TÂRGUL UNIVERSITĂŢILOR IEŞENE, ORGANIZAT LA FINALUL LUNII MARTIE, LA PALAS
VINO SĂ ALEGI CE FACULTATE VEI URMA, LA TÂRGUL UNIVERSITĂŢILOR IEŞENE, ORGANIZAT LA FINALUL LUNII MARTIE, LA PALAS
Cele cinci universităţi de stat din Iaşi îşi prezintă oferta educaţională simultan, în cadrul unui târg organizat de compania IULIUS, pe 30 şi 31 martie 2019. Liceenii sunt aşteptaţi în ansamblul Palas Iaşi, să se orienteze cu privire la facultatea pe care o vor urma.

Târgul Universităţilor Ieşene le oferă liceenilor din întreaga regiune prilejul de a analiza, în acelaşi loc, oportunităţile academice propuse de instituţiile de învăţământ superior, de stat, din Iaşi. Astfel, tinerii care nu sunt încă decişi ce facultate vor alege sau cei care sunt hotărâţi şi îşi doresc să afle mai multe informaţii despre programele de studiu şi admitere vor găsi răspuns la toate întrebările lor, direct de la reprezentanţii universităţilor. Evenimentul este o iniţiativă a companiei IULIUS şi se va desfăşura sâmbătă şi duminică, pe 30 şi 31 martie, în intervalul orar 10.00 – 18.00, la parterul Atriumului Palas Mall.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” şi Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi vor fi prezente cu standuri de informare, pentru a-i ajuta pe liceeni să se familiarizeze cu toate specializările pe care le pot aprofunda şi programele de dezvoltare profesională. Cei interesaţi vor primi detalii despre perioadele de înscriere şi etapele de admitere ale fiecărei facultăţi, locurile disponibile, taxe de înscriere, dar şi care sunt perspectivele după finalizarea studiilor. În cadrul evenimentului vor fi organizate şi workshop-uri interactive, pe teme de interes privind formarea lor profesională.

Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile