Cât costă o noapte de cazare la hotelul lui Gică Hagi, din Mamaia, în vara anului 2025
Gică Hagi are multiple surse de venit. Printre cele mai cunoscute afaceri ale sale se numără Hotelul Iaki, din stațiunea Mamaia. Deși „perla” de la malul mării consemnează un puternic declin în ultimii ani, din punctul de vedere al popularității, oficialii unității de cazare susțin faptul că business-ul nu prezintă amenințări, în acest context socio-economic dificil.
„Luna iunie 2025 a marcat pentru noi un grad de ocupare superior celui înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce s-a reflectat şi într-un nivel mai ridicat al veniturilor. Creşterea a fost susţinută în principal de segmentul MICE - conferinţe, traininguri, seminarii, care continuă să reprezinte un pilon important pentru activitatea hotelului în lunile mai-iunie şi septembrie-decembrie”, a declarat Cristian Calispera, potrivit ZF.ro.
În luna iulie, în plin sezon estival, o noapte de cazare la Hotel Iaki poate ajunge până la aproximativ 1.100 de lei. Între 19 și 21 iulie, tarifele scad până la aproximativ 830 de lei pe noapte, Cancan.ro.
În 2024, hotelul lui Gică Hagi a raportat o cifră de afaceri de aproape 5 milioane de euro și un profit semnificativ, de 2,5 milioane de euro, potrivit Termene.ro. De altfel, firma Aqua Geoterma Resource SRL, care administrează Iaki, s-a clasat pe podiumul celor mai profitabile companii din domeniu.
Scurt istoric al Hotelului Iaki, din Mamaia, deținut și gestionat de către Gică Hagi din 1999
Gheorghe Hagi a achiziționat Hotelul Iaki din Mamaia în 1999 - fostul Hotel București, cu sprijinul fostului președinte al FRF, Mircea Sandu, și al fostului prim-ministru Radu Vasile. Hotelul, inaugurat în 1959 sub numele de Yalta, a fost transformat de Hagi într-un complex de lux de patru stele după renovări ample. Numele „Iaki” vine de la cei doi copii ai săi, Ianis și Kira. Hotelul Iaki din Mamaia are 122 de camere și apartamente cu vedere la mare.
În primele luni din 2025, Gică Hagi a investit două milioane de euro pentru renovarea completă a hotelului din Mamaia. În această perioadă, hotelul a funcționat la o capacitate redusă, de aproximativ 30%.
Subiecte asemanatoare
Tot mai mulți români aleg circuitele în China de la Exact Tours
Cele mai spectaculoase 5 drumuri din România pentru un road trip
50.000 de turiști sunt așteptați pe litoral de Rusalii
Vacanța pe vas de croazieră: 5 motive să o alegi
Vacanța de Paște, mult-așteptată de românii cu dor-de-ducă! Pe unde și-au rezervat sejururi?
Orașul european unde vin 6,5 milioane de turiști pe an, deși are doar 40.000 de locuitori
Un oraș italian își schimbă numele pentru a atrage mai mulți turiști
Turiștii nu renunță la vacanțe, în ciuda ajustărilor de zbor din zona Golfului
Cătălin Botezatu povestește prin ce a trecut în momentul în care a rămas fără ceasul de 2 milioane de lire sterline: 'M-a lovit. Unul avea un briceag'
Stare de criză în turism! Românii au început să își vândă vacanțele planificate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu!