Două filme românești, selectate la cea de-a 48-a ediție a Festivalului de Film de la Goteborg
La cea de-a 48-a ediție a Festivalului de Film de la Goteborg, cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia, programat între 24 ianuarie și 2 februarie, au fost selecționate două filme din România: 'Trei kilometri până la capătul lumii' (premieră în Suedia), regizat de Emanuel Pârvu, în Competiția Internațională a festivalului, și 'Anul nou care n-a fost' (premieră în Scandinavia), regizat de Bogdan Mureșanu, în secțiunea Voyage.
ICR Stockholm este și în acest an partener, susținând participarea în festival a regizorilor Emanuel Pârvu și Bogdan Mureșanu, alături de a producătoarei Miruna Berescu, a anunțat un comunicat al instituției.
Filmul 'Trei kilometri până la capătul lumii', aflat în Competiția Internatională a festivalului, a fost și propunerea României pentru Premiile Oscar 2025 la categoria Cel mai bun lungmetraj international. Echipa filmului a fost invitată, în festivalul de la Goteborg, în perioada 29 -31 ianuarie, pentru a participa la discuții cu publicul și cu presa suedeză. Pelicula va avea trei proiecții la cinematografele Capitol (29 ianuarie), Aftonstjarnan (30 ianuarie) și Biopalatset (31 ianuarie).
'Anul nou care n-a fost' va avea patru proiecții în cadrul festivalului, la cinematograful Biopalatset (26 ianuarie, 28 ianuarie, 1 februarie) și la cinematograful Bio Roy (27 ianuarie). Regizorul filmului Bogdan Mureșanu va participa, în perioada 26-29 ianuarie, la discuțiile de după proiecțiile din festival, a precizat sursa citată.
Festivalul de Film de la Goteborg este principalul loc anual de întâlnire pentru industria cinematografică nordică. Festivalul, fondat în 1979, este organizat anual timp de 11 zile, la final de ianuarie și început de februarie, ca un eveniment hibrid, cu proiecții de filme în cinematografe, cât și cu premiere care pot fi vizionate online, în cadrul Goteborg Film Festival Online. Premiera online a filmului 'Anul nou care n-a fost' va fi pe 26 ianuarie, de la 20.00, iar cea de la 'Trei kilometri până la capătul lumii' va fi pe 29 ianuarie, de la 20.00 (orele Suediei). Filmele rămân disponibile pe site-ul festivalului, contra cost, timp de 24 de ore.
Evenimentele de la Goteborg atrag aproximativ 270.000 de spectatori, atât în cinematografe, cât și online.
În jur de 250 de filme din 80 de țări sunt proiectate, în sălile de cinematograf din Goteborg, iar concomitent se desfășoară o serie de evenimente conexe atractive - întâlniri cu cineaștii, discuții, ateliere, colocvii și concerte. Nordic Film Market prezintă filme și talente nordice, iar artiști consacrați sau tineri se află, în timpul festivalului, în centrul lumii cinematografice din Scandinavia.
Festivalul de la Goteborg reprezintă principala piață pentru filme și seriale din țările nordice, atrăgând anual peste 2.200 de reprezentanți ai industriei de film din întreaga lume și jurnaliști din peste 50 de țări.
Subiecte asemanatoare
Arta imersivă este marele subiect al anului 2026
„Danaida” lui Brâncuși, vândută cu 107,6 milioane de dolari la New York
„Dincolo de Europa”, o tentație pentru pasionații de călătorii
Unde îți înscrii copilul la lecții de germană (A1 sau A2) în Suceava?
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de Iași” De Andreea POPA vineri, 27 martie 2026, 03:32 4 MIN Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de I
VIDEO Angela Similea rupe tăcerea după scandalul cu Distrigaz: 'Mă regăsesc într-o postură inedită'. Mesaj amplu după campania care a stârnit reacții în lanț
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
O româncă, premiată cu Oscar. Cine este Natalie Musteață
Oscar 2026. Lista completă a câștigătorilor. Unul dintre filme a făcut istorie
Opera Națională Română din Iași pune astăzi în vânzare biletele de intrare la spectacolele lunii viitoare
Explozie de gaze urmată de incendiu într-o locuință din Iași
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Criză de bilete de tratament la Iași: 74 de locuri la 2.506 cereri
Peste 15.000 de fermieri din Iași ar putea amâna ratele
Senzațional! Elevii de la Liceul de Informatică, printre cei mai buni tineri cercetători din lume
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară
Câștigătorii Concursului Național de Povești „Ion Creangă”
SCANDAL! Peste 8.000 de profesori protestează în fața Guvernului
Blitz-control la Iași: 10 mașini verificate, 11 sancțiuni!
Incendiu puternic la marginea Iașului
Secretul dulcețurilor perfecte: pasul pe care mulți îl sar
Iașul vrea să intre în elita mobilității din estul Europei
Cum își cresc cumpărătorii șansele de a obține finanțarea dorită
Centura Bacăului, închisă complet din 15 iulie!
Termocolor SRL a demarat in luna iunie 2026 implementarea proiectului cu titlul “Fabricarea de structuri metalice – performanta si dezvoltare “, cod SMIS 348438
CNC Plasma Fence SRL a demarat in luna mai 2026 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare – confectii metalice“, cod SMIS 350365,
Revoltă la graniță! Vameșii opresc lucrul
„Mărul de Aur” ajunge la Iași! Premiul internațional care deschide porțile lumii
Cum alegi culoarea de păr potrivită pentru tenul și ochii tăi
Iașul, abia pe locul 19 în țară la investiții străine
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine la Iași, la Marșul Vieții
Iașul, în centrul atenției mondiale după câștigarea prestigiosului „Măr de Aur”
Ordin de începere a lucrărilor pe două tronsoane din autostrada Iașului!
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
Iașul pregătește piloți de drone pentru firme și administrație
„Mai tare decât viața și decât moartea” sau iubirea fotbal
Moartea rezidentului de la Floreasca redeschide tema fentanylului
GALERIE FOTO -- Copiii au schimbat serbarea de final cu o șezătoare, la Școala Elite
Contradicții privind drona care a explodat în Republica Moldova
Bolile de inimă ucid de trei ori mai mulți români decât cancerul!
Un nou centru pentru vârstnici, la Miroslava
România atacă din nou Cartea Recordurilor
Facilități pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, la 112
Declarație explozivă de la Moscova, în privința unirii Republicii Moldova cu România
Amendă istorică pentru bănci. 710 milioane de euro în dosarul ROBOR
Se schimbă modul de plată al angajaților din spitalele publice
În 2026, euro ar putea avea o medie anuală de 5,18 lei
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Iașul proprietarilor se stinge
Invatamant
Senzațional! Elevii de la Liceul de Informatică, printre cei mai buni tineri cercetători din lume
SCANDAL! Peste 8.000 de profesori protestează în fața Guvernului
Atenție! Capcanele care fură puncte la Evaluarea Națională
Ministerul Educației introduce cel mai dificil Bacalaureat din ultimele decenii!
Aproape 10.000 de locuri la creșele și grădinițele din Iași
O elevă din Târgu Frumos, cea mai bună din județ la CampioMATE
Lifestyle
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară