Scormonitorul de artă populară autentică

- De ce o galerie de obiecte tradiţionale şi antichităţi şi nu altceva? Cum ţi-a venit ideea?

- Am iniţiat această galerie, în primul rând, dintr-o bucurie şi un respect aparte faţă de trecut, de tradiţie. În al doilea rând, dintr-o dezamăgire faţă de acest spaţiu încărcat de istorie, dar golit de tradiţie, faţă niciun zvâc, cu dorinţe atrofiate de conservare şi valorificare a culturii populare. Vine prinţul Charles şi dă bani ca satele româneşti să nu piară? Cât de jos am ajuns ca naţie, când tu stat nu eşti interesat să îţi conservi propriul patrimoniu şi să îţi valorifici tradiţia şi de acest lucru se interesează străinii care au ajuns să iubească ţara asta şi să îi apere valorile mai mult decât noi? Cât de mult să nu te doară acest fapt? Aşa a ieşit această galerie de artă populară. Nu în ultimul rând, este vorba de un bagaj genetic pe care îl ai sau nu. Eu unul mi-am moştenit copilăria, în timp ce mulţi s-au dezmoştenit. Eu am continuat să port acea perioadă ludică pe oriunde m-au dus paşii, ca adult, cu imaginea bunicilor, cu caişii şi gutuile aromate din geamurile caselor aşezate în lunca satului în care am deschis ochii asupra lumii, cu ţăranii aprigi şi cu verb sficuitor, aplecaţi de şale pe câmp şi ţanţoşi în sărbătoare, în straiele populare de-ţi făcea chef de lume văzându-i pe uliţe, cu apusurile care contopeau holdele în rug, cu broboadele înflorate ale femeilor care parcă fuseseră tăvălite prin maci, cu zâmbetele ostenite dar împăcate cu orice zi ce începea sau se sfârşea, cu bătrâni în opinci ce-şi suflecau pe prispe câte o „ţigară din foi”, cu tutun învelit în „Scânteia”, fără frică de represalii, cu fete mari pitrocind struguri în zdrobitori, cu moromeţi sporovăind în jurul cazanelor cu ţuică, cu Sânzâienile asemeni ritualurilor de început de lume, în care zeci de coroane de flori cu lumânări prinse în ele, erau lăsate pe râul Călmăţui de codane în cămăşi de borangic... Timpuri parcă imemoriale, dar sigur ireversibile, care s-au consumat la începutul celor 43 de ani pe care îi am. Cred că pentru toate aceste bucurii pe care mi le-a dat copilăria şi locurile în care mi-am petrecut-o, merita să încerc o reconstituire a acelui moment iniţial.

- E rentabilă o astfel de galerie, dacă se poate câştiga din aşa ceva?

- Sunt zile în care, la final, când trag linie, în loc de făcut monetarul, fac haz de necaz – „azi am fost iar muzeograful propriei afaceri” căci, da, sunt foarte multe zile în care oamenii intră în galerie ca într-un muzeu, admiră, îi văd că le place, dar teşchereaua are alte chemări, banii chivernisiţi fiind prinşi implacabil în cărucioarele supermarketurilor, în ţoale de firmă sau în consumaţii pe terasele localurilor. Nu este de judecat. E un stil de viaţă îmbibat de rutină, o nevoie artificială de socializare prin intermediul acestor spatiii. Sper, însă, în cultivarea gusturilor, în scoaterea la iveală a laturii frumoase a oamenilor din acest spaţiu saturat de consumul unor produse străine, în sufletele şi obişnuinţa cărora să revină nevoia de autentic, de a pune mâna pe ceva de-al locului. E o afacere de nişă, deschisă de abia de jumăte de an, aşa că formarea unei clientele este un lucru care se stabileşte în timp şi se cultivă cu răbdare.

- De unde vine numele Sofiana?

- Aceasta este prima mea afacere de suflet şi denumirea nu putea să vină decât de la cineva drag. E un nume ca o amuletă, în care se îngemănează două chipuri atât de dragi sufletului meu - Sofia şi Ioana, cele două fete ale mele. O fi şi puţină sophie (înţelepciune – n.r.) pe ici pe colo, dar mai mult e suflet.

- Care sunt cele mai vechi obiecte şi din ce zone sunt obiectele din galerie?

- Galeriile Sofiana sunt situate pe axa turistica a Iaşului, la un pas de Palatul „Roznovanu”, Catedrala Mitropolitană, Palatul Culturii sau Mănăstirea „Trei Ierarhi”. În spaţiul acestor galerii, cei care le calcă pragul pot găsi, într-o paletă largă, obiecte tradiţionale, lăzi de zestre, ulcioare, scoarţe, juguri, coveţi, ştergare, obiecte sculptate în lemn, dar şi o expoziţie permanentă de icoane, precum şi obiecte de anticariat şi antichităţi, dar şi artă, tablouri, goblenuri, obiecte hand made, suveniruri sau cadouri pentru cei dragi, dar şi un spaţiu deschis oricărei acţiuni publice sau private care rezonează cu scopul înfiinţării acestor galerii. Sunt obiecte pentru fiecare gust şi buzunar. Suntem interesaţi să intrăm în legătură cu cât mai mulţi meşteri populari din Moldova pentru achiziţie de obiecte de factură populară, cât şi cu persoane fizice care au obiecte autentice pe doresc să le doneze, să ni le aducă în regim de consignaţie sau să ni le vândă. Aşteptăm tot ce este mai autentic şi românesc ce poate proveni din această zonă.

- Ar fi nevoie, cu siguranţă, şi de sprijinul administraţiei locale. Cum crezi că ar trebui sprijinite astfel de galerii cum e a ta?

- Se ştie că statul este cel mai prost administrator şi ultimul factor care ar avea dorinţa să ajute un mic întreprinzător, chiar dacă, prin acţiunile celui din urmă, se suplineşte un rol al unei instituţii publice. Sper ca macăr în cazul Galeriilor Sofiana, dar şi al altor colegi care au lansat pe piaţa locală astfel de afaceri culturale, percepţia şi abordarea autorităţilor locale sau judeţene să se schimbe într-un sens bun. În viitorul apropiat, dorim să deschidem aceste galerii, în mod constant, către acţiuni şi manifestări care să reunească bresle populare, lansări de carte, minitârguri dedicate colecţionarilor, artizanilor sau unor categorii largi de producători, precum şi ateliere de creaţie. Pentru materializarea acestora, va trage mult în balanţă şi concursul pe care ni-l dorim din partea autorităţilor publice care deţin în patrimoniu sau administrare nişte spaţii adiacente, cum este gangul de acces dinspre bulevardul Ştefan cel Mare către galerii, pe care dorim să-l valorificăm în acest an cu ajutorul unor artişti ieşeni, să-i dăm identitatea pe care o merită în acest spaţiu istoric al Iaşului.

- De unde ţi-ai procurat obiectele din galerie şi câţi bani ai cheltuit până acum cu galeria?

- Obiectele au provenit iniţial din colecţia personală, apoi s-au adăugat şi altele primite în regim de consignaţie sau din donaţii, dar şi din colectarea lor din aşezări mai puţin pătrunse de tăvălugul noului trend şi aici chiar aş vrea să precizez ceva. Nu de puţine ori, la târgurile organizate la Iaşi, am auzit părinţi spunându-le copiilor- „Uite, dragă, asa era odată!”. Ne-am lăsat abrutizaţi de schimbări şi ne-am înlocuit sufletul cu stomacul şi raţiunea cu interesul. Cum să supravieţuim frumos, ca fiinţă naţională, dacă noi nu mai conservăm şi promovăm nimic din ce ne aparţine, ci doar branduri străine? România autentică încă fiinţează şi în acest an, dar este din ce în ce mai plafonată sub tăvălugul consumismului.

Teona SOARE