UMF Iaşi caută candidați la Asistenţă Medicală Militară
Luna viitoare, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” organizează o nouă sesiune de admitere la specializarea Asistenţă Medicală Generală Militară, după ce 14 locuri au rămas neocupate în prima sesiune de admitere.
Concursul vine în sprijinul nevoilor Ministerului Apărării Naţionale şi se va desfăşura între 5 şi 9 septembrie, până la ora 12:00, perioadă în care candidaţii îşi pot depune dosarele. Apoi, pe 10 septembrie, la ora 14:00, comisia de admitere va solicita completarea eventualelor documente lipsă.
Momentul cel mai aşteptat, proba scrisă sub formă de test grilă, va avea loc pe 14 septembrie, iar a doua zi, pe 15 septembrie, candidaţii nemulţumiţi de rezultate vor putea depune contestaţii. Acestea vor fi soluţionate rapid, pe 16 septembrie.
În final, între 17 şi 19 septembrie, cei declaraţi admişi îşi vor putea confirma locul şi vor deveni oficial studenţi la specializarea Asistenţă Medicală Generală Militară.
Astfel, cei care visează la o carieră în uniformă, dar şi în domeniul medical, au o nouă şansă să îmbine cele două vocaţii într-o profesie de viitor. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!