Excelență în Medicină - Prof. Univ. Dr. Eugen Tarcoveanu, Medic Primar Chirurgie Generală

    O vorbă romanească spune că „Omul sfințește locul”, dar eu m-am întrebat, dacă nu cumva și invers este valabil, adica, și locul sfințește omul. Interlocutorul despre care voi povesti în cele ce urmează, vine din Tarcov, o veche vatră istorică, atestată de Cetatea Tarcov din apropiere, de pe vremea lui Decebal; dar în același timp Tarcov este și megieș cu Ținutul Vrancei de unde Alecu Russo a cules una dintre cele mai frumoase balade din literatura lumii –Balada Miorița, publicată în diverse variante de Vasile Alecsandri. Tot în această zonă, spune legenda că a trăit și baba Vrînceoaia care i-a dat lui Ștefan cel Mare pe cei șapte feciori voinici… Exemplele ar putea continua, însă vreau să spun că din acest loc încărcat de istorie și legendă, vine și eroul nostru Prof. Univ. Dr. Eugen Tarcoveanu; probabil că din aceste locuri de legendă se trage și încărcătura sau temperamentul vulcanic al personalității sale. Adesea locul nașterii poartă pecetea formării profesionale și a personalității. Despre acest personaj m-am încumetat să prezint cateva crampeie, dar avînd așa de multe de povestit, reușita mea va fi ridicol de mică. Să încerc să mă conformez dictonului latin ”Non multa, sed multum”, (adica în acest ”multa” să fie cuprinse multe). Dominia Sa, este indiscutabil un reper profesional, științific, uman și cultural. Am cunoscut multe personalități de la care puține lucruri mi-au rămas. Sunt însă, o mulțime de motive pentru care personalitatea profesorului E. Tarcoveanu, mi-a rămas ca o ancoră înfiptă în inimă.

     Povestea începe în 1977 la lecțiile de anatomie. Profesorul nostru, Dr. Marderos G., unul dintre cei mai mari dascăli pe care  i-a avut Facultatea de Medicină din Iași, printre multe veleități, avea și obiceiul de a chema pe unii dintre foștii studenți să prezinte subiectele temelor de la lucrările practice de zi după cele ”cinci minute de amenințări” (care însemna conduită, bonetă, halat, trusă de disecție, prezență și mai ales învățare pentru că la examene…). Unul dintre ei era și studentul Tarcoveanu Eugen, cu trei ani înaintea noastră. El prezenta subiectele cu atata pasiune, cu o dicție perfectă în metru iambic, cu o singuranță perfectă pe subiect, un adevărat exercițiu de admirație și parcă îl aud și acum, atat de puternică a fost impresia pe care ne-a lăsat-o. Tot cu el făceam și disecțiile, explicand cu aceeași pasiune formațiunile anatomice și implicațiile lor în practică. Era aproape adulat de tot personalul didactic, în frunte cu ”Papașa”, adica cu prof. I.Iancu. Era numărul unu la toate cercurile științifice conduse de Marderos și participa la toate conferințele studențești pe țară unde a făcut cunoștință cu personalitățile științifice ale vremii care i-au întrezărit personalitatea și aplicația pentru cercetare și știință încă de pe atunci. După ce noi am terminat cei doi ani de anatomie, cu cate 4 ore pe ședință, de 4 ori pe săptămana (!!!), studentul Eugen Tarcoveanu, continua să frecventeze anatomia și asta, pană la terminarea facultății. Noi credeam că  nu mai învață de fel la celelalte obiecte, dar nu era așa; a terminat medicina primul sau la doilea, iar pe atunci, facultatea de medicină nu era grea, ci cumplit de grea. Și totuși prof. E. Tarcoveanu s-a angajat fără preget la această muncă. Cît de puternic poți să fii cînd ai încredere  în tine, în inspirație!!

Ca o constatare personală, în funcție de nivelul fiecăruia de cunoaștere, cred că dintre toate  subiectele de analiză și discuții în diferite publicații media, medicina a fost și este una dintre cele mai dezbătute ca importanță, iar în centrul  ei s-a aflat medicul. Să fii salvator nu-i o slujbă, ci un adevărat mod de viață. Situațiile în care sunt prezentate subiecte murdare, uneori abjecte stîrnesc cele mai multe dezbateri și opinii, iar situațiile cînd se prezintă vindecări sau realizări spectaculoase, dau naștere doar la început la cîteva reacții pozitive și apoi se uită repede. Este ceva asemănător cu vorba, ”fă-i bine cuiva și te uită repede, dar fă-i un rău și te ține minte toată viața”. Marea majoritate a publicului nu știe că biologia, inclusiv medicina, nu este nici matematică și nici fizică și de multe ori, chiar cînd se iau toate măsurile, practica reacționează de capul ei, uneori într-un mod nedorit, imprevizibil. Viața te poate îngenunchia într-o situație absurdă fără să ai timp să-ți dai seama sau să reacționezi în consecință(!!).

