EXCLUSIV Livrările de materiale ţin în loc şantierul Săhleanu – Rond Ţuţora
Poate cea mai avansată lucrare din zona investiţiilor la calea de rulare a tramvaielor după finalizarea celor din Ţesătura – Podu Roş, respectiv Bucşinescu – Tudor Vladimirescu, cea de pe tronsonul B-dul Virgil Săhleanu – Rond Ţuţora este finalizată în proporţie de 89%. La un moment dat existau premisele finalizării ei în primăvara acestui an, dat fiind faptul că lucrările de schimbare a şinei au evoluat rapid, luicru recunoscut de constructor. Acesta susţine că sunt mici probleme de a căror rezolvare depinde finalizarea investiţiei. „Am realizat lucrări în proporție de 89%, iar calea de rulare a fost finalizată. Ce ne ține temporar pe loc? Trebuie să finalizăm acoperișul la stația intermodală. Comenzile au fost lansate din timp, dar datorită situației epidemiologice și având în vedere că vin din import, avem promisiunea că echipamentele vor fi livrate în a doua jumătate a acestei luni pentru a finaliza acest obiectiv”, spun oficialii Conest Iaşi.
Un hectar de spaţii verzi
Aceştia spun că în cadrul acestui proiect a fost modernizată calea de rulare a tramvaiului, a fost realizată canalizarea în vederea preluării și dirijării apelor pluviale, au fost înlocuit stâlpii de rețea după demolarea stâlpilor vechi și a fost realizată rețeaua de de fir contact. „Lista continuă printre multe alte lucrări cu amenajarea stațiilor de tramvai. Vor fi spații verzi de 11.000 mp. Am construit stația intermodală de călători cu trotuare și spații verzi. Mai punctăm de asemenea realizarea branșamentelor de apă și canalizare stație și branșamentul electric. La finalizarea proiectului, vă veți bucura de un loc minunat și modern, dar și de o călătorie sigură cu mijloacele de transport public”, mai spun reprezentanţii Conest.
Ce lucrări au mai rămas de realizat
În acest moment au mai rămas de efectuat lucrările vizând dotarea stației: sistem șezut scaune metalice, camere de supraveghere, litere volumetrice, iluminat arhitectural, pavaje stație și amplasarea toaletelor după finalizarea acoperișului. „În ceea ce privește bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora, către localitatea Tomești este construit un punct intermodal, întreg transportul public urmând să fie preluat de acolo către interiorul orașului. Lucrările urmează a se finaliza în acest an”, spunea primarul Mihai Chirica luna trecută. Lucian STATE
Subiecte asemanatoare
Inimile ieșenilor cedează tot mai devreme: 15.400 de spitalizări în doar jumătate de an!
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
„Anghel Saligny” a ajuns în instanță, la Iași. Bani și contracte în așteptare
Bolojan vine la Iași. La DNA
Violență domestică la Iași: unde se poate refugia o femeie
Iașul marchează 55 de ani de formare a profesorilor
Iașul pune AI la aceeași masă cu energia și educația
Iașul stă trei nopți cu galeriile deschise. Începe NAG 2026
Acoperământul Maicii Domnului. Ce înseamnă ziua de 1 octombrie
Van Gogh intră în satul românesc, la Muzeul Unirii din Iași
Iașul expune steagul lui Ștefan cel Mare, vechi de peste 500 de ani
Nord-Est, regiunea care sparge tiparul investițiilor europene
Euro a trecut de 5,30 lei. Nou record pentru lira sterlină
Inimile ieșenilor cedează tot mai devreme: 15.400 de spitalizări în doar jumătate de an!
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
„Anghel Saligny” a ajuns în instanță, la Iași. Bani și contracte în așteptare
Cum schimbă algoritmii experiența utilizatorilor pe platformele digitale
România cere Tezaurul de la Moscova!
Bolojan vine la Iași. La DNA
Violență domestică la Iași: unde se poate refugia o femeie
Comuna Aroneanu, județul Iași, anunță finalizarea cu succes a tuturor lucrărilor prevăzute în cadrul proiectului „Amenajare pentru circulația bicicletelor în comuna Aroneanu, județul Iași”
Iașul marchează 55 de ani de formare a profesorilor
Delicii de toamnă -- Ardei copți ca la restaurant, cu sos cremos și brânză
Iașul pune AI la aceeași masă cu energia și educația
Iașul stă trei nopți cu galeriile deschise. Începe NAG 2026
Acoperământul Maicii Domnului. Ce înseamnă ziua de 1 octombrie
Van Gogh intră în satul românesc, la Muzeul Unirii din Iași
Iașul expune steagul lui Ștefan cel Mare, vechi de peste 500 de ani
Pensionarul din Iași, prins între ghișeu și aplicație
Compania de Transport Public Iaşi organizează selectie în vederea ocupării posturilor vacante de mecanici auto în cadrul Secţia nr. 1 Autobuze
Iașul devine laborator de educație. Școala care poate schimba regulile
Iașul își face propriul Disneyland acvatic: tobogane, zonă tropicală și piscine pentru toate vârstele
Iașul riscă să rămână fără autorizații de construire! 1 ianuarie 2027, data care poate bloca orașul
Schimbări majore în trafic: stațiile de tramvai de la Gară și Piața Nicolina vor fi mutate
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
ANUNȚ LANSARE PROIECT INSTITUTUL DE CHIMIE MACROMOLECULARA „PETRU PONI”, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu CHEMICAL COMPANY SA, VANELLI SRL, UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD şi TERA& MTAS CONSULTING SRL, anunţă lansarea proiectului
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Arhitectură contra fricii de dentist. Un proiect din Iași, finalist la Londra
Iașul a câștigat un parc de joacă prin votul comunității
Mutare-șoc la Ministerul Culturii! Andrei Apreotesei, directorul Ateneului din Iași, devine consilier al ministrului
Bucium - Socola, coșmarul care se prelungește: 13 minute în plus pentru un drum care deja sufoca Iașul
România, guvernată cu restul de la împărțire
Dronele de război ajung tot mai adânc în România! Iașul, în zona de risc. Ce pregătește Armata
Ziua Mondială Alzheimer 2026: Diagnosticul precoce poate schimba radical viitorul pacienților
Alertă la Chișinău: Moldova pregătește starea de urgență energetică și hidrologică. Nistrul pierde milioane de metri cubi de apă