Curajul Anastasiei Române și drumul spre lumină al Mariei

Viețile Sfintei Anastasia Romana, ale Cuviosului Avramie și ale Mariei, nepoata sa, arată credință, răbdare, pocăință și întoarcere la Dumnezeu în momente foarte grele.

În primele secole creștine, credința era trăită cu multă îndrăzneală, uneori chiar cu prețul vieții. Sfânta Anastasia Romana a mărturisit credința în Hristos în timpul persecuțiilor din Roma, iar Cuviosul Avramie a ales să trăiască în liniște și rugăciune, dar a ieșit din retragerea sa când un suflet avea nevoie de ajutor.

O tânără din Roma și alegerea care i-a schimbat destinul

Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana a trăit în timpul împăraților Deciu și Valerian, într-o perioadă în care creștinii erau din nou persecutați, iar la Roma conducea dregătorul Prov.

Anastasia era de origine romană și foarte tânără. Rămasă fără părinți la trei ani, a fost crescută de Sofia, o călugăriță care avea grijă de o mică obște de tinere creștine. Comunitatea trăia retrasă, printre livezi și grădini, aproape de Roma.

Chiar dacă era ferită de lume, vestea despre frumusețea și înțelepciunea ei s-a răspândit. Mulți au dorit să o ia de soție, dar Anastasia nu și-a dorit să se căsătorească, ci a vrut să își dedice viața lui Hristos.

Când Prov a aflat despre această tânără creștină de 19 ani, a trimis soldați să o caute. Anastasia a fost găsită și adusă în lanțuri în fața lui. Dregătorul a încercat să o convingă să se mărite și să renunțe la credința ei.

Răspunsul ei a fost clar și hotărât: „Viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, pentru Care de o sută de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata a muri”. Aceste cuvinte l-au înfuriat pe Prov, care a dat ordin să fie pedepsită aspru.

Suferințele care au schimbat inimile multora

Anastasia a fost lovită peste față, i-au fost rupte hainele, a fost afumată cu fum de pucioasă, bătută cu bețe și chinuită pe roată. În tot acest timp, nu a încetat să își mărturisească credința.

Chinurile ei au fost atât de grele încât mulți dintre cei care priveau au început să murmure împotriva cruzimii. Se spune că mulți s-au apropiat atunci de credința creștină, au renunțat la idoli și au primit botezul. Curajul Anastasiei a impresionat pe cei de față.

În cele din urmă, Anastasia a fost dusă în afara cetății și i s-a tăiat capul. Sofia, cea care a crescut-o, a fost înștiințată de un înger, a venit și a îngropat cu cinste trupul Anastasiei. Astfel, cea care i-a fost mamă a rămas alături de ea până la sfârșit.

O parte din moaștele Sfintei Anastasia se găsesc la Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos. Părticele din moaștele ei sunt și în România, la Mănăstirea Șinca Nouă din județul Brașov, dar și în alte biserici.

"Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre." – Tropar

O viață retrasă și o chemare care nu poate fi ocolită

Cuviosul Avramie s-a născut lângă Edessa, în Mesopotamia, spre finalul secolului al III-lea. Era singurul fiu al unor părinți credincioși și înstăriți. Deși părinții i-au respectat credința, l-au căsătorit împotriva voinței sale.

În ziua nunții, Avramie era singur și împovărat. Atunci, potrivit relatării, Hristos i-a dat lumină în suflet. Tânărul și-a părăsit soția și s-a retras într-o chilie, unde a stat șapte zile în post și rugăciune.

Părinții au înțeles că Dumnezeu îl cheamă la altă viață și l-au lăsat să rămână în chilia lui, unde primea doar puțină pâine și apă. Avramie a trăit astfel cincizeci de ani în liniște și rugăciune.

În apropiere era cetatea Beth-Kidiná, locuită de oameni care se închinau idolilor. Episcopul locului a încercat să îi aducă la credință, fără succes. Inspirat de Duhul Sfânt, episcopul l-a rugat pe Avramie să primească hirotonia și să predice acolo.

La început, Avramie nu a vrut să renunțe la liniștea sa, dar după multe rugăminți a acceptat. Timp de trei ani a îndurat bătăi și batjocuri, dar nu a renunțat la rugăciune și la cuvântul său către oameni.

"Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Avramie, duhul tău." – Tropar – Glasul 8

O decizie care a schimbat destinul unei tinere

După moartea fratelui său, Avramie a luat-o în grijă pe Maria, fiica acestuia, care avea șapte ani. A crescut-o într-o chilie mică, despărțită de a lui printr-o fereastră. Maria a crescut astfel în rugăciune și ascultare, până la douăzeci de ani.

La un moment dat, Maria a căzut în păcat cu un monah care venea des la Cuviosul Avramie. În loc să se roage pentru iertare, a fost cuprinsă de deznădejde și a ajuns să creadă că nu mai are iertare de la Dumnezeu.

Rușinea și durerea au făcut-o să plece într-o cetate apropiată, unde a trăit în păcat timp de doi ani. În tot acest timp, Avramie s-a rugat să afle unde este nepoata sa.

Când a aflat de la câțiva călători unde se află Maria, Avramie a făcut un gest neobișnuit. A ieșit din chilie, s-a îmbrăcat în haine militare, a luat câțiva bani și a mers la casa unde se afla ea. S-a prefăcut că vrea să o vadă, pentru a putea vorbi singur cu ea.

A cerut o cină bogată, iar pentru prima dată după cincizeci de ani a mâncat carne și a băut vin. Apoi a intrat într-o cameră cu Maria, i-a spus cine este, iar ea a rămas fără cuvinte de uimire și rușine.

O întâlnire care a schimbat totul

Avramie nu a certat-o, ci i-a vorbit blând, cu lacrimi în ochi, amintindu-i de viața ei de altădată și de mila lui Dumnezeu, care este mai mare decât orice greșeală. I-a arătat că deznădejdea era cel mai mare pericol.

Hai, copilul meu, să ne întoarcem în chilia noastră. Iau asupra mea fărădelegea ta și eu voi da seamă în fața lui Hristos în ziua înfricoșătoarei Judecăți. Tu vino doar în chilia ta, întoarce-te la nevoință și rugăciune și stai din nou în fața Atotziditorului Dumnezeu

Cuvintele lui au mișcat-o pe Maria. Ea a părăsit imediat casa păcatului și s-a întors în chilie. Acolo a trăit cu multă pocăință, cu lacrimi și rugăciune, iar se spune că a primit nu doar iertarea păcatelor, ci și darul de a face minuni.

Vieți care rămân în amintire

Cuviosul Avramie a trecut la cele veșnice în anul 366. La cinci ani după el s-a stins și Maria. Viețile lor arată două drumuri diferite, dar unite de aceeași credință: statornicia până la capăt și întoarcerea prin pocăință.

Mineiul amintește la această dată și alți sfinți, printre care:

• Sf. Mc. Chiril


• Sf. Mc. Min și Mineu


• Sf. Mc. Sava Stratilat


• Sf. Mc. Melitina


• Sf. Mc. Atanasie cel din Sparta Ataliei

Povestirile despre Sfânta Anastasia, Cuviosul Avramie și Maria rămân actuale și astăzi. Ele vorbesc despre curaj, răbdare, cădere și ridicare, dar mai ales despre încrederea că omul poate oricând să se întoarcă la Dumnezeu.