Prof. E. Tarcoveanu a practicat  profesia de chirurg, atît de frumoasă și provocatoare, dar deosebit de grea. Dacă n-ar fi așa, toată lumea s-ar face doctor. Este cea mai tare profesie în ciuda tuturor greutăților pentru că nimic nu-i mai scump ca sănătatea. Nu este ușor să te menții  întotdeauna de partea  dreaptă a vieții și fără probleme. Acestea apar vrînd-nevrînd deoarece invidia umană este pretutindeni.

Profesorul  E. Tarcoveanu a reușit cu brio:zeci de mii de operații, zeci de mii de oameni salvați, cărora li s-a redat sănătatea, cel mai de preț dar al vieții pe care nu-l poți plăti cu saci de galbeni pentru că dacă nu e sănătate, celelate sunt de prisos, sau după cum spunea cineva: „să nu-ți dea Dumnezeu să ai de toate și să nu-ți trebuiască nici de unele”.

La un moment dat în viață poți avea mai multe probleme, dar cînd ai și una de sănătate, atunci ai numai una, cum afirma Confucius în urmă cu mai mult de două mii de ani. Iată de ce munca în slujba sănătății este cea mai nobilă activitate posibilă și ori cu cît de mult am vrea să o plătim, aceasta nu are preț. De aceea adevărată  este și afirmația, ”că nimic nu-l apropie mai mult pe om de zei decît atunci cînd vindecă alt om” sau altfel spus, ”cel ce vindecă bolnavi, acela este printre zei” și eu cred că este adevărat pentru că medicii prin activitatea lor sunt dătători de viață. Prof. E. Tarcoveanu  a desfășurat profesia de chirurg cu  profesionalism și dăruire desăvîrșită, onorînd însuși sensul cuvîntului chirurgie care are deja ceva magic în el. Și trebuie spus că orice intervenție, de fiecare dată emoționează.  S-a conformat întru totul aforismului lui J.F. Kennedy ”întotdeauna întreabă-te ce-ai făcut tu pentru țară, nu țara pentru tine”. Fantastică și fabuloasă profesie este medicina și în special chirurgia, și a mai discuta despre măreția acesteia, nu este cazul. Este o luptă permanentă cu moartea, iar biruința este răsplata supremă. Dar ca să ajungi la un nivel pe care puțini îl pot accesa, la o dexteritate în executarea diferitelor gesturi și manevre presupune muncă și iar muncă, iar munca aduce talent și satisfacție și toate te duc la succes. Un clasic al literaturii medicale (R. Leriche) spunea ”Technica este latura servilă a chirurgiei. Creierul și gîndirea sunt singurele care formează chirurgul.” M-am întrebat de multe ori, ce  simte un medic chirurg, ce este în capul lui cînd după ce așterne cîmpurile operatorii se pregătește să ”taie” și să intre în măruntaiele bolnavului, sau altfel spus cum s-ar simți dacă s-ar pune el însuși în pielea bolnavului? (cuvîntul ”taie” folosit intempestiv de multă lume, nu este la locul lui și are o conotație pompoasă, lăudăroasă). Oare nu are reținere sau milă, cînd altul n-ar tăia nici un pui de găină? Ei  bine, o oarecare explicație ar fi faptul că pentru a ajunge la acest nivel de pregătire, să opererezi uneori cazuri disperate, la limită, trebuie să treci tu însuși, ca chirurg prin eforturi intelectuale mari, obstacole uneori insurmontabile generatoare ele însele de durere și suferință și de renunțări pe care le suporți ca viitor chirurg, care la rîndul lor sunt generatoare de un fel de ”imunitate” în fața durerii ( Și nu-i deloc adevărat cum zicea un hîtru, că durerea altuia este cel mai ușor de suportat). Pentru a dobîndi o anumită măiestrie trebuie să sarifici ceva, să-ți impui să renunți la multe, renunțări de multe ori dureroase. Nimic nu se obține fără muncă. Vămi, ca adevărate furci caudine. Nu ai milă de cel din fața ta pentru că scopul ”supliciului” este unul salvator al vieții.

De altfel, nu trebuie să te prăbușești în fața durerilor bolnavilor deoarece, așa, mori înaintea lor. Aici intervine și grija față de aproapele tău, a cărei valoare nu se poate măsura nici în timp, nici în cuvinte, așa cum a făcut prof. E. Tarcoveanu.

Chirurgul are două tăișuri: bisturiul și cuvîntul, iar măiestria de a le folosi cu înțelepciune depinde de profesionalismul medicului. Omul acesta, a folosit cu mult tact în relațiile  cu bolnavul cuvîntul ( de altfel, una din bogățiile pe care le vrea omul de multe ori,  nu sunt banii, ci o vorbă bună). Cuvîntul bun este o terapie pentru sufletul omului bolnav și  are o mare putere de vindecare prin mesajul pe care-l poartă, sau din contra, poate ucide. În situații dificile, un fior rece te trece prin măduva oaselor. Frica este utilă, cîtă vreme nu te lași paralizat de ea. De aceea trebuie să gîndești rapid, limpede și metodic deoarece o eroare mică poate avea consecințe catastrofale. Deciziile corecte fac diferența. În același timp să dai speranțe false, înseamnă să fii crud și de aceea trebuie să ai grijă ce le spui pacienților pentru a-i proteja. Prof. E. Tarcoveanu este omul care a transformat valoarea într-o calitate umană nobilă, un mod de a fi. Cine nu l-a cunoscut îndeaproape, nu înțelege entuziasmul meu și nici durerea și neputința în fața bolii care trebuiesc învinse, iar medicul Tarcoveanu a fost acela care a  făcut posibilă biruința bucuriei asupra suferinței. Totuși nu trebuie nici o clipă uitat că moartea este parte a vieții, iar scopul nostru este să luptăm pentru a o amîna cît mai mult. Nicăieri o comunutate atît de mică așa cum este a medicilor nu face atît de mult bine pentru o comunitate cu mult mai mare; ei dau atît de mult societății și totuși primesc destul de puțin. Dar de multe ori lacrimile de bucurie ale bolnavului răsplătesc eforturile lor și atunci este momentul cînd ei trăiesc sublimul succesului obținut. Cea mai mare emoție a medicului este entuziasmul, iar vindecarea începe acolo unde grija se întîlnește cu compasiunea.

Prof. E. Tarcoveanu a fost printre primii din Universitatea de Medicină și Farmacie  Iași care a instituit în clinică altfel de relații dintre șef și subalterni (spre deosebire de relațiile de tip feudă ale precedesorilor săi.). Aceste relații cu subalternii au ajuns la un nivel atît de familiar, încît aceștia I se adresau cu numele mic, adica, cu prenumele sau mai exact cu TU. Subliniez faptul că atmosfera relaxantă, netensionată din orice servicu contribuie mult la reducerea stresului dintre sef și subaleterni, iar a merge la serviciu fără să știi că ai probleme cu șeful, fără a avea acea stare de angoasă, adica a merge cu plăcere, cred că este o mare satisfacție și totodată un privilegiu.

Nu este locul în acest articol să analizăm activitatea științifică a prof. Tarcoveanu; am avea nevoie de pagini întregi de ziar, iar acest lucru nu este de interes pentru publicul larg. Aș vrea să subliniez că viața sa a fost o continuă luptă pentru perfecționare, confirmat de faptul știut că medicul trebuie să învețe toată viața. Știința este singura ramură a activității umane care ne duce spre progres, iar progresul nu se poate realiza fără suferință, efort, implicare, dăruire și sacrificu. Activitatea de cercetare științifică s-a concretizat prin direcții de cercetare de bază în chirurgia digestivă și implementarea în practică a chirurgiei laparoscopice, fapt exemplificat  de numeroase stagii  și cursuri de perfecționare în străinătate (25!!), realizarea a 216 lucrări științifice (!!!) publicate în reviste de specialitate de circulație internațională, 17 cărți de medicină (!!).

Nu există valoare dacă nu este recunoscută. Comentariile sunt de prisos. Profesorul E. Tarcoveanu a avut parte de o recunoaștere unanimă din partea personalităților medicale ale vremii, dar și din partea structurilor publice oficiale. Recunoașterea profesională i-a permis participarea la numeroase comisii de evaluare științifică ca expert evaluator sau membru în numeroase colegii de redacție pentru diferite reviste științifice; este răsplătit cu peste 17 premii și distincții naționale și internaționale!!. Universitatea de Medicină l-a răsplătit, ca un gest de recunoaștere, printre altele cu Titlul de Profesor Emerit, iar Dl Primar  M. Chirica, cu titlul pe deplin meritat de Cetățean de Omoare al Urbei Iași.

Am spus de la început că nu pot cuprinde întreaga activitate a Prof. E Tarcoveanu, dar nu pot să trec peste altă preocupare a domniei sale, și anume aceeea de la Clubul Rotary, o rețea globală de organizații non-profit care reunește lideri din diverse profesii ce doresc să contribuie la binele comun prin proiecte educaționale de sănătate publică și dezvoltare economică. Astfel sub îndrumarea Cluburilor Rotary din vest, Prof. E. Tarcoveanu a efectuat prima colecistectomie laparoscopică din Moldova și a treia din țară, iar prin jumelajul dintre Spitalul Sf. Spiridon și Clinicile St.Elisabeth și St.Luc din Bruxelles s-a deschis o colaborare fructuoasă prinvind modernizarea spitalului Sf. Spiridon, învățămîntul postuniversitar, calificarea personalului  printr-un  amplu program de perfecționare medicală. Prin acest program peste 100 de tineri au beneficiat de stagii de pregătire profesională, în spitalele belgiene, program supervizat de Facultatea de Medicină din Iași. Nu se pot enumera aici numeroasele activități umanitare realizate de prof. E. Tarcoveanu prin Clubul Rotary, un simbol al solidarității care demonstrează puterea colaborării și a voluntariatului în beneficiul celor mai puțin privilegiați. Astfel, prof. E. Tarcoveanu este profund implicat în viața cetății prin activități umanitare de binefacere, științifice, culturale etc

Prof. E. Tarcoveanu  este de asemena și sufletul Societății de Medici și Naturaliști din Iași unde prezidează periodic ședințe științifice care dezbat diferite teme medicale fapt care ține ancorată viața științifică medicală ieșeană la noutățile științifice din lume, aducînd în același timp un aport propriu la dezvoltarea științei medicale de pretutindeni. Prof. E. Tarcaveanu este și Redactor Șef al Revistei Însemnări Ieșene, continuatoarea unei vechi și importante tradiții literare a Iașului de pe vremea lui G. Topărceanu, Mihail Sadoveanu și Mihail Codreanu. Prin această nobilă activitate culturală, se menține standardul științific și cultural ridicat al orașului nostru care justifică și prestigiul de cetate științifică, alături de cea culturală. Așadar, Orașul Marilor Iubiri” are pe deplin cu ce se lăuda și în prezent, grație activității neobosite ale acestui truditor. Imi impun conștiinței mele ca după această scurtă și imperfectă evocare a personalității complexe a prof. Eugen Tarcoveanu, ca într-un gest teatral, să păstrez un moment de tăcere sufletească pentru a gusta din plin trăirea bucuriei și admirației față de cel ce este prof. E. Tarcoveanu.

Admirația față de acest om este dată și de simplitatea sa, „după vorbă, după port”, dar care ascunde resorturi umane interioare nebănuite, împinse pe culmea cea mai de sus a valorilor umane, adica la superlativ.

La orice școală, cred că lucrul cel mai important este ca acea școală să producă și să prezinte modele pentru elevii săi, alături de prestigiul ei științific. De altfel este binecunoscută întrebarea „La ce școală ai învățat sau unde te-ai format” verificînd prin aceasta, valoarea școlii unde te-ai format (adica altfel spus mai nepoliticos dacă ai avut de la cine învăța). Profesorul Tarcoveanu a fost pe deplin unul  dintre modelele cele mai reușite, un mentor care prin personalitatea sa a girat gradul de pregătire profesională a elevilor săi care care sunt acum „împrăștiați”  prin toată țara și toată lumea și care fac cinste atît lui, cît și Universității de Medicină din Iași. Multilateralitatea lui caracterizează întreaga gîndire de o viață și a influențat în mod admirabil educația tinerilor formați sub îndrumarea sa. Aceștia îl răsplătesc cu cu muțumirile lor, și nu știu dacă un profesor poată să-și dorească ceva mai mult afară de recunoașterea elevilor săi, precum și recunoașterea comunității academice din care face parte. Este o personalitate emblematică la care cu greu putem ajunge. Și cu toate astea, este un om modest care confirmă faptul că modestia oamenilor mari este proverbială. Gloria nu se poate cumpăra și ce este mai frumos decît o modestie morală dublată de o măreție științifică!

Succesul și recunoașterea cer un drum lung plin de sacrificii și renunțări, iar satisfacția trăită de lucrul bine făcut, este pe măsură. Sunt încă multe, multe de spus, dar trebuie cu regret să închei. Am ajus la finalul unei povești unde imposibilul a fost posibil; întreaga viață a prof. E. Tarcoveanu a fost o luptă permanentă spre perfecțiune și absolut, iar acest fapt  a constituit un exemplu strălucit atît pentru generația noastră, cît și pentru generațiile viitoare. Dragă Domnule Profesor, primește din partea mea și a tuturor celor mulți, cele mai sincere gînduri de bine și sănătate și multe, multe îmbrățișări pline de lacrimi, bun și drag prieten.

Dr. Ch. Zanoschi

8.09.2025