Andrei Bodiu, Oameni obositi

Andrei Bodiu, Oameni obositi, Editura Paralela 45, Pitesti, 2008, 88 p.

 

Raportat la alti scriitori din generatia intermediara (nici tinere sperante, nici realmente consacrati), Andrei Bodiu e un autor destul de productiv. In cincisprezece ani, cati sunt  de la debutul sau prin Cursa de 24 de ore, a mai publicat trei volume de poezie, incluzand recentul Oameni obositi, un roman, Bulevardul eroilor, un jurnal de calatorie, patru studii critice (pe un arc de cerc intins: Cosbuc si Cartarescu, Sapte teme ale romanului postpasoptist si Directia optzeci in poezia romana) plus o monografie (despre Ion Barbu). La acestea se adauga o antologie generationista si un compendiu de uz didactic, realizate in colaborare, organizarea unui Maraton de Poezie, a unui Colocviu National Universitar de Literatura Romana Contemporana si – nu in ultimul rand – o epuizanta activitate de decan la Facultatea de Litere a Universitatii „Transilvania” din Brasov.

CV-ul editorial si academic apasa asupra poemelor mai noi, marcandu-le in doua moduri. Mai intai, pare clar ca Andrei Bodiu e un profesionist al scrisului, capabil de a se manifesta in mai multe genuri si beneficiar al propriei ritmicitati. Pe de alta parte, la efortul creativ se adauga zadarnicia birocratica. Prins ca intr-o menghina in angrenajul invatamantului superior, in al carui sistem indeplineste o functie de inalta raspundere, confiscat de sedinte, consilii, audiente si expertize, terorizat de deadline-uri, universitarul brasovean evadeaza intr-o poezie „tranzitiva”, aproape descriptiva, in care se plange versificat.

Astfel, al treilea episod din Metroul din Bucuresti ne va spune mai putine despre subteranul metropolitan si mai multe despre starea unui ins tracasat, epuizat, venit in Capitala cu o geanta plina de documente importante. Vazand un tip ultrarelaxat de pe un panou publicitar, omul nostru din provincie se gandeste la un schimb convenabil pentru el de identitati, de vieti: „Te-ai retras din afaceri ai/ Milioane de euro ne privesti/ Din panoul publicitar/ Cu ochii tai albastri relaxat.// Dorin Gherman sa facem un schimb./ Iti las tie cosmelia de la doi care/ Decanat se cheama iti/ Las tie toti colegii si colegele iti/ Las sedintele iti las toate/ Hartiile pe care trebuie sa le/ Dau pana la liniile mortii/ Si dincolo de ele.// Dorin Gherman sa facem un schimb./ Te las sa urci printre grafitti cu geanta mea/ Neagra cu rosu doldora/ De documente sa mergi pe Schitu Magureanu 1/ Sa te intalnesti cu cainele batran al lui/ Aracis Cenefis si Cenecesis.” Poanta finala e ininteligibila pentru cine nu stie ce inseamna „Aracis” ori „Cenecesis”; iar cine nu stie acestea e intr-adevar un om fericit…

Intre autor si protagonistul sau, distanta fictionala este scurtata pana la transpunere si suprapunere. Cel mai obosit dintre „eroii” obositi e subiectul pe deplin constient de statutul si responsabilitatile sale. Andrei Bodiu ar vrea sa ia din aura Poeziei, introducand in text o lume care nu e nici mai buna, nici mai rea decat cea reala si o viata care, inscriindu-se cuminte printre ale altora, se salveaza tocmai printr-o rezerva de poeticitate. Ceea ce este clasat si conventionalizat ca Arta apare sub semnul intrebarii, diminuat, relativizat; iar ceea ce scapa definitiilor constrangatoare, puriste asupra artelor le poate de fapt suplimenta. Jan Fabre la Luvru e un exemplu cvasididactic: „Instalatiile tale vorbesc sacadat despre moarte.// Am vazut o olandeza/ Luandu-si copilul din dreptul/ Exponatelor tale si facandu-l sa priveasca/ La Rembrandt.// Instalatiile tale turuie-ntruna cu kitschul.// Am vazut un bunic american/ Explicandu-le nepotilor/ Ca si in secolul XIX cu Monet/ S-a intamplat ca lumea sa strambe din nas.// Chiar cred ca fotografiai lumea/ Care stramba din nas/ Cu sutele tale de ochi/ Infipti pe picioare.”.

Nu chiar cu sute de ochi, dar, in orice caz, cu cateva perechi infipte pe picioarele personale, contemplatorul lui Jan Fabre isi traverseaza si inregistreaza lumea lui, vazand-o la firul ierbii ori pe linia sparta a trotuarului – nu prin niste metafore obsedante, insolite, dar unificatoare. Meciul vietii nu se mai joaca acum la masa de scris, prin activarea modernista a unor retele semnificante care sa ecraneze realul, luandu-i imaginea. Viata e viata si obliga poezia sa o preia ca atare, cu problemele, presiunile si amaraciunile ei: „Trec prin orasul meu fara/ Sa cobor in gara// Merg spre Sibiu nu cobor/ Pentru Adi si Tudor ma// Gandesc doar la ei poate/ I-as fi putut chema in gara// Adi sa stea langa Tudor cat/ Timp priveste el rapidul motor// Amandoi sa privim cum/ Zice el tare «ta-tai» dupa care/ Ar incepe sa planga mai/ Bine asa trenul pleaca/ Cerul e plumburiu tabela de marcaj de pe Tineretului e oarba/ Steagu joaca cu Gloria Buzau ma indepartez fara sa/ Stiu scorul.// Asta e meciul.” (Brasov Tranzit).

Banalitatea versurilor e deplina; si totusi, in aceasta banalitate se percepe poate mai bine mica drama familiala decat intr-un discurs mai articulat si mai pretentios. Strategia lui Andrei Bodiu este sa-si curete poemele de orice retorism; si, mai mult, de orice aspect vizbil al unei elaboratii literare. Dar exact la sfarsit, ca in poezia lui Sorescu, un stop-cadru arata ca, departe de a fi incontinente si digresive, textele sunt conduse catre finalul inedit: „As fi zis ca nu e nimic/ Mai bun ca vacantele alea la 2 mai sau la/ Vama cu oprea dobrescu matei sau/ secasiu cand alergam toti cam dupa aceleasi fete/ gagici de pe tot cuprinsul tarii.// Acum imi place Craciunul in familie/ Ador sa nu fiu deranjat iar/ Lungile intensele taceri fac atatea parale/ Cat certurile noastre din usa cortului/ Portocaliu parca.” („9 12 2006”); „Mi-am amintit azi de/ rochiile tale de/ mijlocul tau de acum/ zece ani de palma mea lipita/ de pielea ta alba/ foarte alba/ neverosimil de alba// De tine intinsa in pat/ Asteptand sa plecam la mare// De tine intinsa pe plaja/ fierbinte la fel de fierbinte ca/ fruntea baiatului nostru.” („Ada in vara”).

Daca in prima sectiune a volumului, Oameni obositi, dominanta e exasperarea insului prins in malaxorul birocratic, in a doua, „Poezie si bani”, versurile sunt orientate, intr-un regim melancolic, inspre trecutul tineretii libere de orice obligatie. E un retro biografist, dominat de figurile prietenilor apropiati, intinerite prin rememorare si comparate apoi – cu rezultate previzibile – cu ipostazele actuale. Autorului ii iese destul de bine si acest balans intre proiectiile de ieri si reproiectiile de azi. O data intr-un registru soft: „Pe 22 ianuarie de/ Ziua lui Caius am vazut-o pe Luminita/ O bruneta care ne-nflacara imaginatia in/ Adolescenta.// Are acelasi par negru/ Lung dar cam 40/ Ca si noi.” („De ziua lui Caius”). Iar intr-un alt text, cu mai mult angajament afectiv si liric: „Baietii ar fi vrut sa mai povestim in/ Fata noastra radea oricum boala sau moartea/ Sa cautam acele tinuturi inalte unde aerul e tare/ Si se trage dintr-odata in piept.// As fi putut fi cu ei in seara asta.// Ne-am fi tinut unul intr-altul cu credinta/ Patimasa ca totul intotdeauna ramane de povestit.// As fi putut fi cu ei in seara asta.// As fi auzit glasul sonor al lui Sandu suprapus/ pe tonalitatile dure ale/ Lui Oprea peste tonul inalt al lui Caius/ peste glasul molcom al lui Virgil cu/ Contrapuncturile lui Adrian.// Intermitent as fi auzit tonul tau grav calm decis/ Sa faca maxima dezordine in/ Dezordinea noastra.” (2 februarie 2007, poem scris „in amintirea lui Gheorghe Craciun”).

Andrei Bodiu are o presa buna printre cronicarii actualitatii literare. Un critic „rau”, ca Andrei Terian, a intrat chiar intr-un turbion encomiastic, constatand la decanul brasovean „o constiinta aproape flaubertiana a discursului”. Impresia mea este ca poetul post-„optzecist” se lasa ilustrat, dar nu foarte bine servit de formula postmoderna adoptata. Cu potentialul unui poet remarcabil (dintre aceia ce lasa o urma adanca intr-o generatie, daca nu intr-o literatura), el pare ca se retine, pentru a nu pasi cumva alaturi de calea „tranzitiva” a grupului de la Brasov. Poezia nu se face insa in grup, ci numai pe cont propriu. E posibil ca aceste pagini curatele din Oameni obositi, pe care le citim cu placere, dar care nu ne raman in memorie, sa reprezinte o faza tranzitorie in evolutia lui Andrei Bodiu (versificator inteligent si talentat) spre un Andrei Bodiu mai curajos si mai performant.

 

Sursa: http://revistacultura.ro