că aceste înregistrări documentează crime reale care afectează copii reali. (raportul anual INHOPE, pagina 19)
Cel mai recent studiu al organizatiei Salvati Copiii arată că un procent semnificativ de părinți (75%) declară că cea mai mare îngrijorare a lor legată de utilizarea internetului de către copii este expunerea acestora la conținut nepotrivit pe internet sau posibilitatea ca aceștia să fie contactați online de persoane pe care nu le cunosc în viața reală (70%).
În plus, doar 9% dintre părinți declară că știu faptul că copilul lor s-a confruntat în ultimul an cu o situație neplăcută online.
Subiecte asemanatoare
Salariul minim ar putea trece printr-o schimbare importantă în următorii ani
Ce se întâmplă cu transferul dosarului de pensie și cine asigură plata în această perioadă
Ce se întâmplă la centrala Cernavodă în timp ce producția de energie se schimbă
Reducerea gradului de handicap și pașii mai puțin știuți care pot schimba totul
Pensii și salarii în așteptare Ce semnal transmite Băsescu înainte de deciziile Guvernului
Pensii recalculate și reguli neașteptate pentru sumele primite în plus sau în minus
Ce se poate întâmpla când copacii dispar de pe străzi fără documente
Cernavodă revine în prim-plan după o perioadă dificilă pentru energie
Accident feroviar în Suceava și manevrele care au schimbat cursul unei zile obișnuite
Mesajul RO-Alert ajunge în Brăila și Galați și stârnește neliniște printre locuitori
Marian Neacșu anunță măsuri speciale după evenimentele din Europa
Centura Iași Est, îngropată în greșeli și hârtii
Alertă medicala la Iași! Explozie de mușcături de animale și val de viroze!
Începe asaltul final la șefia școlilor ieșene
România, în genunchi sub povara datoriilor! 150 de miliarde de lei deficit și 60 de miliarde aruncate doar pe dobânzi!
Drona care a survolat Iașul, un mister învăluit în secrete militare!
Urșii au invadat Vasluiul! 10 animale au fost identificate
Bancul Zilei
Horoscopul zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
2,02 lei/kWh pentru ieșeni. Vine o iarnă cu facturi uriașe la energie electrică!
Sesizările privind gravidele minore au crescut cu 30% la Iași
Elevii Școlii „B.P. Hasdeu” din Iași au spus NU bullyingului
Comuna Lungani adună aproape 10% din șomerii județului Iași
Peste 4.300 de copii din Iași au certificat de handicap. Șase din zece sunt încadrați în grad grav
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Vin reformele PSD!
Scandal pe banii românilor! AUR îl ia la țintă pe ministrul finanțelor
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor