Program modificat de la o zi la alta la CSM Politehnica Iaşi!
Jucătorii formaţiei ieşene au revenit de miercuri după-amiază la antrenamente după cele patru zile de pauză primite în urma victoriei de sâmbătă, din deplasare, cu 2-1, cu Dunărea Călăraşi. Recompensa pentru succesul conturat în ultimul sfert de oră al amintitei dispute a fost binevenită, mai ales că s-a ajuns la o lună şi jumătate de restanţe salariale către ei. Tranşa din drepturile de televizare pentru locul 8 ocupat la finalul sezonului regular, cifrată la puţine sute de mii de euro, era aşteptată la jumătatea lunii, dar încă întârzie, însă cum va fi primită se va încerca achitarea unui salariu.
Criza financiară pe care o traversează de câteva luni gruparea ieşeană este pusă în special în cârca managementului ineficient al asociatului Horia Sabo, aspect subliniat şi în raportul pe care antrenorul Flavius Stoican l-a prezentat ieri în faţa Consiliului Director, iar tot pe acest fond al situaţiei grave din conturi a venit şi noul împrumut al lui Kizito, jucător despre care s-a spus că avea al doilea salariu din lot, lider fiind, la mare distanţă, Qaka. După ce în prima parte a sezonului a fost împrumutat la BATE Borisov, în Belarus, internaţionalul ugandez a revenit la CSM Poli, a mai şi jucat, a fost operat de menisc, iar la începutul săptămânii a fost confirmat împrumutul la Shakhter Karagandy, în Azerbaidjan.
Probabil economia rezultată după ce clubul a scăpat de achitarea salariului lui Kizito a condus la modificarea programului pentru această săptămână. Planurile iniţiale erau ca echipa să plece pentru o săptămână în cantonament, însă acţiunea ar fi costat prea mult şi s-a luat decizia corectă, de a căuta altceva, ajungându-se probabil la varianta optimă raportând pregătirea la costuri: semi-cantonament, cu câte două antrenamente pe zi, şi un joc-şcoală în Copou la începutul săptămânii viitoare, probabil cu o formaţie de juniori.
Totul a durat doar o zi, programul fiind schimbat: un antrenament, lejer, miercuri, după patru zile de pauză, două şedinţe de pregătire ieri, un antrenament astăzi şi plecare la Borca, pentru un meci amical programat sâmbătă cu divizionara a patra, Bradul, din localitate. Duminică jucătorii au liber, iar de luni vor începe cu adevărat pregătirea jocului cu Gaz Metan Mediaş, derby-ul etapei a III-a a play-out-ului Ligii 1, o eventuală victorie având darul de a-i trimite în locul grupării adverse în fruntea ierarhiei!
Modificarea programului a fost probabil influenţată de restanţele salariale către jucători, aceştia urmând să fie capacitaţi după ce li se va mai achita salariul de care aminteam mai sus. Qaka încă era aşteptat ieri să se alăture lotului, Platini, aşa cum v-am mai informat, este convocat la echipa naţională a I. Capului Verde, în timp ce Zaharia, Mihăescu, Garros şi Enoh nu sunt complet refăcuţi în urma accidentărilor suferite şi se pregătesc separat de restul lotului. Dragoş GAŞPAR
Subiecte asemanatoare
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Fetele Iașului domină România! CS Politehnica, al 10-lea titlu național consecutiv la rugby feminin!
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
Dezastru la CSM Iași 2020! Salarii uriașe, rezultate catastrofale. Conducerea caută salvarea în trecut
CSM Iași 2020 – campioană națională la șah
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!
Rețeta zilei: ardei copți în sos cremos de iaurt cu usturoi
USR cere Primăriei recuperarea banilor din dosarul „Păcura”
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Iașul, orașul șantierelor și al mocirlei. Cartiere sub asediu
Vineri începe RUN IAȘI 2026. Cros de 10 km, pentru toate vârstele
COMUNICAT DE PRESĂ „Sistem de transport public ecologic metropolitan - etapa II”, cod SMIS 309228
Adina Vălean: „Iașul trebuie să devină zonă de accelerare industrială”
Inel sau pandantiv: aceeași piatră semiprețioasă, alt risc în fiecare zi
Cum a apărut un parc fotovoltaic acolo unde nu se aștepta nimeni
Seara când luminițele schimbă atmosfera în București
„Nu putem moderniza statul dacă redesenăm harta, dar păstrăm decizia la București”
Harta reciclării rurale. Iașul, invadat de milioane de PET-uri, doze și sticle!
Contractul de 3,93 miliarde de lei pentru autostrada Lețcani – Iași, suspendat de instanță
Continuă cursa pentru fotoliile de directori în școlile din Iași. Note de 10 și punctaje spectaculoase
Pensii 2024 Ce detaliu din vechime poate schimba calculul final
Indexare pensii și schimbări pentru salarii bugetare anunțate de Kelemen Hunor
Scumpire de aproape un leu la motorină, de la 1 noiembrie!
Air freyer sau plita: care păstrează mai mulți nutrienți?
Violența în școlile din Iași. Agresiuni, amenințări și dosare penale
Patapievici, Felix Pătrășcanu și părintele Vasile Ioana, în dialog la Iași despre succes, credință și bogăție
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Iașul angajează zeci de șoferi. Ce salarii oferă firmele
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Scoruri de coșmar în județeană!
Avem Guvern!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Blocaj uriaș la cetățenia română! Peste 110.000 de dosare în lucru, iar așteptarea ajunge la aproape 4 ani
Apa caldă și căldura ar putea reveni în următoarele ore!
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Listele miniștrilor – inflație de politicianiști, criză de valori
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
AUTO
Trotinetele electrice din București intră într-o nouă etapă cu reguli care schimbă totul
Ce oferte auto găsești la Lidl în această toamnă
Anvelopele de iarnă și detaliul care schimbă totul la începutul sezonului rece
Restricții pentru camioane în Ungaria anunțate pentru o zi cu reguli speciale
O nouă parcare schimbă regulile într-un cartier din Sectorul 6
Detaliile care pot schimba totul la alegerea unui ulei de motor Mercedes-Benz
Timp liber
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
„Don Quijote” la Opera Iași. Baletul încheie luna octombrie
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție